Eros versus Holera

Mi-e greu să înțeleg cum un film ca Love in the Time of Cholera / Dragostea în vremea holerei (2007), nu a luat un premiu Oscar, când are toate ingredientele filmului american, când face elogiul absolut al dragostei. Și e realizat chiar de un englez, Mike Newell, un as al ecranizărilor, precum Marile speranțe, as în filme de aventuri și fantastice, precum episoade din seriile Indiana Jones și Harry Potter, autorul unor filme faimoase cu mafia, printre care și Donnie Brasco (1997), cu Al Pacino și Johnny Depp. Poate din invidie să nu fi luat măcar Javier Bardem un Oscar, fiindcă americanii nu au realizat încă așa ceva, o mare parabolă a iubirii, un elogiu al dragostei care se dovedește mai puternică decât moartea, decât toate restricțiile. Însă nu după clișeul Titanic, nici la modul tematic sau tezist, ci sub o formă foarte vitală, plină de fapte de viață, o densitate narativă copleșitoare. Viața este identificată cu dragostea.

Filmul este inspirat de capodopera cu același titlu, romanul El amor en los tiempos del colera (1985) al lui Gabriel Garcia Márquez, care plasează acțiunea în Cartagena (Columbia), la trecerea dintre secolele 19 și 20, un oraș al noului, al prosperității, magic, complex, mare port cosmopolit, cultivat pentru viața lui erotică neobișnuită. Totul mustește de senzualitate. Lumea pe care o evocă Márquez este lumea dragostei, o nebunie cum nu s-a mai creat de pe vremea lui Molière, dar mai ales a commediei dell’arte.

Există în acest film (roman) un entuziasm nebun pentru a face dragoste. Oamenii se ocupă cu diferite afaceri, îi auzim cum plănuiesc tot felul de afaceri prospere, dar cum trag cortina, se aruncă înnebuniți în vârtejul iubirii. Să fie la mijloc patetismul latino-american, pasiunea erotică fantastică a acestei rase de oameni? Nimic nu este mai prețios pentru ei decât iubirea. Nu vor să-și piardă timpul cu altceva, nu vor să le treacă viața fără a nu avea cât mai multe aventuri amoroase. Și nu le pasă de nimic altceva. Totul se reduce la Eros, la goana nebună după sex. Iar toate femeile sunt de o frumusețea rară, începând cu eroina, Fermina Daza (Giovanna Mezzogiorno), după care este înnebunit Florentino Ariza (Javier Bardem), un tânăr telegrafist. Modul de comunicare dintre îndrăgostiți sau dinte cei care doresc să lege o relație amoroasă sunt scrisorile. Își scriu unii altora, își dau întâlniri. Fermina venise de curând în Cartagena. Tatăl ei o adusese aici, la niște rude, cu scopul de a-i specula frumusețea. Adică voia să o căsătorească cu un bărbat bogat, așa cum îi spune lui Florentino, cerându-i să o lase în pace pe Fermina, fiindcă nu-i de nasul lui. Dar Florentino nu vrea să asculte, el este înnebunit după ea, jură să-i fie credincios toată viața, jură că își va păstra virginitatea numai pentru ea. Când tatăl ei o ia și părăsesc o vreme localitatea, Florentino e disperat, e numai în lacrimi la pieptul mamei lui, care se bucurase întâi că fiul ei e îndrăgostit, că și-a găsit o iubire, apoi, când află cum stau lucrurile, îi cere lui să o uite, el nu vrea și atunci îl roagă pe un unchi de-al lui, mare șef în transportul maritim, să-i dea o slujbă lui Florentino cât mai departe de aceste loc, să o uite pe Fermina.

Însă ghinion (sau salvare?), pe vaporul cu care călătorește, Florentoino va fi victima unei întâmplări neașteptate, o femeie necunoscută îl trage cu forța într-o cabină și-l violează. Sigur, e distrus, fiindcă și-a încălcat promisiunea față de Fermina, aceea de a rămâne nedezvirginat pentru ea. Dar și Fermina îl trădase. Cum? Era tot pe vremea holerei, căci toate aceste întâmplări se petrec pe vremea holerei, dar Eros pluteșe nestingherit, vesel și plin de voluptate, țintește cu arcul său peste realitatea cadavrelor, a morților care se văd peste tot, pe străzi, în case, la tot pasul. Fermina cade bolnavă la pat și toți ai casei au crezut că are holeră, dar medicul Juvenal Urbino (Benjamin Bratt), care este chemat, o consultă și le spune că nu are holeră, ci o răceală obișnuită. El însă, când a consultat-o, i-a rupt cămașa și i-a văzut sânii. S-a îndrăgostit pe loc de Fermina. Tatăl ei a văzut scena și a început să-l cultive pe Urbino, dându-i voie să-i scrie. Și au urmat scrisorile lui, dar Fermina nu i-a răspuns, fiindcă ea îl iubea pe Ariza. Dar cum nu mai primea știri de la el, iar Juvenal insista, evoluția evenimentelor duce la căsătoria Ferminei cu Urbino. Când Florentino revine la Cartagena, ea se afla în luna de miere la Paris. Și Flornetino iar plânge la pieptul mamei sale, spune că e distrus, nu o poate uita. Și atunci mama lui îi aduce în casă o văduvă, să trăiască în cameră cu el. Florentino este asasinat de iubirea văduvei, care, în timp ce face dragoste, îi vorbește numai despre soțul ei mort acum 3 ani.

