Nu am tras primul, ci ultimul!

În tot iureșul condamnării mele, s-au strecurat cîteva ambiguități, care, pe de o parte, i-ar putea induce în eroare pe unii cititori, iar, pe de altă parte, le-ar putea da apă la moară denigratorilor din presa mainstream – denigratori care, deja, au început să mă „degradeze“, scriind că sunt „un fost locotenent colonel…“, că aș fi „un fost ofițer al S.R.I.“ etc. Fac o paranteză și relev că din 2002, de cînd am fost trecut în rezervă, am semnat numai așa: „Colonel (r./rtg.) Vasile I. Zărnescu“, fapt bine cunoscut de către respectivii denigratori, care, dacă ar fi fost bine intenționați și nu doar niște dezinformatori calificați – adică perfizi și instruiți să falsifice convingător realitatea –, ar fi văzut, inclusiv în fotografia mea pe Internet, că sunt îmbrăcat în uniforma cu gradul de colonel. Aceasta, pe lîngă faptul că, din articolele mele anterioare, precum și din referirile altor autori la respectivele articole, știau clar că am gradul de colonel și, deci, în mod deliberat au recurs la „degradarea“ mea. Un astfel de individ este Petru Clej (citește nemțește: Clei), care, în cadrul dezinformării totale din mizeria sa publicată pe R.F.I., comite această insanitate. Faptul că dezinformează deliberat o atestă chiar pagina sa de pe R.F.I., unde îi apare maculatura, care, în partea de jos, printre alte materiale ale lui în care își deșartă injuriile antiromânești, este menționat și articolul d-lui Ovidiu Nahoi, care conține și forma audio a interviurilor luate mie și lui Maximilian Marco Katz, referitoare la lansarea cărții mele, din 8 aprilie 2016, și la sesizarea sa penală adresată, chiar a doua zi, Parchetului General al Î.C.C.J., sesizare despre care s-a făcut mult tam-tam în presa mercenară, îndeosebi de către agenția Hoitnews.

Totuși, în neghiobia sa, Petru Clej îmi face și un bine: în deschiderea articolului său, după cum vedeți, pune coperta cărții HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, vol. 1, 2015, care are 808 pagini, lansată în 8 aprilie 2016, la Librăria „Mihai Eminescu“, și pentru care îmi făcuseră sesizări penale cei patru pîrîcioși: Maximilian K. Katz, Aurel Vainer, Liviu-Ștrul Beris și – cronologic, ultimul pe listă, dar cel dintîi dintre gogomani – Alexandru Florian. Dar etalarea acestei coperți nu a comis-o spre a-mi face un bine – adică spre a-mi face publicitate – ci, dimpotrivă, spre a minți opinia publică pretextînd că pentru această carte m-ar fi condamnat infama instanță a Judecătoriei Sectorului 3. NU, am fost condamnat pentru două articole, însumînd cam patru pagini, și pentru broșura-pamflet despre cel mai abject condeier contemporan, intitulată SABIN ORCAN $UPORT€R.

Firește că Newsweek.ro, maculatura impostorului Sabin (B)Orcan tipărită pe hîrtie scumpă, s-a alăturat corului calomniatorilor, care, oricum, cîntă în falset. Astfel, în articolul în care chinuie hîrtia, printre alte greșeli gramaticale și de conținut, Flavia Drăgan a reprodus chiar din broșura-pamflet, printre altele, și acest citat: «În cartea „Sabin Orcan Suporter”, Zărnescu a susținut că „eu nu neg „Holocaustul unic”, vociferat peste tot de jidani, fiindcă nu poți nega ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri, ci eu demasc documentat criminala propagandă holocauslică [sic!], veche de peste 150 de ani (…) Holocaustul unic vociferat de jidani este o născocire pur propagandistică».

