Prea multă îngenunchere…

Am deschis geamul, azi dimineaţă, să fotografiez nişte arbori dragi mie. Am rămas fermecat de puritatea verdelui care se deschide lumii din coroana lor bogată. An de an, ne încântă, cu fidelitate şi statornicie, cu miraculoasa lor deschidere către lume. Trec peste ei viscole, vânturi puternice de martie, furtuni cu ploi rapizi de vară, gata să-i scoată din rădăcină, toamne cu frig ce le pictează multicolor, cu diferite nuanţe, frunzişul, dar ei rezistă în picioare cu demnitatea neştirbită. Îţi mângâie sufletul că avem o astfel de lume plină de miracol al vieţii. Ce trist ar fi să se abată şi peste ei agresiuni şi îngenuncheri de tot felul, astfel că noi să o luăm mereu de la început cu sădirea lor, dar cu frica de a nu fi doborâţi, nu peste mult timp, din nou, de vreo urgie. Trist a fost în anii trecuţi când nu ştiu ce boală s-a abătut peste bănuţei la noi acasă şi în tot satul, ba chiar am auzit că şi în alte multe zone, că toţi s-au uscat, pur şi simplu toţi bănuţeii. Şi bănuţeii fac parte din viaţa mea din anii copilăriei, de amintirea mamei, a familiei noastre de demult, de amintirea bunei vecine lelea Anuţă, care avea vreo trei sau patru tufe mari rotunde de bănuţei în faţa verandei casei lor mari, de “chiaburi”, în copilăria mea. Ce ar fi, aşadar, ca minunaţii pomi şi arbori să fie mereu îngenuncheaţi şi învinşi de răul lumii? Avem măcar fericirea de a ne fi alături, cu statornicul lor freamăt şi miracol an de an.

Ei, dar care ne este soarta noastră, a oamenilor? Este clar, ca lumina zilei, că una plină de îngenuncheri. A scos la iveală, o dată mai mult, această pandemie. Mic cu mare (în sens de statut social, nu ca vârstă), inteligent sau prost (din gândire defectuoasă, nu mă refer la sărmanii pe care-i ştim), frumos sau urât (urâţit moral, pentru că fizic nu există oameni urâţi), savant sau manu-facturier, bun la suflet sau rău, capabil sau impostor/veleitar, generos sau hain, sfânt (în sens de cu mai puţine păcate) sau păcătos, toţi am fost aruncaţi, de-a valma, în acest cazan al Infernului, care este pandemia, toţi îngenuncheaţi în linie, cu unica bucurie că minunaţii cei mici sunt mai puternici în faţa monstrului invizibil. Vai, şi de câte îngenuncheri nu am avut şi avem parte, noi, oamenii! Până la 1989 au fost cu nemiluita: lipsă alimente, lipsă căldură, lipsă lumină, lipsă libertate de asociere, lipsă libertate de expresie, lipsă de putere politică (votările şi congresele erau nişte mascarade), adunări forţate în pieţe publice şi pe stadioane pentru farse groteşti şi caricaturale de adulare, tot numai îngenuncheri peste îngenuncheri. Noroc că aveam un spirit liber care se răzbuna, în forul nostru interior, cu toată puterea, împotriva acestora, nu ne lăsam înfrânţi.

După 1989, nici pe departe să fim scutiţi de îngenuncheri: când o proastă sau un prost (din gândire defectuoasă şi lipsă de cultură, nu ne gândim la cazuri clinice, Doamne fereşte!) a ajuns să ne conducă, prin cine ştie ce maşinării ale firavei noastre democraţii, şi vedem că nici n-are de gând să-şi dea demisia, atunci cum să nu fim îngenuncheaţi pe o perioadă lungă-lungă, până îşi termină mandatul. O perioadă preţioasă a vieţii noastre ne este astfel furată. Mă gândeam câteodată ce bine se opera în democraţia ateniană, când o persoană de la conducere, dacă nu-i era pe placul poporului, din motive bine întemeiate, poporul nu o lăsa, îngenuncheat, să-şi gate mandatul, se adunau câteva mii de semnături şi respectiva persoană, nu numai că era dată jos, ci şi exilată din ţară. Acum, în timpurile noastre moderne, avem sondaje de opinie şi respectiva persoană căzută din graţia naţiunii ar trebui să-şi dea imediat demisia. Aceasta presupune, desigur, o viaţă publică activă a întregii societăţi.

Şi câte alte îngenuncheri nu am suferit: la alegeri măsluite, la privatizări care au fost unele adevărate jafuri din averea publică, la incapacitatea statului, din crasa incompetenţă a unora, de a răspunde în cazuri de stringente şi mari pericole publice, etc.

Suntem, noi, oamenii, capabili de a construi o societate demnă, echitabilă, corectă, normală şi puternică, fără –isme (comunism, capitalism), în care omul să nu mai fie supus dezonoarei, înjosirii, batjocurii şi îngenuncherilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*