O listă a celor mai iubite cuvinte ale limbii şi culturii române…

Nu ştiu să fi riscat cineva până acum să schiţeze o astfel de listă, care pare imposibilă la prima vedere, cu eventuale capcane, nu dintr-o opţiune sau alta, ci mai ales prin inevitabile omisiuni datorate caracterului ad-hoc al demersului. Eu îl consider de altfel foarte necesar astăzi, într-o lume bulversată şi cotropită moral şi spiritual.

În primul rând clasez pe primul loc cuvintele: mamă, tată, surori, fraţi, nepoţi, bunici, străbunici, moşi, strămoşi, cărora li se adaugă minunatul cuvânt familie. Aşa am răzbit noi, românii, prin milenii, cu aceste cuvinte cheie. Urmează un alt buchet de cuvinte româneşti minunate: ţară, ţarină, ţărână, patrie, neam. naţiune, tricolor. De aici derivă şi cuvintele tezaur ale limbii române: România, Transilvania, Ardealul, Moldova, Ţara Românească, Basarabia, Maramureşul, Oltenia, Banatul, Bihorul, Bucovina, Dobrogea.

Un cuvânt vital pentru poporul nostru de la ţară a fost şi este onestitate, sau cinste. Cu acest cuvânt esenţial, nescris ca normă de viaţă, am crescut noi, graţie părinţilor noştri.

Să înşirăm apoi un alt set de cuvinte solare: soare, lumină, deschidere, de care ne aminteam mereu când pătimeam extrem de mult din cauza mânăriilor ascunse şi necinstite în politică.

Cu siguranţă că altă grupare extrem de importantă este cea a creaţiilor spirituale şi artistice, în poezie, proză, teatru, muzică, cinematografie, sculptură, pictură, care ne-au făcut fericiţi prin valoarea lor. La fel şi în creaţia ştiinţifică. Aici intră o constelaţie de cuvinte nume proprii: Eminescu, Blaga, Enescu, Babeş, Racoviţă, Grigorescu, Brâncuşi, Rebreanu, Caragiale, Creangă, Cantemir, Coandă, Ciulei şi lista este din fericire foarte lungă. Tot în rândul cuvintelor nume proprii dragi intră cele a marilor binefăcători ai neamului nostru: de la „Basarabi şi voi Muşatini/ Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini”, la Horia, Brâncoveanu, martirii de la 1848 din Transilvania, Iancu, Ecaterina Teodoroiu, generaţia de la 1918, Maniu, I.I.C. Brătianu, eroii Armatei Române din 1877-1878, 1914-1918, 1940-1944, martirii de la 1940-1944 din Transilvania, elita politică a României distrusă la Sighet.

Dragi ne sunt apoi bisericile de lemn româneşti din secolele XVI-XVIII, singurele urme ale trecutului nostru la suprafaţă, care se distrug azi sub ochii noştri.

Altă categorie de cuvinte comori ale limbii noastre sunt toponimele şi hidronimele, care fac parte şi ele din alcătuirea fiinţei noastre naţionale: Ceahlăul, Omul, Vrancea, Bistriţa, Mureşul, Someşul, Apusenii, Ozana, Retezatul, Cindrelul, Postăvarul, Clujul, Prahova, Vlăsia, Rădăuţi, Vlădeasa etc.

Intră apoi în alt cerc al marii iubiri a noastre faţă de cuvinte de aur româneşti şi nume de publicaţii care ne-au dat şi ne dau demnitate ca naţiune: „Gazeta Transilvaniei”, „Convorbiri literare”, „Tribuna” (lui Slavici, inclusiv cea din zilele noastre), „Familia” lui Vulcan, „România literară” (inclusiv cea de astăzi), „Steaua”, „Gândirea”, „Albina”. „Gând românesc”, „Telegraful Român” şi numeroase altele.

Ca o pecingine s-au întins în oraşele noastre absolut aproape numai denumiri străine de firme, limba română fiind evacuată fără milă şi fără menajamente, fenomenul nefiind stopat nici de primării, nici de conducătorii politici, nici de Parlamentul României, cu atât mai puţin de bietul popor român aflat sub vremi. La Cluj, de exemplu, de ce nu se putea trata cu demolatorii şi apoi cu constructorii clădirilor de pe terenul fostei fabrici de tricotaje „Someşul”, de pe actualul bulevard 21 Decembrie 1989, că se permite contractul, cu o condiţie: zona să se denumească Complexul de clădiri „Someşul”, şi în cadrul acestuia putând funcţiona şi alte firme străine. Era un semn de respect faţă de limba română, faţă de un toponim românesc binecunoscut al Clujului timp de o jumătate de secol, faţă de populaţia Clujului. Şi tot astfel „Complexul de clădiri Ursus”, „Complexul de clădiri Flacăra”, „Complexul de clădiri Feleacul” etc.

De aceea ne este dragă şi mai mult în aceşti ani tulburi limba noastră cea română, urgisită şi uitată de cei care tratează cu sume modeste averile publice mari ale României, îngropând şi limba română.

Un alt set mirific al cuvintelor dragi ale limbii şi culturii noastre este cel al constelaţiei de mănăstiri româneşti care luminează de veacuri istoria Moldovei, Tării Româneşti, Transilvaniei, Maramureşului, Basarabiei şi Bucovinei, simpla lor înşiruire ne aşează în gravitatea unei lumi româneşti demne prin apelul la spiritualitate şi transcendenţă al marilor noştri voievozi: Putna, Voroneţ, Cozia, Agapia, Tismana, Capriana, Prislop, Dragomirna, Curtea de Argeş, Humor, Lupşa, Moldoviţa, Neamţ, Râmeţ etc.

Un cuvânt foarte drag românilor este şcoală, cu treptele ei: citire, scriere, aritmetică, geografie, istorie, compunere, muzică, fizică, chimie, biologie etc. Din păcate, poporul nostru a avut târziu acces în masă la a urma cursurile şcolilor elementare, mai puţini români la cele liceale şi mai puţini la cele universitare, fapt care a contat şi contează enorm pentru destinul fiecăruia în parte şi pentru destinul naţiunii în general.

Un alt „cerc” al cuvintelor foarte dragi ale limbii şi culturii noastre este cel al localităţilor marcate pentru eternitate de sufletul unui mare creator al nostru care s-a născut acolo şi le-a transfigurat în locuri ale fericirii noastre, precum: Ipoteşti, Humuleşti, Prislop (Năsăud), Mirceşti, Hordou (azi Coşbuc), Liveni, Siliştea Gumeşti, Hobiţa etc.

Cercetarea celor mai dragi aspecte ale limbii şi culturii noastre româneşti este o operaţiune continuă şi apărarea acestei supreme valori a naţiunii noastre, care este limba română, trebuie asumată de noi la fiecare pas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*