Fraza subliniată de mine, aici, cu litere aldine (numite și „bold“) este citatul care le-a încrețit – degeaba! – creierul plat al magistraților: începînd cu porcurorul Florin-Oprică Cîrciumaru și terminînd cu procuroarea care propusese condamnarea mea „la trei ani închisoare cu executare, confiscarea cărților, amendarea“ etc., din instanța Judecătoriei Sectorului 3, toți m-au întrebat ce am vrut să spun cu această frază, care li se părea dubioasă. Firește, m-am eschivat și am bălmăjit-o mereu, dar, în declarația finală, am explicat instanței, totuși, cu adresă directă la procuroare, care le pusese această întrebare „încuietoare“ – care, evident, părea să mă acuze, fiindcă mă „contraziceam“ – tuturor martorilor mei: „Este o parafrază a celebrului paradox al lui Epimenide, despre care ați învățat la facultate, căci știu că la Drept ați avut cursuri de logică generală și de logică juridică“. Eu am urmat, între anii 1968-1972, Facultatea de filosofie în „clădirea de la Drept“ și aveam buni prieteni studenți de acolo, cum au fost, de exemplu, Andrei Popescu – ajuns consilier special al Elenei Ceaușescu – și Antonie Iorgovan – „părintele Constituției!“ –, și aveam și profesori care predau logica și filosofia la Drept, ca logicianul Gheorghe Enescu și politologul Ovidiu Trăsnea – acesta îmi fusese și conducătorul lucrării mele de licență!

Magistrații cărora le vorbeam – adică judecătorul Cristian Dumitru, președintele instanței, și procuroarea de caz – au mimat că ar ști despre ce-i vorba, ca să nu se dea de gol că erau „habarniști“: de peste 26 de secole, Paradoxul lui Epimenide – supranumit și Paradoxul mincinosului – pusese pe moațe mintea gînditorilor care au încercat să îl descifreze. Credeți că pe magistrații care m-au anchetat și care m-au condamnat îi dădea cultura afară din casă?! Nu, ei făceau din ignoranță o virtute, și nici nu se străduiau să și-o ascundă: procurorul Florin-Oprică Cîrciumaru a și recunoscut, la interogatoriul din 27 februarie 2020, că nu a citit articolele mele, nici contestațiile, memoriile depuse la dosar, zicînd, cu impertinența și cu nonșalanța pe care i-o dau postul de magistrat inamovibil, că „nu-l interesează“!

Dar Flavia Drăgan, în însăilarea sa agramată, mai scrie niște prostioare cu care dezinformează cras cititorii. «Pe numele lui Zărnescu, autorul cărții „Holocaustul – Gogorița diabolică – Extorcarea de bani de holocaust”, Institutul „Wiesel” a depus prima plângere penală în 2014. La această plângere au fost conexate și altele, iar, între timp, prima faptă (scrierea primei cărți negaționiste) s-a prescris, dar dosarul a mers înainte, fiind trimis în judecată abia anul trecut».

Înțelegeți ceva din acest galimatias?! Reiese că «Institutul „Wiesel”» – practic, omnipotentul Alexandru Florian – (1) „ar fi depus prima plângere penală în 2014“, contra cărții indicate, și (2), că, „între timp, prima faptă (scrierea primei cărți negaționiste) s-a prescris“. Deci, în concluzie parțială, prescrierea ar fi vizat „scrierea primei cărți negaționiste“ – adică studiul de 808 pagini, HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“! Dar volumul 1 al acestui vast studiu a fost încheiat în decembrie 2015, a ieșit de sub tipar în februarie 2016 și lansat în 8 aprilie 2016, la Librăria „Mihai Eminescu“, iar Maximilian K. Katz și-a înaintat sesizarea penală în 9 aprilie 2016. Ca atare, Alexandru Florian nu putea să facă plîngere penală contra acestei cărți „în 2014“, de vreme ce încă nu apăruse! El și-a extins sesizarea penală din 14 martie 2014, spre a include și această cercetare masivă, abia în 17 decembrie 2017! Dar sesizarea penală din 14 martie 2014 a fost soluționată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 2 prin decizia de „neîncepere a urmăririi penale“ (N.U.P.). Alexandru Florian s-a ofuscat tare și a adresat o nouă sesizare Parchetului General de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție (Î.C.C.J.), condus de procurorul general interimat Dimitrie Bogdan Licu-Plagiatoru’. Acesta, strîns cu ușa de organizațiile jidănești fiindcă era un plagiator, „s-a sesizat din oficiu“ (!) și a dat o ordonanță de anulare a neînceperii urmăririi penale inițiale (N.U.P.) și de reluare a urmăririi penale (R.U.P.). Am contestat ordonanța lui D.B. Licu prin NOTELE SCRISE amănunțite și argumentate depuse la dosar, dar care nici nu au fost citite de către judecătoarea de la camera preliminară a Judecătoriei Sectorului 2 – fiindcă „nu putea să dea“ în procurorul general, fie el și interimar.

