Nicolae Titulescu şi Tezaurul României transferat la Moscova

La 10 iulie 1917, în urma unei remanieri guvernamentale, Nicolae Titulescu a intrat în guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu, devenind titularul  Ministerului de Finanţe. În acel moment, România se găsea într-o situaţie dificilă: două treimi din teritoriul său era ocupat de armatele Puterilor Centrale, o bună parte a populaţiei se retrăsese în Moldova unde trăia în condiţii precare, oraşul Iaşi ajunsese capitala vremelnică a ţării, feldmareşalul Mackensen se pregătea pentru o luptă decisivă, vizând înfrângerea armatei române şi continuarea ofensivei germane împotriva Rusiei, în Basarabia şi Ucraina. În acest context, guvernul, regele şi conducerea Băncii Naţionale a României au ajuns la concluzia că se impune salvarea celor mai importante valori naţionale pentru a nu cădea în mâinile inamicului. S-a avut în vedere   transferarea lor în Rusia, aliatul României în război. Primul transport fusese  efectuat în decembrie 1916.

Din păcate, guvernul de la Iaşi nu a realizat că,  din februarie 1917 – când a izbucnit revoluţia la Petersburg – situaţia din Rusia se deteriorase foarte mult ca urmare a luptelor dintre diferitele grupări politice pentru preluarea puterii şi că această instabilitate politică putea pune sub semnul întrebării siguranţa Tezaurului transferat la Moscova.

Ministrului de finanţe i-a revenit misiunea de a elabora referatul justificativ.  Pe baza acestuia a fost adoptat Jurnalul Consiliului de Miniştri din 18 iulie 1917 prin care Banca Naţională a României era autorizată să ia „la epoca ce va socoti necesară, toate măsurile trebuincioase pentru transportarea în ţară străină a întregului său avut: efecte, depozite, valori ale sale sau aflate în păstrarea sa, precum şi pentru strămutarea sediului său, făcând aceste operaţiuni împreună sau succesiv, după cum va crede de cuviinţă”. Documentul era semnat de Ion I. C. Brătianu, I. G. Duca, Vintilă Brătianu, Nicolae Titulescu, Take Ionescu, Barbu Delavrancea, D. I. Greceanu, N. Constantinescu, M. G. Cantacuzino.

La 22 iulie, Titulescu a transmis o adresă guvernatorului BNR prin care-i înainta în copie Jurnalul Consiliului de Miniştri, rugându-l: „să luaţi măsurile necesare pentru ca, faţă de împrejurările eventuale, interesele Băncii să fie apărate”. Deşi în Jurnalul Consiliului de Miniştri nu era menţionată ţara în care urma să fie transferat Tezaurul, în realitate avuseseră loc negocieri româno-ruse. Numai aşa se poate explica faptul că, în ziua de 25 iulie 1917, Stanislaw Poklewsky Koziell, ministrul Rusiei în România, îl informa pe ministrul Nicolae Titulescu: „printr-o telegramă cu data de azi, am solicitat guvernului rus autorizaţia de a semna în numele său diferitele protocoale privind remiterea către autorităţile ruse a valorilor de orice fel pe care statul român, Banca Naţională şi toate celelalte instituţii publice ale României sunt nevoite să le evacueze în Rusia, precum şi garanţia guvernului rus în ce priveşte integritatea acestor depozite în timpul transportului şi după sosirea lor la destinaţie” .

Peste două zile, la 27 iulie 1917, a fost încheiat Protocolul privind transportarea la Moscova a valorilor BNR, indicându-se conţinutul şi valoarea acestora, la care se adăugau „arhive, cărţi, acte etc”. Semnatari: Poklewski Koziell – ministru al Rusiei, N. Titulescu – ministru de finanţe al României, C. Nacu şi N.C. Constantinescu – delegaţii BNR. În aceeaşi zi, trenulul  special  destinat acestui transport, aflat în gara Iaşi , a plecat spre Moscova, încărcat cu bunuri naţionale considerabile:  de la BNR „188 de casete, a căror valoare declarată era de 1 594 336 721, 09 lei. Aurul efectiv valora 574 523, 57 lei, valoarea arhivei era calculată la 500 000 lei, iar restul de 1 593 762 197,52 lei aur reprezentau titluri, efecte, depozite şi alte valori”. Trenul a ajuns la destinaţie în dimineaţa zilei de 4 august 1917. Tezaurul BNR  a fost depus  la Kremlin în Sala Armelor, unde se aflu şi casetele din primul transport. Valorile Casei de Depuneri au fost descărcate în localul Casei de Împrumuturi şi Depozit al Rusiei.

