O călătorie prin lumea romană

„Să asculţi tătdeauna de părinţii tăi, de mumă-ta şi de tată-to, că noi numai bine îţ vrem!”, îmi zicea mama când mă dojenea pentru vreo boacănă de copil neîndemânatic: fie cădeam în noroi şi făceam o “plăcintă” pe pantaloni, fie îmi rupeam hăinuţele la expediţii cu prietenii prin pârâul plin cu spini sau prin pădure. În schimb, la învăţat eram “la locul meu”, deloc „neîndemânatic”, mereu primul în clasă. Tot ce-mi zicea mama, îmi rămânea un drag ecou în suflet, dar eram cu gândul să zbor iar la copiii care între timp se jucau fără mine, şi gândul acesta mă frigea ca un jar, mă perpelea că eu nu eram acolo.

De fapt ce-mi zicea mama? Îmi zicea nişte cuvinte absolut toate de origine latină: părinţi (parentis), mamă (mamma), tată (tata), a asculta (ascultare), de (prepoziţie, de), totdeauna (totus+de+ad+unus), tăi (tuus/tua), că (quod), noi (nos), numai (nos magis), bine (bene), îţi (dativul de la latinul tu), vrem (a vrea-volere). Şi atunci cum să nu merg eu, din când în când, prin lumea romană, unde-s acasă, de unde mama mea şi-a luat cuvintele esenţiale ale comunicării în viaţă! Şi ce viaţă minunată e aici, în magnifica lume romană! Nu te afli, în acest imens imperiu, mereu sub presiunea sărăciei şi a sentimentului că eşti întreţinut, la îndemâna conducătorilor fără idei conducătoare, plutind cu mintea în derivă, a fariseilor şi veleitarilor, a lacomilor de putere şi de avuţie, a slugarnicilor mergând până la a vinde ţara bucată cu bucată, a unei încetăţenite deja scheme de politicieni de carton, fără autoritatea care ţi-o dă un bagaj de cultură sau profesionalism într-un domeniu, a căror eroziune a încrederii publice şi nulitate foarte activă te disperă.

Am mers într-o zi până în aula Senatului roman, loc măreţ pentru mine, de unde au pornit atâtea legi romane, prin senatorii de mare autoritate ai Republicii Romane, apoi ai Imperiului Roman, care reprezentau vocea poporului roman (Populus romanus). Nu demult, împăratul Augustus a redus drastic numărul senatorilor de la impresionanta cifră de 900, la 600. S-a căutat să se oprească accesul în Senat al celor care căutau doar prestigiu şi poziţie socială, fără a avea o autoritate reală. Am fost emoţionat să mă aflu în această aulă, pentru că eram chiar în centrul civilizaţiei lumii, unde conta autoritatea de înţelepţi a senatorilor care reprezentau acolo voinţa poporului roman şi faptul că de aici, unde era sediul ştiinţei între ceea ce este drept şi nedrept, al artei de a promova binele şi echitatea, al legislaţiei unei lumi în care omul să poată trăi onorabil şi conform dreptului său la viaţă, au plecat să fie transpuse în practică celebrele legi ale Dreptului Roman, printre care şi legile privind dreptul de proprietate, cele contra corupţiei, legile agrare care să sprijine agricultura (ca nu să fie distrusă şi pământul vândut la străini) şi atâtea altele.

Într-o zi superbă, cu triluri de ciocârlii, cu păsări (romanii la ziceau păsări la vrăbii, la fel şi mama) ce zburau grăbite şi agere, din loc în loc, pe drumul roman, ciugulind câte ceva, cu soare generos şi multe flori, urcam pe Colina Palatină să caut Peştera Lupercală, unde acea lupoaică mitică i-a găsit pe gemenii Romulus şi Remus, atât de legaţi şi de istoria noastră, a poporului român, doar numai noi, din popoarele latine am mai păstrat numele de român, de la Romanus, respectiv de la Romulus. Am întrebat de un veteranus (bătrân), care tocmai urca şi el pe Colina Palatină, unde aş putea găsi peştera cu legenda lupoaicei care a crescut pe Romulus şi Remus. Mi-a spus că el o mai ţine minte din copilăria sa, dar acum, împăratul Octavian Augustus şi-a construit, peste ea, palatul său imperial, ca simbol, deoarece şi-a propus să fie un nou întemeietor al măreţei Rome de altădată, astfel ca lumea romană să nu decadă niciodată. Mă gândeam ce minunat ar fi o lume cu ţări care-şi ştiu conduce destinul fără a decădea vreodată.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*