Autoarea acestui articol agramat și ilogic, Flavia Drăgan, continuă cu alte falsuri:

«În final, Zărnescu a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de negare a Holocaustului: două texte publicate online – „Falsitatea noțiunii de holocaustolog” și „Înșelătoria secolului XX” – și cartea „Sabin Orcan Suporter”, care pleacă de la o emisiune în care jurnalistul Sabin Orcan l-a criticat pe Zărnescu pentru „Holocaustul – Gogorița diabolică”».

Vedeți ce neutru și convingător se exprimă individa?! Chiar dacă nepoliticos: „…jurnalistul Sabin Orcan l-a criticat pe Zărnescu…“. NU, (B)Orcan etalase pe ecran, bîlbîindu-se de revoltat ce era, semnalarea de către Departamentul de Stat al S.U.A. a apariției cărții mele, HOLOCAUSUTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, la care mă pîrîse I.N.S.H.R. „E.W“! În emisiunea X-PRESS din 5 martie 2017, realizată de el la B1 TV, mîzgăliciul Sabin Orcan-Insalubru’ mă insultase în cel mai grobian mod: „…dacă colonelul ăsta nu e caz de balamuc, atunci e sigur de pușcărie!“ Și de ce?! Credeți că citise cartea mea?! NU, dar era însurat cu Rashela Moshe.

Aș putea să pariez că el le-a dat jidanilor ideea să mă bage la pușcărie – idee înfăptuită, la fond, de instanța Judecătoriei Sectorului 3; dar adevărul este că liderii jidanilor și marioneta lor, președintele Klaus Werner Iohannis, mă pîndeau de multă vreme. Am fost mult timp redactor-șef al revistei JUSTIȚIARUL și, împreună cu regretatul Marius-Albin Marinescu, am denunțat activitatea ilicită a lui Klaus Iohannis încă dinainte de a fi fost el băgat în „politica mare“ de către marele demagog Crin Antonescu-Vorbete. Și Klaus Iohaniss are multe păcate, inclusiv pe acela de a fi foarte ranchiunos.

Faimoasa revistă americană NEWSWEEK a dat, practic, faliment, pentru că excelase în publicarea de fake news și, pentru a ieși din clinci, proprietari ei s-au gîndit, speculînd celebritatea anterioară, să mai facă ceva bani vînzînd în franciză titlul faimos. A cumpărat și Sabin Orcan o așchie și, firește, publică și el tot fake news, precum aceasta despre mine a Flaviei Drăgan, care își încheie dezinformarea astfel:

«Apărarea lui Zărnescu, căruia i-a sărit în ajutor un alt negaționist cunoscut în spațiul românesc, Ion Coja, a constat în relativizarea Holocaustului în fața instanței: „6.000.000 de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, uciși în lagărele de concentrare. Sunt de acord cu prezentările și afirmațiile procurorului de caz. Sunt evenimente și fapte istorice pe care domnia sa le cunoaște dintr-un anumit punct de vedere și nimeni nu poate să reproșeze pe această temă domniei sale sau Parchetului ori publicului larg. Totuși, ținând cont de un alt punct de vedere susținut cu argumente concrete în ambele lucrări și care răstoarnă propaganda favorabilă Holocaustului, mai avem oare de-a face cu infracțiunile indicate de OUG 31/2002?“»

