Unde ne sunt speranţele?…

După decembrie 1989 nu m-am gândit niciodată că nu se vor realiza speranţele de creare a unui climat de armonie interetnică în ţară, de înţelegere perfectă cu concetăţenii maghiari pe baza respectului reciproc şi a comuniunii şi interferenţei nobile în plan cultural şi lingvistic, cu traduceri reciproce din opere literare, chiar îmi imaginam un festival anual de spectacole de teatru de comedie româno-maghiare, comedia fiind o cale sigură spre detensionare. Sigur că nu e uşor să te familiarizezi, de exemplu, cu limba maghiară. Filosoful Andrei Pleşu scrie că „Te poţi simţi străin în bucătăria chineză, în coloritul, moravurile şi inocenţa americane, sau în expresia lingvistică a Ungariei vecine, din care nu poţi selecţiona nimic cât de cât familiar”.

Dar nu prin izolare etnică, cum crede UDMR, se rezolvă această înţelegere şi familiaritate, extrem de necesare, deoarece ne-a fost dat să convieţuim împreună, iar unor oameni inteligenţi şi bine crescuţi nu le este greu să înţeleagă acest lucru. Să amintim aici că printre cei mai mari avocaţi ai Ungariei de până la 1918 au fost un Iuliu Maniu, un Emanoil Gojdu din Budapesta, un Ioan Raţiu din Turda, un Iuliu Coroianu de la Cluj, un Teodor Mihali din Dej, un Zaharie Muntean şi un Rubin Patiţia din Alba Iulia, un Ştefan Cicio Pop de la Arad, un Aurel Lazăr din Oradea, un Voicu Niţescu din Braşov, un Valer Moldovan din Turda, un Gavril Tripon şi un Victor Onişor din Bistriţa, un Amos Frâncu şi un Valentin Poruţiu de la Cluj, un Aurel Vlad din Orăştie, un Cassiu Maniu (fratele lui Iuliu Maniu) şi un Victor Deleu din Şimleu Silvaniei şi lista continuă. Ei pledau într-o maghiară perfectă la procese, până la 1918, dar aceasta nu i-a făcut maghiari, au fost chiar făuritori ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Dar ce ne-a rezervat din 1990 până astăzi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România?

Numai şi numai o discriminare pe motiv de etnie, ca nu cumva etnicii maghiari să dispară cunoscând la perfecţie limba română, cum cunoşteau la perfecţie maghiara marii noştri patrioţi amintiţi mai sus. Şi nu o discriminare de ocazie, ci una îndârjită şi perpetuă, dublată de inocularea urii faţă de limba română, de confruntare ostilă permanentă pe temeiuri etnice, care contravine flagrant idealurilor generoase ale Uniunii Europene, de acceptare a alterităţii, de colaborare armonioasă. În anii din urmă a mers un ziarist de la Bucureşti şi a vorbit cu nişte eleve din Miercurea Ciuc, parcă, de la examenul de bacalaureat la limba română, luat de ele cu note maxime, şi abia s-a putut înţelege cu ele în româneşte. În acest sens, UDMR-ul are o strategie de radiere totală a comunicării între tinerii de etnie maghiară cu cei de etnie română, la fel şi între oameni de cultură. Şi astfel românii din judeţele Covasna şi Harghita, unde sunt numeric minoritari, au fost şi sunt abandonaţi de politicieni ca Tăriceanu, Dragnea, Boc, Blaga, Constantinescu, Ponta şi alţii, de fapt de către guvernele româneşti, din motive electorale, ei rămânând la cheremul administrației publice județene și locale maghiare (niciun român nu este nici măcar viceprimar sau vicepreşedinte al consiliilor judeţene în Covasna şi Harghita), ca fii extrem de vitregi ai acelor localităţi, supuşi politicii segregaționiste şi de rea credinţă, doar obiectivul udemeriştilor de acolo fiind obținerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic exclusiv maghiar, care se traduce în fapt, de exemplu, prin neangajarea niciunui funcţionar român la instituţiile de cultură din cele două judeţe (instituţii care nu se ocupă deloc de istoria şi cultura românească), astfel ca românii să nu se simtă acasă în inima României. Apoi insinuarea unor steaguri fabricate ad-hoc că ar fi secuieşti şi adoptate astfel.

