Disperare şi speranţă
E-atâta jale si suspin în era cea modernă
Că toate țările și-au pus grăbit drapelele în bernă
Din fiecare stat aflăm cu infinită disperare
Cum lumea e condusă cert pe drumuri funerare.
.
Trăim un sentiment ciudat de distanțări urâte
De temeri, acuzări bizare și câte și mai câte
Când unii urlă neîncetat că virusul e teorie
Noi constatăm decepționați că viața-i loterie.
.
Și când mă uit la cei din jur de-i văd adesea-n suferință
Nu pot să spun la fel ca ei cu-atâta ușurință
Și nici nu vreau ca să mă lepăd de cel de lângă mine
Măcar o vorbă-n glas să am, tristețea să-i aline.
.
S-avem în noi, în conștiință, un dram de Dumnezeu
Credința s-o trăim în faptă și-n sprijin tot mereu
Să-L luăm în viața noastră toată pe cel mai sfânt Erou
Ca glasul Lui în tot și-n toate să fie un ecou.
.
Și astfel, cu speranță-n suflet și cu iubire sfântă
Hristos din cer, cu drag și dor, ne binecuvântă.
Ne dăruiește iar și iar iertarea sa curată
Ca-n moarte și în veac s-avem o viață-adevărată.
De dragoste
Ce fantezii, ce doruri mute te străbat în noapte?
De gândurile tale ajung ca nişte şoapte?
Le simt adânc în mine, splendidă făptură,
Sunt ca săgeţi suave şi pline de căldură.
.
Îmbrăţişări în vise şi buze moi, fierbinţi
Sunt înfruptări din trup şi nu-s deloc cuminţi
Îmi explorezi aroma cea plină de mister
O sclavă faci din mine, adevărat boier!
.
Săruturi înfocate, atingeri, pasiune
Îmi dăruiești, iubite, miresmele din tine
Și eu te vreau întreg, cu totul și cu toate,
Pe trupul meu să vezi imperii sau regate.
.
Îți caut gura caldă, să mă cufund în ea
Și-n fiecare por să vezi mereu o stea
Să simți un univers în fiece suflare
Iar tu să-mi fii acum o nouă provocare.
.
Îmi cercetezi candid fiece colţişor
Iar de plăceri nebune presimt că am să mor
Pe coapsele iubirii, fiori din tine simt
Ca o ocară dulce pe care o consimt.
Destin
Secătuite clipe de viață și dezgust
Când chinul ți se pare trăit în mod injust
Ți-aduci acum aminte că ești un mic destin
Și toată existența nu-ți este doar festin.
.
Că fiecare lacrimă și orice încruntare
E-a inimii trăire, eternă frământare,
Din dragoste de dor, din dragoste de doi
Se duce-o bătălie, se duce un război.
.
Te simți neînțeles, singur și-abandonat
Și ieși din lupta asta cu suflet șifonat.
Iubirea nu mai e cel mai frumos capriciu
Ea devenind deodată adevărat supliciu.
.
Dar toate-s efemere în jungla vieții noastre,
Se nasc și-apoi se sting, misterioase astre,
Și-ajungi spre toamna vieții, când devii înțelept
Să spui: Da, Doamne, destinul mi-l accept.
.
Și ne înveșmântăm, să nu fim iarăși goi,
Cu dragoste de semeni, cu tot ce e în noi
Mai bun și-apropiat de dulcele Cuvânt
Din soartă să ne facem destinul cel mai sfânt.
Lasă un răspuns