Adică tot o bolboroseală din care nu înțelegi prea multe. Dar, cu greu, s-ar putea deduce cîteva informații de interes: 1) că citatul însăilat de ea ar face parte din declarația dată în instanță de către dl prof. univ. dr. Ion Coja (pentru agramata asta, dl prof. Ion Coja este doar un simplu „Ion Coja“). 2) Trebuie să precizez că fragmentul citat este din pledoaria inițială a apărătorului meu, depusă la dosar. De unde are textul individa? NU cred că i l-a dat instanța (deși, după cum se face justiție în România, prin condamnarea mea ilogică, n-ar fi de mirare!) și nici că Sabin Orcan-Impostoru’ are atîta putere încît să-l obțină ilicit din dosar. 3) Presupun că individul care a pătruns fraudulos în sală a înregistrat cîte ceva, pînă să-l dea afară președintele instanței, cum am arătat în alt material.

Trebuie să menționez că titlul studiului meu masiv, de 808 pagini in-folio, HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, i-a produs o puternică disonanță cognitivă agresivului parlamentar fariseu Silviu Vexler, autorul legii nr. 157/2018 și fiul lui Iancu Vexler, expropriatorul coetnicului său Jon Syllman, fost Zilberman. S. Vexler declară: «– Pentru prima dată în România după 1990, ieri (4 februarie 2021 – n. red.) o persoană a fost condamnată pentru negarea Holocaustului. Este vorba despre Vasile Zărnescu, autorul volumului intitulat „Holocaustul – gogorița diabolică. Extorcarea de bani de Holocaust”. În afară de faptul că titlul este agramat, cartea conține materiale de o mizerie cumplită, de genul celor care puteau fi citite în perioada legionară».

De cinci ani de cînd am publicat acest titlu, nu mi-am dat seama că aș fi un agramat – cum sunt, realmente, atîția reporteri, condeieri și chiar miniștri – în acest titlu și nici alți cititori pro sau contra mea nu mi-au reproșat acest lucru, mai ales că unii postaci „contra“ mă înjurau copios. Cum poate acest individ cu un craniu neanderthalian și cu o față de prădător – specifică neamului său – să își dea seama că am comis un „agramaticalism“ în titlu?! Mai ales că, în copilăria și junețea sa iudaică din orașul Roman, a vorbit în idiș, nu în limba română?! Și, deși îi era mai la îndemînă – sau, mai corect zis, mai la înde-creierul său de „popor ales“ și, deci, superior tuturor celorlalte – să exemplifice cu cîteva „materiale de o mizerie cumplită“, ca să fie mai convingător – căci de palavre holocaustice ni s-a făcut greață! –, totuși, nu a făcut-o. Îi sugerez eu cîteva!

De ex., să fi dat ca mostră – din cartea odiosului escroc Ilya Ehrenburg, Cartea complet neagră a jidănimii rusești – un fragment din capitolul „Odessa“, scris de Vera Inber, prezentată pe Wikipedia ca „poetă rusoaică“; dar autorul minibiografiei sale o dă de gol că este jidancă: este născută Shpenzer, iar tatăl ei se numea Moshe. Vera Inber descrie cu multă precizie, cu lux de amănunte și cu adjective emoționante – din care motive a și fost decorată de Stalin! – atrocitățile care ar fi fost comise de Armata a IV-a Română după ce a cucerit Odesa și după ce partizanii sovietici, în totalitate jidovi (în U.R.S.S. nu li se spune jidani, ci jidovi), au aruncat în aer Comandamentul Armatei Române, ucigîndu-l pe comandant și pe alți circa 70 de militari români și germani. De ce este textul de zece pagini al Verei Inber o veritabilă „mizerie cumplită“, cum scrie Vexler, dar fără să exemplifice? Din acest motiv, consemnat de minibiografia sa de pe Wikipedia: „During World War II she lived in besieged Leningrad where her husband worked as the director at a medical institute“ – „În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ea a locuit în Leningradul asediat, unde soțul ei lucra ca director al unui institut medical“.

