Caragiale la Cluj, în 1903. “Voi vă gândiţi bine, dar scrieţi…rău!”

În anul 1998 publicam în „Monitorul de Cluj” un articol despre vizita marelui clasic al dramaturgiei româneşti Ion Luca Caragiale la Cluj, în anul de graţie 1903. M-am bucurat să descopăr despre acest eveniment într-o relatare a lui Constantin Pavel (1884 – 1945), tenor, regizor de operă, membru fondator şi primul director și dirijor al Operei Române din Cluj. Autorul relatării a fost martor ocular al prezenţei la Cluj a lui Caragiale, fiind atunci student la Litere în Cluj şi în timpul verii lucra la Biblioteca Universităţii „Francisc Iosif I” din urbea de pe Someşu Mic.

„Într-o zi – mărturiseşte el – cam pe la sfârşitul lui august [de fapt în 3 septembrie 1903, stil nou], abătându-mă înainte masă pe la Casină [Casina Română, de pe strada Cărbunelui, azi str. Napoca], aici dau de un bilet cu iscălitura: “Caragiale din Bucureşti”. Vestea prinde, şi, în sfârşit, dăm de maestro. Petrecem o după amiază împreună: Caragiale, domnii conducători de atunci [ai Casinei] şi eu, universitar în anul al doilea […] De seară, maestrul având să plece, luăm masa împreună la restaurantul de la gară. Sub durata mesei, vorba vorbă aduce şi Caragiale era asediat de o mulţime de întrebări. Maestru prinde a e încălzi. Idei, observaţii şi jocuri de spirit se desprindeau mânate de uimitorul lui dar de expunere limpede si comunicativă”. Constantin Pavel descrie apoi cum Caragiale vorbea cu o libertate lipsită de convenţionalisme, mărturisind că de aceea s-a abătut pe la Cluj deoarece „Ziarele noastre din Capitală au adus vestea că zilele aceste, aici, în Cluj, s-a deschis o expoziţie etnografică”.

De fapt se deschisese o expoziţie de …vite. Şi-a luat, ca să nu fi făcut drum degeaba la Cluj, două oale cu zurgălăi. „Cu un ulcior ca ăsta, cu zurgălăi, în mână, umblasem eu toată după amiaza prin parcul Clujului şi de acolo – bună cale – până la gară”. Mai adăugă apoi, acum pe un ton grav: „De altfel, (…) mă simt bine. Totdeauna am avut o deosebită dragoste pentru Transilvania, cu oamenii ei de visări şî sentimente curate. Ai noştri, ca ai noştri, ba să mai vezi!” Întrebat de autorul relatării ce părere are despre presa „de dincoace”, Caragiale a spus: „D-voastră aveţi idealuri, luptaţi, încălziţi de cele mai înalte sentimente. Vă gândiţi bine, dar …scrieţi rău. Ai noştri (…), parveniţii, zurbagiii, iscodelnicii, nărăvaşii noştri scriu bine, dar …se gândesc rău. Ziarele noastre, de toate nuanţele, …pungăşie”. Întrebat dacă citeşte toate ziarele, „de dincolo” şi „de dincoace”, Caragiale replică: „Păi, da … Vorbă să fie… de unde să fac eu atâta vorbă şi risipă de timp… Aşa, din când în când”. Sosise ora plecării şi Caragiale zise: „Trebuie să plec. Am venit aşa, incognito… E secret, mă, de aceea vă spun, să ştiţi că e secret”. Se pare că secretul consta că marele dramaturg voia să se stabilească la Cluj.

Tânărul student Constantin Pavel l-a ajutat pe Caragiale să ducă oalele cu zurgălăi in vagon, cu grijă să nu spargă, legându-le cu o sfoară de geanta maestrului, ca să nu le uite în tren când se va da jos la Predeal. A avut astfel Clujul un moment de luminozitate meteorică prin prezenţa unui geniu al literaturii române pe străzile sale într-o zi de toamnă a anului de graţie 1903.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*