Prestigioasa revistă braşoveană „Gazeta Transilvaniei”, fondată de marele gazetar român George Bariţiu, publica în data de 28 septembrie/10 octombrie (stil nou) următoarea ştire tristă: „Din Budapesta ne vine trista veste despre moartea judelui la Curia reg[ească = Curtea de Casaţie], în p[ensiune], Iosif Popu, în vârstă de 72 ani. S-a stins lin, fără dureri, după o viaţă bogată în fapte închinate neamului său, cu a cărui soarte sbuciumată s-a ocupat până în clipa morţii sale. Născut dintr-o familie săracă, de preot, regretatul defunct a urmat cu multe greutăţi materiale liceul şi drepturile, dar prin hărnicia sa a învins toate pedicile şi nevoile şi înzestrat cu calităţi distinse de judecător drept şi cinstit, a ajuns treptat să ocupe un loc de frunte la cel mai înalt for judecătoresc, la curia regească [Curtea de Casaţie din Budapesta]. Mulţi dintre fiii neamului nostru, ajungând în înalte funcţiuni de stat, şi-au uitat de pânea românească, care i-a crescut. Judele Popu însă nu, ci el a dovedit că sângele nu se face apă. Deşi ca judecător n-a prea eşit în publicitate, îndată ce a trecut la penzie a ţinut să afirme în public că nici un moment din viaţă nu a dat uitării neamul său, ci soarta acestuia l-a preocupat în tot decursul vieţii sale. Nu de mult a dat publicităţii un studiu politic, întitulat «Conceptul juridic de naţiune-naţionalitate în Ungaria. Românii şi Dacoromânismul», prin care ne-a dovedit că şi-a păstrat mintea şi inima curat românească, pe cari cele patru decenii de slujbă la stat nu le-au putut întuneca. În această broşură a combătut cu energie politica nefastă a celor de la putere şi a cerut recunoaşterea îndreptăţirii noastre la o viaţă naţională individuală şi a dreptului nostru de a ne organiza ca partid politic, cu caracter naţional. Acel care după atâţia ani în serviciul statului şi-a putut păstra această iubire înflăcărată faţă de aspiraţiunile neamului nostru, acela n-a fost numai un jude distins, drept şi cinstit, ci a fost un Român din tălpi până-n creştet. Cei cari l-au cunoscut pe regretatul jude Iosif Popu, şi întreg neamul românesc, îi vor păstra o frumoasă amintire. Odihnească în pace şi fie-i memoria binecuvântată. Familia întristată, căreia îi esprimăm cele mai profunde condole[a]nţe, a lansat următorul necrolog:
losefina Popu născ. Lobonţiu, ca soţie, văd. Valeria Radeş ca soră, în numele lor şi a numeroaselor rudenii, cu inima frântă de durere anunţă că prea iubitul ei soţ, respective frate, unchiu şi moş Iosif Popu, judecător la Curie reg. în penziune, cavaler al ordinului Leopoldin, etc. etc., după lungi şi grele suferinţe, în 10 Octomvre, după ameazi, la ½ 3 oare, în al 72-lea an al vieţei şi în al 18-lea an al fericitei căsătorii, a adormit în Domnul la Mária Besnyő. Rămăşiţele pământeşti ale scumpului defunct se vor transporta la locul natal comuna Şard, comitatul Albei-inferioare, unde se vor aşeza în 11/X d. p., la 3 oare, spre odihnă eternă, după ritul bisericii gr. cat. române. Rugaţi-vă pentru el! Mária-Besnyő, în 7 Oct. 1910”. (Mária-Besnyő era o stațiune de vacanță la începutul secolului al XX-lea, lângă Gödöllő, oraş în Ungaria).
Aşadar, „Gazeta Transilvaniei” a creionat câteva trăsături de caracter al unei personalităţi de seamă româneşti de la cumpăna secolelor XIX-XX, pe nume Iosif Popu, ajuns într-o funcţie importantă în Ungaria dualistă şi decorat pentru competenţa sa de judecător cu Ordinul Leopold, instituit în 1808 de către împăratul Francisc I al Austriei şi care a fost acordat până la 1918, timp de 110 ani, doar la 55 de personalităţi civile şi militare, dintre români a mai fost decorat şi generalul Alexandru Guran, de exemplu.