Mai clar zis: textulețul ei mizerabil, preluat din marea murdărie-reper a apologeților „Holocaustului“, a fost scris de către „poeta rusoaică“ în timp ce a stat tot timpul războiului în Leningradul asediat, în adăpostul bine păzit, fiindcă era nevastă de jidan nomenclaturist; deci, ea nu pusese piciorul niciodată în Odesa. Dar, cu tupeul tipic neamului lor, a „scris“ en gross falsuri poleite și preluate, apoi, de alți falsificatori, care și-au împăunat cu el maculatura holocaustică.

Și, ceva mai jos, Silviu Vexler continuă: „… între motivele sentinței pronunțate de Tribunalul Sectorului III împotriva lui Vasile Zărnescu, unul dintre cei mai activi antisemiți și negaționiști…“! Ceea ce dovedește, o dată în plus, că el și redactorul-șef sunt doi „habarniști“: Sectorul 3 nu are decît o judecătorie, iar Tribunalul este unul singur și aparține Municipiului București.

Un alt exemplu de „material de mizerie cumplită“ conținut în volumul 1 al cercetării mele este un pasaj din cartea renumită scrisă de filozoafa Hannah Arendt, Eichmann la Ierusalim, în care pretinde că Armata Română ar fi ucis la Odesa 60.000 de evrei! E o măgărie atît de gogonată încît alți apologeți holocaustiști nu îndrăznesc că o preia, fiindcă prea s-ar compromite. Aceștia s-au mulțumit să colporteze cifra de 35.000 de persoane, dar și aceștia scriu cu rezerve, cum că ar fi fiind vorba de valori oscilînd între „25.000 și 35.000 de victime“. Or, o aproximație atît de „precisă“, cu o marjă de eroare de 10.000 de persoane – cît populația unui orășel –, nu mai este știință, ci bîrfă holocaustică; cifra de 35.000 este cel mai frecvent citată, dar, evident, fără o documentație oficială care să o susțină.

Dar Silviu Vexler nu se mai împiedică de asemenea realmente mizerii; este de ajuns ca el doar să pretindă, la modul general, că eu scriu mizerii, iar cititorii să-l creadă automat. Ce-i mai trebuie lui amănuntele astea esențiale pentru a se exprima corect; este de ajuns că el face parte din „poporul hales“ și poate să impună în Parlamentul României legi antiromânești!

Prin titlul de „Bătrânul colonel…“ autorul a vrut să atragă atenția tinerilor că trebuie să fie și ei curajoși, fermi, complet hotărîți pentru luptă și, deci, să nu fie fricoși, șovăitori, „să nu le tremure mîna!“ Adică să își amintească spusele tatălui lui Nicolae Steinhardt, care, înainte de a merge la Poliție „să dea cu subsemnatul“, l-a îndemnat: „Să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni!

Ca preambul, poate fi analizată și expunerea mea despre O.U.G. nr. 31/2002, care constituie „sediul materiei“ – cum zic oțios avocații – de la care au derivat legile liberticide ulterioare: legea nr. 107/2006, legea nr. 217/2015, legea 157/2018 și, cea mai recentă, legea „antițigănească“ – toate trecute prin Parlament prin criminalul articol 75, al „aprobării tacite“! Cînd 33 de parlamentari au propus, în replică la legea „Vexler“, un proiect de lege care să condamne antiromânismul, antiromâneasca Curte Constituțională a României (C.C.R.) a pretins că respectivul proiect este „anticonstituțional“! Dar legile antiromânești sus-enumerate ar fi constituționale, după mintea lefegiilor partinici ai C.C.R.!

