Pe drumuri funebre…

Disperare şi speranţă

E-atâta jale si suspin în era cea modernă

Că toate țările și-au pus grăbit drapelele în bernă

Din fiecare stat aflăm cu infinită disperare

Cum lumea e condusă cert pe drumuri funerare.

 .

Trăim un sentiment ciudat de distanțări urâte

De temeri, acuzări bizare și câte și mai câte

Când unii urlă neîncetat că virusul e teorie

Noi constatăm decepționați că viața-i loterie.

.

Și când mă uit la cei din jur de-i văd adesea-n suferință

Nu pot să spun la fel ca ei cu-atâta ușurință

Și nici nu vreau ca să mă lepăd de cel de lângă mine

Măcar o vorbă-n glas să am, tristețea să-i aline.

 .

S-avem în noi, în conștiință, un dram de Dumnezeu

Credința s-o trăim în faptă și-n sprijin tot mereu

Să-L luăm în viața noastră toată pe cel mai sfânt Erou

Ca glasul Lui în tot și-n toate să fie un ecou.

 .

Și astfel, cu speranță-n suflet și cu iubire sfântă

Hristos din cer, cu drag și dor, ne binecuvântă.

Ne dăruiește iar și iar iertarea sa curată

Ca-n moarte și în veac s-avem o viață-adevărată.

De dragoste

Ce fantezii, ce doruri mute te străbat în noapte?

De gândurile tale ajung ca nişte şoapte?

Le simt adânc în mine, splendidă făptură,

Sunt ca săgeţi suave şi pline de căldură.

.

Îmbrăţişări în vise şi buze moi, fierbinţi

Sunt înfruptări din trup şi nu-s deloc cuminţi

Îmi explorezi aroma cea plină de mister

O sclavă faci din mine, adevărat boier!

.

Săruturi înfocate, atingeri, pasiune

Îmi dăruiești, iubite, miresmele din tine

Și eu te vreau întreg, cu totul și cu toate,

Pe trupul meu să vezi imperii sau regate.

.

Îți caut gura caldă, să mă cufund în ea

Și-n fiecare por să vezi mereu o stea

Să simți un univers în fiece suflare

Iar tu să-mi fii acum o nouă provocare.

.

Îmi cercetezi candid fiece colţişor

Iar de plăceri nebune presimt că am să mor

Pe coapsele iubirii, fiori din tine simt

Ca o ocară dulce pe care  o consimt.

Destin

Secătuite clipe de viață și dezgust

Când chinul ți se pare trăit în mod injust

Ți-aduci acum aminte că ești un mic destin

Și toată existența nu-ți este doar festin.

.

Că fiecare lacrimă și orice încruntare

E-a inimii trăire, eternă frământare,

Din dragoste de dor, din dragoste de doi

Se duce-o bătălie, se duce un război.

.

Te simți neînțeles, singur și-abandonat

Și ieși din lupta asta cu suflet șifonat.

Iubirea nu mai e cel mai frumos capriciu

Ea devenind deodată adevărat supliciu.

.

Dar toate-s efemere în jungla vieții noastre,

Se nasc și-apoi se sting, misterioase astre,

Și-ajungi spre toamna vieții, când devii înțelept

Să spui: Da, Doamne, destinul mi-l accept.

.

Și ne înveșmântăm, să nu fim iarăși goi,

Cu dragoste de semeni, cu tot ce e în noi

Mai bun și-apropiat de dulcele Cuvânt

Din soartă să ne facem destinul cel mai sfânt.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*