Diplomaţia minunată a florilor

Am fost la Grădina Botanică, cel mai frumos şi mai mângâietor sufleteşte centru al Clujului, cu feeria lui de flori multicolor înflorite, momentan fiind paradisul lalelelor. Cele de pe „platoul Florian Porcius” – aşa îl numesc eu ad-hoc, pentru că acolo e statuia marelui botanist de origine năsăudeană – sunt pe deplin înflorite acum, urmează să se deschidă multe şi de la marginea aleii de la intrare, de o parte şi de alta, spre statuia „Domnului Florilor Clujene”, Alexandru Borza. Anul trecut am lipsit de la această superbă Înflorire şi Dar al Naturii Clujului, fiind claustrat în apartament, ca şi toţi cei de peste 65 de ani, intenţie bună şi umanistă a guvernanţilor de e ne feri de “ciumă”, dar nu ştim dacă nu a fost o idee nu îndeajuns de matură, izvorâtă din panică. Atunci ne coordona viaţa panica, fapt ce trăda slăbiciunea, precaritatea de gestionare a vieţii umane în timpuri grave, de crize, a întregii lumi, în faţa unor pericole majore. Acum, iată-mă, faţă-n-faţă cu miracolul naturii! Mai era lume, nu prea multă, mai ales tinere mame şi taţi cu fetiţe şi băieţei care se simţeau foarte bine acolo. Mai trăgeau şi pe la chioşcul cu îngheţată, pentru ca fericirea să fie deplină şi cât mai dulce. Eu eram încântat de diversitatea şi bogăţia culorilor lalelelor splendide, dar simţeam o apăsătoare tristeţe şi nu ştiam de unde vine. Apoi am descoperit de unde: frumoasa clădire a Muzeului Botanic, construită în interbelic, elegantă, cu specificul arhitectural de atunci, transmitea ceva sumbru şi rece, şi aceasta pentru că era închisă şi în faţă era o barieră de interzicere de trecere acolo, desigur, din cauza pandemiei.

Nu era viaţă acolo, nici forfotă de vizitatori şi de “gazde”. Sufletul meu se zbătea în ceva parcă culpabil, interzis, ca şi cum te-ai afla în curtea particulară a cuiva, superbă, cu straturi de flori pe care le admiri, şi stăpânul nu-i acasă şi totul devine parcă sumbru şi te cuprinde un sentiment de culpabilitate că te afli acolo fără „aprobarea” proprietarului. Unde este marele savant botanist Alexandru Borza ca să ne primească acolo cu căldură ca o gazdă bună şi generoasă? Statuia e deosebită, frumoasă, dar confirmă, din păcate, marea şi dureroasa absenţă. Unde este profesorul Onisifor Ghibu să conducă, în continuare, lucrările la Grădină, cu un entuziasm uriaş la realizarea planului acesteia, lucrări începute în 1920, când profesorul era fermecat de pitorescul Pârâului Ţiganilor de acolo şi găsind că acest loc este cel mai potrivit pentru o astfel de Grădină? De ce ne trezim noi în alt timp istoric şi, iată, nu suntem contemporani cu aceşti dragi oameni mari, părinţii noştri spirituali? De ce n-a rămas, undeva, în Grădină, ca o lumină vie, măcar entuziasmul enorm al acestor mari fondatori ai Grădinii, lumină prin care să trecem ca să ne împărtăşim de acel entuziasm de început, de acea epocă generoasă şi grăbită să recuperăm mult din handicapul înapoierii în care am fost ţinuţi de secole până atunci, dar se ivea acum un „veac” al zidirii unei lumi superbe şi bune, grandioase şi generoase cu şi pentru fiecare?

Apropo, erau acolo şi tinere perechi de maghiari cu copiii lor şi m-am bucurat că aici, totuşi, e o lume eliberată de separatism etnic, care devine din ce în ce mai apăsător în societatea de astăzi. Suntem aici toţi solidari în faţa Frumosului. Şi dacă e o zonă fără separatism etnic, Grădina Botanică este şi o zonă superbă fără separatisme de „lagăre” politice. Este acolo o hartă din care se vede colaborarea Grădinii Botanice din Cluj cu instituţii similare din diferite ţări şi zone de pe mapamond. Este o adevărată mângâiere a sufletului să ştii că florile au o diplomaţie minunată care nu ţine cont de ura unui „lagăr” contra altuia, ură în care se amestecă, din păcate, şi ura contra poporului/naţiunii din „celălalt lagăr”. Până când va trage omenirea după sine lanţurile unei neînţelegeri dintre părţi, cu păguboasa şi periculoasa neîncredere şi cursă a înarmărilor? Suntem o lume jalnică politic. Florile nu ţin cont de ură şi cu aura lor minunată traversează distanţe uriaşe până la noi şi de la noi la alte Grădini din Australia, Japonia, Rusia, Orientul Îndepărtat, SUA, din lumea mediteraneană, din America de Sud, din Beijing şi din alte colţuri ale lumii pentru ca Grădina noastră să ne minuneze din ce în ce mai mult, an de an, şi astfel statutul nostru de Om să atingă cote cât de înalte de demnitate, puritate, lumină (şi lumina nu conţine ură, prostie şi superstiţii) şi frumuseţe sufletească.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*