Revin la tema titlului. NU am tras primul, ci ultimul! Ideea că am tras primul induce și riscul potențial de a se conchide, superficial, de către unii că eu aș fi un fel de cap al răutăților, un provocator, care aș fi stîrnit scandalul, fiindcă aș fi declanșat ostilitățile contra evreilor inocenți!

Am tras ultimul, dar după ce am inventariat cele mai oribile agresiuni jidănești contra românilor băgați în pușcării între 1945-1964, din vremea stalinistei Ana Pauker (poreclită „Stalin cu fustă“!), urmate de acțiunea odiosului șef-rabin Moses Rosen prin care a împiedicat publicarea volumului al IX-lea al OPEREI lui Mihai Eminescu. Apoi, după retrovoluția din decembrie 1989, Moses Rosen a organizat supravegherea presei românești pentru a măsura antisemitismul conținut în ea. Prin 1993-94, am primit din partea conducerii S.R.I. – și nu a „superiorilor săi din fosta Securitate“, cum dezinformează Michael Shafir, ca mincinos calificat în cei 40 de ani cît lătrase la Radio Europa liberă contra României – ordinul de a face un articol pentru a demasca acțiunea lui ilegală, pe care l-am intitulat „Moses Rosen Antiromânul“ și l-am publicat în revista „România Mare“ – după cum relevasem și în interviul dat d-lui Ovidiu Nahoi, menționat mai sus.

Legat de Moses Rosen, trebuie să spun că îmi era o cunoștință literară mai veche. După absolvirea Facultății de filosofie, secția sociologie, a Universității București, am fost repartizat de Guvern la Centrala Industriei de Confecții București (C.I.C.B.), unde am lucrat ca sociolog industrial 18 ani – pînă am fost concediat cu art. 64, lit. „t“ din Legea 5/1978, republicată în 1982, articolul contra oponenților regimului, în baza căruia nu puteau da în judecată întreprinderea întrucît erai concediat „cu aprobarea adunării generale a oamenilor muncii“. Adică „adunarea generală a oamenilor muncii“ se substituia Justiției: era, prin terorismul său, un articol de lege unicat pe plan mondial! Ceea ce m-a surprins profund și neplăcut a fost faptul că parcă nimerisem într-o sinagogă laică: întreaga ierarhie de conducere era formată în cvasitotalitate din evrei; mai erau și cîțiva ingineri români, de „imagine“. Întrucît eram un spirit dialectic – adică distingeam cu acuitate contradicțiile din realitatea socială –, încă din facultate am devenit cunoscut ca un tip cu un dezvoltat spirit critic; iar, pe alocuri, eram și un pic frondeur – așa cum îi stă bine unui tînăr. Așa că, deoarece în biroul în care fusesem plasat erau, cu excepția a două-trei inginere, numai jidoavce, și cum eu, ca un intelectual liberal ce eram, puteam citi cîte ceva ca să mă documentez continuu, într-o zi am adus la serviciu să studiez cartea lui Moses Rosen ÎN LUMINA TOREI; pe care, ca să fac o pauză, la un moment dat, am închis-o, desigur, cu titlul deasupra, ca să se vadă ce „studiez“. În biroul nostru lucra și un tehnician, „domnul David“. Era destul de vîrstnic, aproape de pensionare și, cu experiența lui îndelungată de viață și cu statutul său de jidan, m-a apostrofat brusc, văzînd cartea lui Moses Rosen: „De ce citești, domnule, cartea porcului ăstuia?!“ Și a pronunțat mai apăsat cuvîntul „porcului“. Deși, de obicei, îmi păstram prezența de spirit – mai ales că, înainte de facultate, satisfăcusem serviciul militar (un an și patru luni!), aveam, pe atunci, gradul de sergent, calitatea de comandant de autotun și, deci, eram „un bărbat în toată firea“ –, firește, reproșul dur, vehement și neașteptat al „d-lui David“ m-a siderat. Mi-am revenit, totuși, repede, și am încercat să mă apăr: „Bine, dar este șef-rabinul dvs.!“ „Și ce dacă: tot porc este!“ Din respect față de verdictul său categoric și pentru că, în fond, îmi făcusem numărul, am băgat cartea în servietă și nu am mai adus-o la birou. Incidentul se petrecuse după scandalul provocat de „porcul“ șef-rabin Moses Rosen, cu interzicerea volumului al IX-lea al Operelor lui Mihai Eminescu și știam că este o jigodie de jidan. Adusesem la birou cartea lui Moses Rosen doar pe post de hîrtie de turnesol. Și mă lămurisem jubilînd, dar și foarte contrariat: cum îndrăznea un oarecare tehnician să-l insulte în așa hal pe șef-rabinul lor, și încă în mijlocul unui mediu saturat de evrei, cum era C.I.C.B., o sinagogă laică dogmatică?! Mai ales că șef-rabinul Moses Rosen era poreclit „satrapul roșu“ chiar în mediul intelectualilor evrei?!

