A fost…

Și mă gândesc

Motto: Poetul Vadim Tudor a fost…

Mergeam pe stradă și un gând hoinar mă colindă

iar imaginea se alătura cu fiecare loc

culoarea norului, curcubeul cerului osândă

în mine scăpărau ca un foc.

.

Ascultam ultimele cuvinte ale poetului

„poate că astăzi este ultima zi când sunt pe pământ”

un semn rătăcit pe aripile destinului

și mulți trecători, și eu, un gând.

.

Cutremurător chiar crud și poate…

acest ,,poate” un sfârșit de alt început

această conștientizare ca ultim semn

al somnului etern.

.

Este iarnă, frigul mă pătrunde

în negre gânduri și profunde

în adâncimea golului aud

pribegia timpului ce-i surd.

.

Mă opresc cu imaginea ochilor mei verzi

și mă gândesc la frumusețea vieții

pe care o cântă toți poieții,

și mă gândesc la ochii iubitei mele, verzi.

Poem nescris

Te voi îmbrăca în dimineți de soare
în vânt și adiere te voi îmbrăca,
apoi am să rup un val de mare
și mantie de stele eu voi colora.

Am să adun din clipă nestemate
pe care le acopăr cu sărut,
din cupa de tristeți eu fac palate
sclipiri ce merg spre azimut.

Am tresărit în sinea-mi
privind cum tot te îmbrăcam,
am prins de cingători iubirea-mi
așa cum tot te sărutam.

Tot construind din vis și din iubire
o barcă ce colindă peste vis,
și te voi îmbrăca pe tine
în liniștea unui poem nescris.

Atât de minunat e albastru

Atât de minunat e albastru

Cad lacrimi de stele pe deal,

Iar clipa se surpă măiastră

Și viața adoarme cu ea.

.

Mă plouă cu crengi de iubire

Surâsul ți-l simt peste sori,

Dar clipa se surpă albastru

Și de tine mi-e dor.

Icoana

În colț, în dormitor se află
icoana veche pe o ladă,
și o privesc cu drag
din prispa casei, de pe prag.

Și câte rugăminți a ascultat
icoana veche, acest prag,
și câte gânduri am înălțat
spre cerul fluturând un steag.

Se întoarce timpul, se contractă
peste întinderea de viață oarbă,
icoana veche a rămas
în gândul de hoinar, ostaș.

În gândul meu cel ce mai sunt
doar umbră pe acest pământ.

În aer doar culoare

În aerul culoare au zburat
Cuvintele, o stare
Eu vă amestec în liniștea de clopot, și-n înalt,
Lumina din candoare.

Cum să fac naturii iar un dar
O frunză ce nu moare?
Sunt prins și prinsă de un buzunar
Animă ca o boare.

Farmecele ce se coc la focul ochiului un pic,
cuvinte rumenite, frunze ruginite, abdic…
Văpaie!

Încerc

În-cerc să scriu ceva, dar în pătrat
Cu laturi egale două câte două,
Cu colțuri egale să nu-l plouă
Ca un cuib de păsări cocoțat.

Și apoi, dar ,,și”este înainte
De colțul laturii ce se înscrie-n cerc,
Perfectă lume ,,Ahasverus,,
Mă tot lovesc, o cărămidă-n piept.

„Divide proporțione,, a spus
Cercul meu în cerc supus
Ca un apus pe globul rotitor
Încerc în cerc, rotund de dor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*