Monumentul lui Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe (CV) era gata-gata să-l obtureze cu un val de pământ, ca să nu se vadă. Pe banii publici au apărut, sub patronajul UDMR, cărţi de istorie a “ţinutului secuiesc” şi un manualul de istorie a secuilor care lezează sentimentele românilor şi denaturează adevărul istoric. S-au adoptat nume de străzi şi s-au ridicat statui unor şovini, terorişti şi criminali de război unguri în zonă. A fost înlăturat steagul românesc de pe Primăria din Sfântu Gheorghe. Nu sunt văzute deloc bine de către UDMR cercetările şî descoperirile vestigiilor dacice minunate de la “Valea Zânelor” din Covasna, fenomenul putând fi dat ca exemplu pe plan internaţional de războire cu trecutul a unor intoleranţi şi neiubitori de cultură. În Sfântu Gheorghe sunt denumiri de grădiniţe strict în limba maghiară, precum „Arvacska” „Hofeherke”, „Napsugar”, iar în Târgu Secuiesc denumiri precum „Csipkerozsika” și „Manocska”, fără echivalent în limba română, astfel că dacă le vizitează filosoful Andrei Pleşu cred că nu se va simţi bine şi nu va găsi familiar acolo. Apropo, românii din Covasna şi Harghita se plâng că nu se bucură de susținerea marilor personalități culturale și a principalilor lideri de opinie din societatea românească. Apoi Ungaria a lansat „Programul pentru dezvoltarea economică a Ţinutului Secuiesc”, deci nu a judeţelor Covasna şi Harghita din România, nicio investiţie nu este pentru buna convieţuire româno-maghiară din zonă, numai pentru segregaţionism etnic maghiar. Un stat român demn ar fi acceptat sumele date de Ungaria cu condiţia să le administreze el după nevoile din zonă, nu să co-administreze Ungaria zona.

Concluzia este că unitatea statului român, aşa cu se prevede în Constituţie, a fost printre ultimele preocupări ale unor guverne ale României din ultimii 31 de ani, aprig antrenate în dispute cu adversarii politici şi temătoare să nu-şi piardă puterea, iar UDMR-ul a acţionat şi acţionează fără niciun respect şi fără milă în realizarea de paşi mari în exclusivism/segregaţionism etnic, în autonomizare teritorială etnică maghiară.

Am rămas de-a dreptul siderat descoperind o acţiune a UDMR de ultimă oră contra intereselor naţionale şi a bunăstării naţiunii noastre, în general, inclusiv a maghiarilor de rând, nu numai a românilor. Prietenul Dan Tanasă mi-a trimis să mă uit peste nişte proiecte de legi înaintate de UDMR spre aprobare Parlamentului României. Despre ce era vorba: după o motivare bine ticluită, UDMR-ul cerea, nici mai mult, nici mai puţin, ca proprietatea unor fonduri (ce ştia parlamentarul român ce-s acelea fonduri, îşi va fi zis) folosite de biserici, să treacă în proprietatea bisericii respective, cam aşa ceva. La prima vedere pare o lege inofensivă, doar parlamentarul român e bun de ridicat mâna pentru pentru şi nu pentru contra, că e mai obositor. Ce-nsemna aceasta: ca fondurile tereziene cu averi uriaşe să treacă acum legal – ce mai atâtea procese – în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia. Am rămas uluit câtă îndrăzneală! Numai comuniştii nu respectau deloc proprietatea, puteau schimba oricând proprietarul, la cheremul lor. Urma ca România să despăgubească cu sume uriaşe noul proprietar, statul român trebuind să mărească pietroiul numit datorie externă legat de gâtul bietei noastre ţări. Sunt profund îngrijorat cam câte astfel de proiecte de legi ale UDMR-ului în defavoarea României şi a românilor a votat Parlamentul român din 1990 încoace. Urmează ca tineri patrioţi (patrioţi adevăraţi, nu doar fluturători de steaguri ca să se vadă super la TV) să ceară să se facă o anchetă în Parlament pe această temă. De fapt un astfel de proiect de lege al UDMR a reuşit aproape perfect, acum șase-șapte ani, fiind votat în Parlament de ambele camere, datorită marii politiciene a României, doamna Raluca Ţurcan (UDMR-ul are nevoie ca de aer de asemenea mari politicieni români), care era preşedinta comisiei juridice a Parlamentului şi care a considerat că proiectul udemerist este super de minunat şi de ingenuu şi l-a trimis la ridicat de mâini. Noroc că au protestat numeroşi academicieni, scriitori, profesori universitari şi alţi oameni de cultură, aşa încât preşedintele României Traian Băsescu l-a respins, deoarece era vorba de destrămarea Arhivelor Naţionale ale României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*