Dactilograma articolului „Moses Rosen Antiromânul“ o făcusem la birou și nu am păstrat o copie, iar originalul fusese dus la redacția revistei de către purtătorul de vorbe al S.R.I., Nicolae Ulieru, poreclit „Mister No comment!“. Și tot el încasase banii care mi se cuveneau mie, ca autor al articolului! Dacă îl recuperez din revista „România Mare“, am să-l republic, întrucît este un document istoric.

Între timp au apărut și alți denigratori ai Culturii și Istoriei României, precum unul despre care opinia publică a cam uitat, H.R. Patapievici – ai cărui părinți, după cum relevă generalul (r.) Aurel Rogojan, au fost agenți ai N.K.D.V.-ului trimiși în Germania, Austria și plantați, în final, în România –, acel Patapievici care i-a scandalizat pe români fiindcă a scris, în cartea sa Politice, ediția 1966, că Mihai Eminescu „este scheletul nostru din debara“, de care, evident, trebuie să ne debarasăm; că suntem „un popor cu substanţă tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare“ (pag. 34); că „radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării“ (pag. 63); că „în toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut …“ (pag. 64); că „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…“ (pag. 64); și alte asemenea mizerii, mizerii pe care, firește, Silviu Vexler le escamotează. În campania denigratorilor României s-au înregimentat și mulți iudei ashkenazi virulenți, ca Radu Ioanid-Sperjuru’, Michael Shafir – care nu a scăpat ocazia să mă înjure copios pe tema cărții mele –, Teșu Solomovici, Lya Benjamin, Liviu Rotman, Randoph L. Braham și alții.

Misiunea de măsurare a gradul de antisemitism prin supravegherea ilicită a mass media românești, comisă de șef-rabinul Moses Rosen, a fost preluată de I.N.S.H.R. „E.W.“, condus de Alexandru Florian. Au devenit notorii acțiunile I.N.S.H.R. „E.W.“ de denigrare a personalităților Istoriei, Culturii, Spiritualității României, pentru a diminua valorile românești și a fi înlocuite cu non-valorile iudaice. Agresiunile comise de I.N.S.H.R. „E.W.“ sunt dublate de escrocul vamal cu dosare penale mușamalizate Maximilian Marco Katz. Firește, acțiunile acestora au fost susținute de celelalte organizații jidănești, îndeosebi F.C.E.R., condusă de Aurel Vainer – înlocuit, evident, de Silviu Vexler – și A.E.R.V.H., condusă de veterinarul Liviu-Ștrul Beris.