La  25 octombrie/7 noiembrie 1917 puterea politică în Rusia a fost preluată de Partidul Comunist (bolşevic) condus de V. I. Lenin, care a anunţat ieşirea ţării din război. Ca urmare a negociat şi încheierea armistiţiul şi apoi pacea cu Puterile Centrale. În Rusia s-a declanşat un sângeros război civil. În Moscova s-a instaurat haosul: pe străzi se defăşurau confruntări militare; instituţiile publice nu mai funcţionau; se înregistrau zilnic zeci de jafuri şi omoruri; populaţia trăia într-o gravă  starea de nesiguranţă. Bolşevicii au ocupat cetatea Kremlinului şi au sistat accesul oricărei persoane străine în incintă.

Informat, guvernul de la Iaşi a decis să caute o soluţie pentru transferarea tezaurului într-o ţară Aliată pentru a se afla în siguranţă. Această misiune a revenit ministrului de finanţe. La 28 noiembrie 1917, Nicolae Titulescu îi transmitea lui Constantin Diamandy, ministrul României la Petrograd: „S-a tratat de multă vreme transferarea valorilor de la Moscova, dar [Victor] Antonescu [ministrul României la Paris] ne informează că Aliaţii refuză să garanteze securitatea transportului”. În aceeaşi zi, Titulescu se adresa, printr-o telegramă, consului onorific al României la Moscova, P. Guérin, prin care-i solicita să se pună în contact cu ambasadorul american pentru a obţine acordul de strămutare a Tezaurului  României în SUA,  „cu obligaţia din partea lor de a-l restitui după pacea generală”.

Pe fondul haosului care se instalase în Rusia, mişcarea de eliberare naţională a popoarelor anexate de ţarism a luat amploare, tinzând spre desprinderea de fostul imperiu. În acest flux istoric s-au afirmat şi românii din Basarabia. Sfatul Ţării, întrunit la Chişinău, a proclamat, în ziua de  2 decembrie 1917, Republica Democratică Moldovenească. Puterea a fost preluată de Consiliul Directorilor Generali. Acesta – nedispunând de o forţă militară capabilă să menţină ordinea ameninţată de soldaţii ruşi care se retrăgeau din România şi de grupările bolşevice înarmate dirijate de Cristian Racovski instalat la Odesa –  a cerut, la 8 decembrie 1917, ajutorul guvernului României. Aceast ajutor a fost cerut din nou în ziua de  5 decembrie, când o delegaţie a Consiliului Directorilor s-a deplasat la Iaşi, unde a prezentat situaţia dramatică a locuitorilor Basarabiei.  După noi insistenţe, guvernul condus de Ion I. C. Brătianiu a decis să dea curs acestor solicitări şi la 10 ianuarie 1918, unităţi ale armatei române conduse de generalul Ernest Broşteanu au trecut Prutul, iar la 13 ianuarie au intrat în Chişinău.

În acest timp au continuat acţiunile lui Nicolae Titulescu vizând mutarea Tezaurului României într-o ţară Aliată. Deoarece  demersurile lui Guérin nu au dat rezultate, Titulescu – alertat de agravarea situaţiei din Moscova – s-a adresat lui Victor Antonescu la 11 ianuarie 1918: „Conform înţelegerii cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, puteţi trata cu guvernele Aliate, în special cu cel al Americii, cedarea aurului şi a obiectelor de valoare ce se găsesc la Moscova, cu obligaţia din partea lor de a le restitui după pacea generală. Trimiterea va fi considerată făcută din acest moment”.

