Deja nu mai este vorba doar de un alt monument pe care ni-l fură veneticii din patrimoniul național… Nici de o plăcuță memorială… Și nici de o inscripție stradală… Acum asistăm la rescrierea forțată a istoriei… Numită și restaurare pentru a avea, nu-i așa?!, acoperirea „de ei voită”… Și nu ni se mai strecoară doar documente falsificate, nu ni se mai sustrag doar actele, cărțile de căpătâi domnesc, hrisoavele de atestare și documentare a ființei noastre… Acum ni se schimbă identitatea prin umorile trasate de noii „condeieri”, nu doar ai istoriei trecutului, nici măcar ca falsuri grosolane, ci ai prezentului și viitorului deja decise… Fără nici o împotrivire, fără nici măcar o revoltă dinspre noi, nici măcar cât o manșetă suflecată pentru a ne osteni, cât o ipocrizie în falsitatea gesturilor noastre, și a șterge minciunile înainte ca acestea să se usuce definitiv drept pecete peste trecutul, peste limba, peste vestigiile și dovezile-artefact, peste însăși existența noastră…
Când muzeele noastre vor deveni memorialele altora, când crucile și troițele neamului nostru vor fi înlocuite de pietrele tombale în felurite colțuri, mai mult sau mai puțin rotunjite, atunci vom putea spune că trăim vremurile din urmă… Că le trăim, dar nu ca începuturi ale acelor vremuri din urmă, din viziunile și profețiile neluate în seamă, ci însăși vremurile în întregul lor… Vremuri din urmă ce ar putea dura mai puțin de o respirație de generație… Ba, poate nu doar vremurile, ci însăși această generație contemporană să se dovedească a fi „cea din urmă”… Din urma de sfârșit funest al continuității pe care singuri am împietrit-o între ziduri ce stau să se rostogolească într-un cavou al uitării…
Astăzi, un alt muzeu devine memorialul lor… Dar nu doar pe contururi, nu doar prin colțuri de exponate, documente din planșe atestate fotografic (!), ce sunt puse în locul vestigiilor, ci și prin numele din însăși fibra noastră ca neam și țară…
Muzeul de Istorie din Siret devine, prin decizia unor guvernanți venetici, memorial al holocaustului, într-un alt pas de transformare a istoriei noastre în pagini de consemnare a feluritelor învinovățiri fără de vină… Dar nu în consemnarea ca anexă, ca notă de subsol, ca opis al unui rătăcit și nedorit gest al trecutului, ci în întregime… Aidoma unui certificat, nu doar de recunoaștere a priori, ci de atestare, a vinovățiilor ce ne sunt puse pe umeri de mult prea mult timp…
Pentru că trădarea nu este de acum… S-a ajuns aici în ani și ani în care alți vânzători de țară au forțat amenajarea în cadrul muzeelor al unor colțuri, vitrine, și afișe pe post de vitrine (!), pentru comemorări holocaustice… Iar astăzi doar asistăm la transformarea acestora în memoriale în care istoria noastră nu va mai avea lor… Nu în scrierea de până acum…
La Siret, tematica istoriografică a muzeului local, ca amprentă a „târgurilor şi oraşelor medievale de la est de Carpaţi”, va fi „refațată” prin reetichetarea ca formă de dovedire „a importanţei comunităţii evreieşti în conturarea acestui oraş”. Iar memorialul nu va fi doar al Siretului, ci al întregii Bucovine, ca altă formă-opis de inculpare a noastră în vinovăția holocaustică.
După muzeul din Siret vor urma și alte bastioane ale culturii noastre… Instituții transformate deja, din monumentalul de mai ieri, în simple pavilioane ale neprezenței, acolo unde istoria, prin dovezile ei, a fost împinsă spre uitare (în timp ce manualele și cărțile erau „adaptate”, trunchiate și chiar rescrise pe de-a întregul sub ochii noștri), prin nevizitare, prin îngrădirea noastră în noi înșine, prin restaurări, consolidări, renovări temporare devenite închideri definitive… Fără de continuitate pentru noi, dar ca noi începuturi pentru falsurile lor…
De acum, nu toate artefactele noastre vor fi făcute cioburi, distruse, arse, sfărâmate, pisate pentru a se prelinge în uitare drept cenușă și praf dimpreună cu nisipul timpului… Acum, multe ele vor fi reetichetate pentru a deveni în sine falsuri ale noii istorii promovate de venetici… Iar guvernanții de astăzi, nu, nu au nimic remarcabil nici măcar în felul de a falsifica, de a pune pe post de adevăruri istorice minciunile istoriografic delirante ale veneticilor înlocuitori de neam… Ei doar finalizează deceniile de absență, de retragere a noastră…
Acum se vede ca nu avem o clasa intelectuala autentica si animata de sentimente patriotice ; istoricii ar putea sa ia pozitie si sa arate istoria adevarata cu documente din arhive ( ce prostii vorbesc si eu!cine sa mai intre in arhive!), dar nu am vazut un profesor sa analizeze critic legea 215/2019, nu au curaj, se complac in tacere complice cu falsificatorii istoriei (cine isi mai aminteste de mihai roller care scria manuale de istorie a Romaniei dupa cum dicta interesul sionist?).Nu avem o voce cu greutate in „agora” dar nu avem nici „agora’ ;putinii intelectuali care ar putea conta sunt pierduti intr-o miscare browniana si nu este nici un vector de opinie care sa-i coaguleze intr-o voce unitara a constiintei nationale, asa ca se petrec tot felul de „orori istorice”.Pe de alta parte si sa existe astfel de voci nu au o tribuna unde sa vorbeasca pt ca toate televiziunile si presa scrisa cata mai este , sunt in mainile falsificatorilor.Santem un popor ocupat a carei istorie e rescrisa de ocupanti ; marea masa a poporului alearga dupa o bucata de paine amarata si nu-i sta mintea la cercetat istoria, asta s-a si vrut; cand esti flamand nu mai cercetezi si analizezi ci joci dupa cum iti porunceste cel care-ti arunca in batjocura un creitar pt munca ta.