Străjeria, după Ion Antonescu, a contribuit la dezorganizarea Școlii. Tot ce era „demn”, această creație a lui Carol II a distrus. Cum a luat puterea, cum a desființat această instituție. Străjeria creată de Carol II avea rolul de a-l lăuda și ridica în slăvi pe el, pe rege. El, regele, printre altele, a fost un inconștient. Când țara se prăbușea, în vara anului 1940, Carol II „s-a dus la Breaza, unde a spus că: „venind în mijlocul vostru, capăt puteri noi”. Continuă, apoi, Carol II „în mijlocul Națiunii nu căpăta puteri noi, trebuie să se ducă la această paiațerie să se învioreze”. Conducerea statului de acum înainte va deveni „o problemă groaznică (probabil voia să zică „grea”, „dificilă” – n. a.), pentru că, în trecut, s-a pierdut vremea făcându-se numai paiațerii”. „Paiațerii” înseamnă, cred, după Ion Antonescu, fanfaronadă, forme goale, fantoșe, neseriozitate, paradă de prost gust sau, ca să parafrazez un titlu celebru de piesă de teatru, „mult zgomot pentru nimic”. La toate acestea Carol II a „strălucit” ca nimeni altul în deceniul guvernării sale satrapice.
Dă exemplu, în această direcție, cărțile scrise de Alexandru Sidorovici care erau „o înșirare de cuvinte”, fond gol, însă plin în schimb de fotografii A urmărit cu atenție Străjeria, pierzând timp mult, iar concluzia lui a fost: „fond real, nimic nu a fost”. Din acest moment dispune ca Școala să „intre în noua activitate”, în noile sale rosturi. Și biserica „trebuie curățată”, așezată pe baze sănătoase. Biserica nu va mai fi niciodată un post de „tribună publică”. Nu va mai fi niciodată înecată „în negustorie”, ci un altar pur „de smerenie în fața forței supreme”. Biserica trebuie să ofere slujitorilor săi posibilitatea „să trăiască”. Intenționează să creeze cadru legal pentru ca funcționarii „de jos ai Statului, care formează baza de la care trebuie să plec”, să poată duce „o viață mai bună”. Există prea multă nedreptate în societatea românească, începând cu cei de „sus”. Dă exemplul unui general de corp de Armată care „are 54.000 lei”, un ministru 40.000 lei, iar alții „care stau toată ziua pe stradă, primesc sute de mii”. Unii oameni ajung departe deși stau toată ziua pe stradă, așa cum a fost „generalul Ilasievici, care nu a citit o carte de cultură generală”. La fel era și generalul Gheorghe Argeșeanu, continuă el sarcastic, „care nici „Universul” nu-l citea, mulțumindu-se să se creadă bine informat citind afișele”.
După care afirmă cu ironie și batjocură, făcând trimitere la același Gheorghe Argeșeanu, un „stâlp de apărare al granițelor”, care nu avea nicio carte de cultură generală „în bibliotecă”. După care vorbește despre Armata modernă, pe care o vede ca pe „cel mai complicat organism”, în care intră tehnică modernă, vaste cunoștințe tehnice și coordonarea tuturor informațiilor. Pentru a stăpâni tehnica modernă trebuie studiu, reflecție, „nu plimbându-se sau stând prin cârciumi, cum s-au ales până acum conducătorii noștri”. Atrage atenția generalului C. Pantazi „să aibă în vedere acest lucru”, care general confirmă că va lua notă și va desemna conducătorii Armatei doar după știință, competență și dăruire fără rezerve în domeniul militar.
După cele spuse despre generalul Gheorghe Argeșeanu, în Stenogramele de față este trecută negru pe alb: „chestiunea evreiască”. Declară că de când a primit investitura de prim-ministru, în toate proclamațiile emise de el către Națiune nu s-a referit cu niciun chip la „această problemă”. Motivul invocat era acela că experiența îl învățase că dacă se ocupă de mai „multe probleme în același timp se încurcă și pierde”. Consideră chestiunea în cauză „o problemă mare pentru noi, dar, în primul rând, trebuie să dau Neamului nostru posibilitatea de a respira liniștit”. Pentru Ion Antonescu, la anul de grație 1940, după două decenii de evoluție sinuoasă a respectivei chestiuni, problema evreilor era una de mare importanță. Ion Antonescu aprecia negativ preeminența elementelor evreiești în domeniul economico-financiar, cât și în profesiunile liberale.