La mormântul acestui român de seamă am plecat pe 19 iunie, fiind o splendidă zi de sfârşit de primăvară, într-o excursie, pentru a-l identifica şi fotografia, în cazul în care a rezistat timpului. Am fost foarte împăcat sufleteşte găsind mormântul lui Iosif Popu şi am realizat dintr-o dată că în Şard, comuna Ighiu, judeţul Alba, dăinuie o civilizaţie românească minunată tocmai prin grija faţă de vechile şi noile morminte şi faţă de cimitirul aflat într-o stare de perfectă ordine ca un adevărat muzeu al satului. Cinste acestei comunităţi!
Pe marele jurist dr. Iosif Popu îl mai aflăm că a participat, în perioada când era judecător la Curtea de Casaţie din Budapesta, la o frumoasă manifestare patriotică a studenţimii române din capitala Ungariei, din anul 1893. Ce se-ntâmplase? În 1893 se împlineau treizeci de ani de când Alexandru Roman ocupa postul de profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Budapesta, dovedindu-se un intelectual valoros al poporului român, unul dintre cei care ocupau „un loc de frunte între aleşii mult cercatului nostru popor”. Marile publicaţii patriotice româneşti din epocă, precum „Tribuna”, „Gazeta Transilvaniei”, „Telegraful Român” scriau că de ani de zile nu s-a mai văzut o asemenea manifestare românească în Budapesta. La 11 februarie 1893, la ora 8 şi 15 minute seara, în zi de sâmbătă, a avut loc, la „Grand Hotel Ungaria” din Budapesta, banchetul organizat în onoarea profesorului Alexandru Roman, un fiu de seamă al Bihorului. Tinerii studenţi l-au primit pe profesorul lor cu aclamaţii şi intonând „imnul”, atât de drag profesorului, „Deşteaptă-te române!”. (Şi atunci, „Deşteaptă-te române!” era considerat un adevărat imn al poporului român din Transilvania şi din toate ţinuturile româneşti). Pereţii marii săli a hotelului erau drapaţi cu tricolorul românesc şi cu monograma lui Alexandru Roman, gravată în piatră, sub care scria: 1863-1893. S-a dezvelit şi portretul pictat în ulei al marelui profesor. Cuvântarea festivă a fost rostită de studentul Ilie Cristea (viitorul patriarh al României Elie Miron Cristea), care i-a subliniat „meritele de mare dascăl al tinerimii române”, iar profesorul le-a mulţumit studenţilor „pentru magnifica manifestaţie, îndemnându-i să se înzestreze cât mai bine cu armele ştiinţei, căci «Ştiinţa e putere»”. (Cf. Maria Berényi). La această frumoasă manifestare românească a participat şi Iosif Popu, judecător la Curtea de Casaţie din Budapesta, precum şi prinţul N. Cantacuzino, viceconsulul României la Budapesta, şi alte personalităţi româneşti din capitala Ungariei.
Pe dr. Iosif Popu îl mai întâlnim în presa vremii cu diferite acte de caritate, de sprijinire a tinerimii române studioase din Budapesta. De exemplu, a donat o sumă de coroane comitetului organizator al seratei literare organizate de Societatea Studenţească „Petru Maior” din Budapesta la 13 decembrie 1902 „în memoria marelui Andrei baron de Şaguna” (1809-1873), fostul mitropolit ortodox al Ardealului. Au mai contribuit cu diferite sume familia Mocioni, Octavian Tăslăuanu, deputatul George Serb, budapestanul atunci dr. George Bilaşcu, Sofia Babeş, soţia lui Vincenţiu Babeş, părinţii viitorului academician bacteriolog Victor Babeş, ş.a. Biografia şi activitatea marelui jurist şi patriot român dr. Iosif Popu merită o cercetare separată, pentru a ne recupera o istorie demnă a românilor din perioada grea a dualismului austro-ungar.
Lasă un răspuns