În aceste trei decenii post-decembriste, România a fost agresată continuu de organizațiile iudaice interne și externe, iar rezultatul acestui război atipic a fost transformarea țării într-o neocolonie ruinată industrial, economic, agricol, financiar. Ca atare, noi, românii, suntem în stare de legitimă apărare în propria noastră țară din cauza agresiunii economice, financiar-bancare, culturale, imagologice, axiologice, cultice, psihologice, informative și informaționale comise de finanța iudaică internațională. O reacție de apărare – repet, de legitimă apărare – este absolut necesară. Activitatea mea publicistică, sintetizată în cercetarea istorico-politologică HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, este expresia materială, concretă a acestei apărări necesare. Faptul că – pe urmele multor autori români și, îndeosebi, occidentali – le-am demascat escrocheria propagandei holocau$tice în mod absolut și incontestabil este atestat de reacția furibundă a organizațiilor jidănești interne, manevrate de cele externe. Așadar, eu nu „am tras primul“, ci ultimul – în disperare de cauză!

Condamnarea mea criminală, prin încălcarea tuturor reglementărilor interne – Constituția, în primul rînd – și externe – Declarația Universală a Drepturilor Omului –, a dus la trezirea la realitate a multor români. Prima consecință este că președintele Asociației Neamul Românesc, dl Vasilică Militaru, a descoperit că așa-zisul Institut Național de Studiere a Holocaustului din România „Elie Wiesel“, care, în esență, este antinațional și antiromânesc, mai este înființat și ilegal! Ca atare, trebuie desființat – așa cum s-a și cerut printr-o petiție –, dar și obligat să restituie banii pe care i-a încasat ilegal de 15 ani!

Recent, Partidul NOUA DREAPTĂ a organizat o manifestație de sprijinire a mea și, printre altele, a etalat o lozincă inspirată și premonitorie, dar care sper că nu se va realiza: Pentru că a scris o carte, a fost condamnat la „moarte“! Amintiți-vă că judecătorul Ion Stan, fost președinte al Comisiei parlamentare de control al S.R.I., a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare; dar a murit după trei luni de la ieșirea din pușcărie. Evident, de bine ce fusese tratat la pîrnaie! Mai mult! Judecătorul Stan Mustață, grav bolnav, a murit în ambulanța care îl transporta de la spitalul închisorii din București la o „pușcărie de maximă securitate“ din Giurgiu; evident, în mutau acolo ca să fie tratat mai bine! Recent, Codrin Ștefănescu a relatat că Liviu Dragnea este tot mai bolnav, așa că nu este exclus ca, în viitorul apropiat, să moară și el în pușcărie.

Așa cum am mai arătat, în urma probelor și argumentelor aduse, în ancheta penală de anul trecut s-a disjuns „infracțiunea“ reprezentată de publicarea studiului HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“ și urmează ca această „infracțiune“ să fie cercetată ulterior. Procurorul Florin-Oprică Cîrciumaru a tergiversat pînă acum să reia ancheta penală, fiindcă a așteaptat decizia de condamnare pronunțată, în 4 februarie, de instanța Judecătoriei Sectorului 3. Firește că Oprică Cîrciumaru mă va trimite iarăși în judecată la instanța penală, deși, dacă ar fi corect, ar da N.U.P.! De fapt, dacă ar fi fost corect, trebuia să dea N.U.P. și pînă acum. Dar dacă pentru două articole de patru pagini și o broșură-pamflet de 80 de pagini m-au condamnat la 13 luni de pușcărie, atunci pentru 808 pagini, de format in-octavo, îmi vor da maximum: zece ani de închisoare cu executare. Și, pentru că mai am, deja, această condamnare penală, a doua condamnare nu va mai fi cu amînare, ci cu executare imediată. După care va urma „rețeta contra judecătorului Stan Mustață“ de „îngrijire a sănătății“ pînă cînd, cum am spus recent, aș da ortul popii…

Vedeți ce țară frumoasă și ce Ju$tiți€ independentă avem?!

Stimați români! Nu credeți că, pentru a ieși din această nenorocire, ar fi bine să puneți de o revoluție, în baza celui de-al treilea Considerent al Declarației Universale a Drepturilor Omului, care consfințește dreptul cetățeanului la insurecție?!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*