În decembrie 1917, relaţiile dintre România şi Rusia sovietică au cunoscut o bruscă deteriorare.  Un comando rusesc a venit la Iaşi cu misiunea de instaura în România o republică de tip bolşevic. Guvernul Brătianu a reuşit să dejoace această tentativă; trupele ruseşti bolşevizate din Moldova, care recurgeau la acte de jaf şi teroare împotriva populaţiei, au fost dezarmate şi împinse peste graniţă.  Rusia a ripostat şi la 31 decembrie 1917, i-a arestat pe ministrul României la Petrograd şi pe alţi membri ai Legaţiei. Aceştia au fost eliberaţi în ziua de 2 ianuarie 1918 în urma protestului întregului corp diplomatic acreditat la Petrograd.

Aceste evenimente –  din Moldova şi din Basarabia – au fost tranşate de guvernul sovietic la 13 ianuarie 1918 prin ruperea relaţiilor diplomatice cu România. În luarea acestei decizii, problema Tezaurului României a avut un rol major. Informaţi despre demersurile guvernului de la Iaşi de a transfera Tezaurul României în SUA, sovieticii au hotărât să interzică o asemenea perspectivă. Ca urmare, Consiliului Comisarilor Poporului a decis ca în comunicatul privind ruperea relaţiilor diplomatice cu România să fie inclus următorul text:  „Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român”. Ca urmare a sechestrării Tezaurului de către guvernul sovietic, România nu mai putea acţiona pentru transferarea lui într-o altă ţară. De altfel, chiar decizia din 11 ianuarie 1918 nu avea o bază reală, întrucât nu se ajunsese la un acord cu guvernul S.U.A.

Istoria a dovedit că transferarea Tezaurului României în Rusia a fost o mare greşeală, a avut consecinţe nefaste pentru poporul român, „chiar dacă în acel moment era justificată şi pornită din grija de a asigura adăpostirea Tezaurului naţional în eventualitatea unui curs nefavorabil al răboiului”. Realitatea este că, în decembrie 1916, „generalul iarnă” a oprit ofensiva Puterilor Centrale, iar în vara anului 1917, ostaşii români au apărat  „cu pieptul lor” Moldova de ocupaţia inamicului, înfrângând trupele germane şi austro-ungare la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

La 29 ianuarie 1918, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu şi-a încetat activitatea, fiind înlocuit cu un cabinet condus de generalul Alexandru Averescu. Ca urmare, Nicolae Titulescu şi-a încetat activitatea ministerială. El avea să se implice în problemele politicii externe,  semnând în numele guvernului român  (împreună cu doctorul Ioan Cantacuzino), Tratatul de pace de la Trianon din 4 iunie 1920, prin care s-a confirmat pe plan internaţional actul  Unirii Transilvaniei cu România.

Pentru a doua oară, Titulescu s-a implicat în problema Tezaurului României depus la Moscova în caliate de ministru de externe în guvernul condus de Gheorghe Tătărescu. După intense negocieri Titulescu – Litvinov, la 9 iunie 1934 au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi Uniunea Sovietică, pe baza unui schimb de scrisori între cei doi miniştri de externe.

Comentând semnificaţia acestui eveniment, N. Iorga scria: „acum, când am schimbat scrisorile de o aşa de burgheză amabilitate, anumite puncte de diferenţă vor trebui să fie examinate, şi anume în acelaşi spirit care însufleţeşte această corespondenţă. Ştim că Sovietele au unele reclamaţii, care privesc epoca ţaristă. Ştim iarăşi că aurul tezaurului nostru a fost văzut pe mai multe pieţe ale Europei. Rămâne ca o cugetare liniştită să examineze puncte aşa de importante. Şi mai e ceva: anume, depozitul nostru ştiinţific şi artistic, care e la Moscova, depozitul care cuprinde atâtea obiecte preţioase datorite vechilor meşteri şi multe, foarte multe documente care cuprind atâtea lămuriri din trecutul nostru. De prea multă vreme ducem lipsă şi reclamaţiile mele la adunări ştiinţifice au rămas fără răspuns”.