Puterea financiară a oligarhiei evreiești înfrățită la modul real cu oligarhia românească slăbeau statul român în structurile sale intime. Are convingerea că dacă a reușit el să rezolve „criza regală”, va reuși să rezolve „temeinic problema internă”. Va lua măsuri „de ridicare a moralului poporului”, în virtutea trecutului său de muncă și cinste. Nu va ezita să refacă și să întărească „forțele statului”. Invită guvernul ca împreună cu el să facă orice ar fi necesar, toate sacrificiile ce li se vor cere, folosind „mijloacele noastre” ca să „transformăm Statul într-o forță reală”. Prin „mijloacele noastre”, Ion Antonescu avea în vedere elementele de putere și forță de care dispunea statul. După care zise că statul e slab pentru că zece ani a fost condus prost și furat. Are lucruri importante de declarat, dar nu a sosit încă momentul, zise el. Nu peste multă vreme Statul român va fi chemat „să ia parte la acțiune ca să-și recupereze, în parte, rușinea de care este acoperit azi”. Din acest motiv trebuie să întărim statul, ca atunci când va sosi momentul să fim pregătiți „să acționăm”. Acțiunea viitoare pe care o avea în vedere Ion Antonescu, chiar la începutul guvernării sale, pentru a spăla în parte rușinea care acoperise obrazul Țării, era scoaterea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică.
Așadar, generalul Ion Antonescu, din primele zile ale guvernării, avea ca țel, obiectiv național major eliberarea provinciilor istorice românești de sub tirania criminală a Imperiului sovietic. Avea, el, în această privință, informații certe cu privire la intențiile Germaniei în legătură cu U.R.S.S., din primele zile ale lunii septembrie 1940? Nu cred. Dar ca un militar din elita europeană, cu acces direct în lumea diplomaților, vorbind cu diverși oficiali germani aflați în România, mai mult ca sigur că aceștia au făcut aluzii încifrate la modul cum vor evolua relațiile dintre Hitler și Stalin. Eu cred că, chiar dacă nu avea informații certe privind un viitor conflict germano-sovietic, Ion Antonescu avea intuiții anticipative, intuiții ce-i vor fi confirmate în parte după prima întâlnire cu Hitler din 23 noiembrie 1940.
Așadar, pentru Ion Antonescu reconstituirea forțelor Statului devenise un obiectiv de maximă importanță încă din primele zile de guvernare. Consideră că „forța Statului” se putea reface „începând cu problema Armatei”. Armata trebuie refăcută „și ca disciplină, și ca organizare, și ca suflet, în conducerea ei”. Îndeamnă guvernul ca să identifice din timp soluțiile necesare refacerii statului, iar respectivele soluții adoptate de guvern să fie aplicate „de jos”, la toate nivelurile, pentru ca ele să-și facă efectele. Altfel, dacă birocrația cu hățișurile ei întârzie luarea de măsuri, impunerea de reforme, iar soluții se impun târziu, efortul, banii, toate cheltuielile devin inutile. Măsurile pe care le vom lua în guvern trebuie să poată fi aplicate „jos”, să poată fi acceptate de cei de jos. Îndeamnă guvernul să caute soluții simple în dauna soluțiilor complicate.
Numai așa reformele, măsurile adoptate vor apărea oportune la baza societății. O primă măsură care să ușureze luarea de măsuri pentru viitor va fi „demobilizarea Armatei”. A doua măsură consideră că trebuie să „pregătesc lucrurile, să dau posibilitatea ca jos pe toată suprafața țării să putem lucra, pentru ca la anul să avem hrană”. A dat în această direcție „deja instrucțiuni” generalilor Niculescu și Pantazi „să procedeze foarte serios la acest lucru”. Guvernul trebuie să reducă cheltuielile, dar și să încurajeze producția. Oamenii de la țară sau „brațele de muncă ce sunt necesare la țară”, cum s-a exprimat el, „să fie puse la timp la muncă”.
„Foștii conducători”, face din nou trimitere Ion Antonescu la regele Carol II, „nu s-au gândit deloc la acest lucru”. Oferă exemple concrete în acest sens, afirmând că fostul regim a făcut „rechizițiuni grele”. A văzut în toată țara „fel de fel de mijloace de transport fără să facă nimic”. Sute de mii de oameni, Armata, erau „plimbați” de la o frontieră la alta, „de pe o poziție pe alta, și am cheltuit miliarde fără să facem nimic cu ea”. S-a prăbușit Statul din punct de vedere financiar, „material” „cu aceste deplasări, fără să facem nici o acțiune, distrugând, în același timp, căile de comunicație, distrugând Căile Ferate”. Bogățiile Țării s-au repartizat inegal.
Lasă un răspuns