După care Florentino va avea contact cu multe alte femei. Vremea trece și el ține un catistif în care notează numele femeilor cu care a trăit. La un moment dat, când deja e încărunțit și unchiul său îi dă locul, îl numește șeful Transporturilor Maritime, un amic al lui Florentino îl întreabă câte femei a avut. Și el îi răspunde 622. Care este secretul, că te plac femeile? Faptul că nu sunt însurat, spune el, că nu am copii și că nu le fac nici un rău, sunt amantul ideal. Și chiar acest lucru este demonstat, cum femeile aleargă, vin la el înnebunite, își înșeală soții cu mare voluptate.

Este o sarabandă a iubirii, ca în operele mozartiene, nu întâmplător Márquez a pus personajelor nume de commedia dellarte, cum sunt Fermina și Florentino. Iar romantismul este susținut de o muzică potrivită, în care piesa „Despedida”, cântată de Shakira, a devenit șlagăr.

Sigur, povestea este de o mare densitate, se petrec nenumărate evenimente care fac așteptarea lui Fiorentino ca o eternitate a iubirii. Ce așteaptă el? Ca Juvenal, soțul Ferminei, să moară și ea să fie liberă, ca el să poată să revină la ea, iar ea să-l accepte.

Și Fiorentino așteptă 51 de ani, trei luni și patru zile până când dr. Urbino moare. Și în chiar ziua morții, el îi face o vizită Ferminei și-i spune că dragostea lui a rămas aceeași, că și-a păstrat virginitatea pentru ea. Ea îl dă afară, dar cu timpul îi va accepta vizitele, ba este atentă și la legenda care circulă despre el, că nu a cunoscut femeia, dar că a cunoscut bărbații, că ar fi homosexual.

Toate acestea ne fac să râdem. Tot timpul râdem, chiar și când vedem morții, chiar și când vedem cum holera acționează, fiindcă Eros e un ștrengar, nu e un îngeraș trist, el e mereu vesel, iubirea naște viață, cere entuziasm.

Este aici o mare bătălie între Eros și Holeră. Eros cu dragostea năvalnică și năstrușnică, iar Holera cu moartea. Sigur, sarabanda erotică alternează cu numeroase înmormântări, căci unii mor, ca unchiul lui Florentino. E un contrast vesel, fellinian chiar, între înmormântări și partidele erotice.

Dragostea dintre Florentino și Fermina are loc într-un voiaj pe care el, ca director al Transporturilor Maritime, îl aranjează, un voiaj de câteva săptămâni, ca un fel de lună de miere la senectute. O cazează pe ea în camera prezidențială a vaporului. Aici are loc dragostea dintre ei, la vârsta de 72 de ani.

Javier Bardem joacă fantastic acest personaj, purtând mereu o mască de om timid, rușinos, pudic, care devine un bătrânel bun, nevinovat, plin de tandrețe, dar e întruchiparea satanică a unui înger, fiindcă, în ascuns, el păcătuiește. Zici că pe față nu ar omorî nici musca, dar păcatele lui sunt doldora în culise. Este chiar întruchiparea discreției, nu divulgă nimic, nu face nici un rău. Dragostea nu este un păcat, îi spune el Ferminei într-un dialog memorabil, când ea îi mărturisește că nu înțelege cum în timp ce în jurul nostru sunt atâtea necazuri, ne lovim de atâtea probleme, dragostea trece peste ele, nu este viciată, ea rămâne și triumfă?

Iubirea este mai puternică decât moartea. Iar finalul se termină cu o cugetare a lui Florentino care spune că nu moartea, ci viața este infinită. Acest tip de optimism organic seamănă cu puritatea și entuziasmul mereu juvenil pe care le emană și Forrest Gump. Lumi și epoci diferite, dar personaje identice.

Și viața înseamnă dragoste, dragostea care nu se ofilește, anii trec și ea rămâne neschimbată. Filmul are o structură epopeică, este o saga a iubirii, iar această structură este ca o armonică, se poate acoperi cu ea întreaga istorie a lumii. În film trec 70 de ani, dar în imaginație totul este infinit.

Acest film este un mesaj de sănătate, o soluție și pentru epoca pandemică în care trăim, fiindcă toate știrile ne dau de înțeles că România se află în ghearele virusului, ale morții. Suntem bombardați zilnic numai cu cifre ale dezastrului, coronavirusul este holera momentului. Lipsește însă complet Eros. Și unde? În țara amorului, în țara lui Caragiale, a amorului la bina. Márquez face în opera sa chiar elogiul morții din iubire. Nu există nimic mai frumos pe lume decât să mori din dragoste, asta își doresc eroii în lupta loc cu holera, pe care o înving prin căutarea fără răgaz a dragostei. Iar totul se face cu mult umor. Umorul plutește peste această lume a dragostei epidermice, în care nu holera este epidemia, ci dragostea. Dragostea este epidemia care lipsește azi românilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*