Titulescu a fost preocupat ca Uniunea Sovietică să recunoască integritatea teritorială a României, cu hotarele existente, cuprinzând Basarabia, dar – cu certitudine – în atenţia sa s-a aflat şi problema Tezaurului României transportat la Moscova în 1916 şi 1917. Cea dintâi restituire a vizat arhivele. Ca urmare, la 26 decembrie 1934, N. N. Krestinski, adjunct  al comisarului poporului pentru afacerile străine al URSS, îi scria lui M. S. Ostrovski, reprezentant plenipotenţiar al URSS la Bucureşti, despre unele aspecte ale relaţiilor cu România, între care: „Încă nu am luat o hotărâre formală definitivă referitoare la restituirea arhivelor, dar starea de spirit de la noi din Comisariatul Poporului este să nu se tărăgăneze prea mult şi arhivele să fie înapoiate”. La 16 februarie 1935, Savel Rădulescu, subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Străine al României, transmitea Legaţiei în URSS: „În ce priveşte arhivele evacuate la Moscova, ministrul  Sovietelor mi-a declarat oficial că guvernul său ne restituie lăzile ce se găsesc azi în posesiunea lor. Pentru aceasta ar urma să trimitem persoanele ce vor lua lăzile existente şi a le transporta în România”.

Viorica Moisuc, în Introducere la cartea Tezaurul României la Moscova, publicată în 1993, afirmă: „După stabilirea relaţiilor diplomatice între Bucureşti şi Moscova, în 1934, s-a ajuns la o înţelegere privind restituirea manuscriselor Academiei Române şi a unor valori aparţinând unor instituţii particulare. Această înţelegere a fost înscrisă în protocolul româno-sovietic semnat la 1 mai 1935. Documentul nu a fost găsit de noi în Arhiva Ministerului de Externe şi nici în cea ca Băncii Naţionale”  (p. 10).  Între timp, documentul a fost descoperit – are titlul  Protocol privind restituirea Arhivelor Româneşti – fiind semnat la Moscova, în ziua de 31 mai 1935 şi semnat, din partea română, de Edmond Ciuntu, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Moscova.

Lăzile, conţinând părţi din Tezaur, au fost predate României odată cu osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir şi cu plăcile funerare găsite în urma demolării bisericii din strada Nikolskaia.

La 14 iunie 1935, arhivele şi rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Moldovei au sosit cu vaporul la Constanţa, venind de la Odesa. Ceremonia de primire a avut un caracter solemn, la care au participat  mai mulţi membri ai   guvernului României, plenipotenţialul sovietic, alte personalităţi politice şi culturale, ziarişti, precum şi un  numeros public. Seara, ministru de externe Nicolae Titulescu a oferit o masă, fiind – după aprecierea lui N. Iorga – „foarte amabil şi extraordinar de zgomotos”.

Osemintele lui Cantemir au fost transportate la Iaşi, fiind depuse în biserica Mănăstirii „Trei Ierarhi” în prezenţa regelui Carol al II-lea, a primului ministru Gheorghe Tătărescu şi a altor înalte oficialităţi. Arhivele au fost încărcate la Constanţa în 17 vagoane şi aduse în Gara Obor din Bucureşti. Aici a avut loc verificarea celor 1 443 lăzi, după care, la 28 iunie 1935,  s-a întocmit un raport în care se menţiona că au fost înapoiate documente, manuscrise, hărţi, cărţi bisericeşti, tablouri, covoare şi alte obiecte.  Se făcea precizarea că nu au fost aduse nici o cantitate de aur, bijuterii sau alte obiecte de valoare. Deoarece o parte a presei şi-a exprimat dezamăgirea pentru că nu a fost returnat întregul Tezaur, Nicolae Titulescu „i-a invitat la el pe ziariştii anti sau semi-antiguvernamentali şi le-a explicat semnificaţia politică a transmiterii arhivelor ca simbol al prieteniei” româno-sovietice.

Din aceste succinte prezentări, rezultă limpede că  Nicolae Titulescu şi-a legat numele de cel de-al doilea transport al Tezaurului României la Moscova în 1917, precum şi de prima restituire din acest Tezaur, acceptată de guvernul sovietic în 1935.

One Response to Nicolae Titulescu şi Tezaurul României transferat la Moscova

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *