O lume profund nedreaptă…

În decembrie 1989, speranţele noastre au fost uriaşe, ale celor care am trăit decenii la rând într-o lume schiloadă şi schiloditoare de vieţi şi de suflete – noroc că aveam la dispoziţie libertatea interioară, în suflet şi minte, uriaşă, astfel că eram pregătiţi să rezistăm crâncen, contra schilodirii, o eternitate. Zic că aveam speranţe uriaşe convinşi că intrăm, în sfârşit, într-o lume normală, doar ne ajută statele occidentale, marile democraţii ale lumii: Franţa, Anglia, SUA şi tot aşa, state de mare calibru pentru democraţie.

Nu ne-am imaginat nicidecum că statele nu ne pot ajuta şi că intră în scenă marile companii şi industrii occidentale care, fără milă, nu au niciun interes să rămână ceva industrie românească în nou venita candidată la lumea brutală a capitalului. Aşa e de-ajuns să dau un singur exemplu cu Combinatul de Încălţăminte Clujana din Cluj-Napoca, măturat din faţa capitalului străin, deşi avea piaţă de desfacere până şi în SUA, pentru armata americană, performanţă estetică şi de rezistenţă uluitoare. A venit, însă, epoca nemernicilor care au distrus-o, nu au procedat măcar ca fabrica Farmec din Cluj, cu o privatizare care păstrează capitalul românesc. Şi Justiţia românească, independentă de politică şi de mai marii statului, cum ar trebui să fie o Justiţie, nu a acţionat deloc să cerceteze privatizările în România şi distrugerea capitalului românesc pentru a se deschide teren capitalului străin şi colonizării României, pierderii locurilor de muncă ale românilor, cu consecinţele ei dezastruoase.

Deci nu au intervenit statele democratice francez, britanic, american să dirijeze economia în România, pentru a o redresa şi a menţine locurile de muncă şi capitalul românesc, pentru o demnitate a naţiunii române. Nu, nu au intervenit. Nici nu puteau în faţa marilor lor companii. Unele state încă s-au comportat ca o companie capitalistă şi au rupt şi ele o felie de avere dată aproape pe gratis de nemernicii de români cocoţaţi la conducere şi care aveau atunci libera putere de a da totul pe gratis la străini.

Aşa că speranţa noastră în statele democratice a fost în 1989 o utopie născută din utopia în care fusesem prinşi de istorie. Aşa trăim acum într-o lume profund de nedreaptă: România jefuită de posibilităţi economice naţionale, agricultura şi zootehnia la pământ şi sistemul democratic extrem de firav dacă pot ajunge la vârful conducerii ţării “ambasadori” şi “ambasadoare” ai/ale prostiei şi inculturii şi un sistem electiv de batjocură, unde se pot măslui alegerile fără nicio ruşine şi fără milă faţă de sensibilitatea poporului batjocorit pe faţă, aşa încât seara iese un preşedinte ales pe cinstite şi pe dimineaţa, prin alegerile “ajustate” şi măsluite grosolan, preşedinte este deja altul. Şi Justiţia nu vede şi nu aude. Cetăţeanul este scârbit şi pe bună dreptate observă dintr-o dată că trăieşte într-o lume cumplit de nedreaptă.

Ce a fost însă în cealaltă lume trăită de partea mai veterană a naţiunii române? A fost pur şi simplu un infern în privinţa dreptului omului la viaţa politică, la libertate. Când vedeai că se perindă la conducerea ruşilor, de care depindeam ca “lagăr”, nişte Monumente ale Vidului, precum Brejnev, Andropov, Cernenco şi alţii, eram convinşi că pentru eternitate nu se va schimba nimic şi că şi la noi tot aşa vom trăi într-un imobilism politic ucigător. Ceea ce era mai crunt era faptul că se mima un dinamism politic cu tot felul de congrese şi congresuţe “politice”, prilej de a slăvi pe unul care a supus ţara la cea mai de jos posibilă umilire cu acel cult scârbos al personalităţii, în care nimeni nu credea şi era dezavuat de toţi, dar continuat spre eternitate din mizerabila frică de ruşi a beneficiarului cultului, cărora le “demonstra” că poporul e “strâns unit” în jurul lui.

Astăzi, văd aceeaşi mizerabilă frică a conducătorilor români care au prădat economia naţională şi au făcut praf agricultura şi zootehnia, aceeaşi frică, nu faţă de ruşi, de astă dată, ci faţă de noii “stăpâni” ai României, “stăpâni” percepuţi de ei, pentru că eu nu am niciun sentiment de respect pentru vreun stăpân personal, al meu, sau al naţiunii noastre. Îmi repugnă însăşi ideea de stăpân.

Trăim într-o lume cumplit de nedreaptă pe care demnitatea mea de om şi de român o repudiază.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*