Goliciune, temeri, tristețe…

Și pleci…

Nu-mi spune multe cuvinte
Că știu totul încă de ieri!
Mai am o scurtă rugăminte
Nu-mi lăsa multe poveri…
Poveri de plâns, orice dureri,
Căci pe ale mele abia le țin
Nu strig, mă-nvălui în tăceri,
E trist… să nu-ți mai aparțin.
Vezi tu? Eu sunt o vreme rea
Precum o ploaie, vânt și ceață
Un cer noros fără vreo stea
Rece ca un sloi de gheață.
Din ce motiv mi-ai stat alături
Iubirea oarbă sau vreun vis
Ce l-ai visat trăgând de pături
Crezând că ești în paradis…?
Multe așteptări fără răspuns
Vremuri irosite în van
De atâta frig ce m-a pătruns
Îmi cade bruma din tavan.
Pleci…răbdarea te-a lăsat
Mi-ai dat roua în deșert
Știu, doar că ție ți-a păsat
Să spui când îți greșeam: te iert!
Pleci!? Ai răbdat prea mult
Crezând c-o să-mi schimbi firea
Dar n-am știut ca să te ascult
Când îmi ofereai iubirea…
Pleci…De ce ai mai rămâne?
Știind că aici n-ai niciun rost
Ce va fi azi, va fi și mâine
Calvar într-un decor anost…

Siluete în ceață…

Unda de lumină pură

O va înghite  bezna groasă

Vag o palidă figură

Se întrezări  hidoasă…

Chip de om nu este, e clar!

O fi altă creatură…

Ce se mișcă-n mod bizar

Ochi de foc zvâcnind de ură…

La ce-ți folosește?

La ce-ți folosește, spune!?

Ca pe scena vieții tale,

Să devii un zeu-artist,

Când, în alt colț uitat de lume

Vei fi omul cel mai trist.

.

Spune-mi la ce-ți folosește

Să  agonisești trofee

Când oglinda-ți amintește

Că ai uitat să fii femeie?

.

La ce-ți folosește-n viață

Să porți  felurite măști

Pentru că adevărata față

Te îndeamnă s-o urâști!?

.

La ce-ți folosește  oare?

Să porți scumpe giuvaere

.

Ce folos,

Că dormi în cerceafuri din mătase,

Când în inimă ura ți-a săpat cavernă!?

Putregai ești.. lut și oase

Lacrimi ce vor umple o pernă.

.

Și ce folos,

că arginții îți abundă-n visterie

Când bucuriile îți sunt atât de rare

Tinerețea  trece, nu trăiești o veșnicie,

Tu făcând exact opusul,

Vei pleca privind apusul…

Doar cu zâmbete amare.

.

Calea vieții și a morții ca și-un abis se cască

Săpând într-al tău suflet cel mai mare gol

Nu vei suporta durerea, șlefuind o altă mască

Scotocind într-al existenței teatru,  un alt rol.

Iubirea de sine

Vezi  spinii care  îți ies din gură

Când cu vorbe deșarte mă împovărezi?

Orice cuvânt de al tău este o înțepătură

Nu ți-am dat inima să mi-o masacrezi.

.

Te iubești doar pe tine, am înțeles

Privirea ta abisală mi-a semnat sentința

Vi urma altă cale, nu-mi dai de ales

Dintr-un iad de tristețe, am ales credința.

Prefăcătorie

Gesturi mecanice, măști din fier

Spectacol de zâmbete și galanterie

Capete ce trădează un nimb efemer

Impostura ascunsă sub broderie …

.

Fiecare ins își joacă rolul în decor

Lumini și umbre  le bântuie jocul

Ceața plutește și se îmbibă în covor

Nu vor ști când apa le va stinge focul.

.

Ochii lor priviți de aproape trădează

Goliciune, temeri, tristețe și angoase

Se prefac dezinvolt  dar viața  îi trișează

Servindu-le doar plăceri mincinoase.

.

Schimbarea măștilor a devenit o  rutină

Totul pare perfect dar aparența înșeală

Adevărața lor fața se ascunde după  cortină

Ce va cade când vor vedea marea păcăleală.

.

Amăgiri  deșarte ce țin loc de idealuri

Își râvnesc unii altora o fericire inexistentă

Se recunosc deghizați doar la ritualuri

Putregaiul sinelui zace într-o stare latentă .

.

Nu-și asumă nimeni riscul să spargă gheața

Este o tăinuire care corupe mințile contagios,

Nu contează  dedesubtul ci doar suprafața

Unui grotesc fariseism… etalat prea fastuos!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*