Una dintre cele mai mari deturnări de fonduri din istoria Transilvaniei

Poate cea mai importantă descoperire pe care am făcut-o în cercetarea mea istorică de până acum, care implică demnitatea noastră istorică de români, şansa începutului unor relaţii armonioase interetnice în Transilvania, calitatea Justiţiei şi a actului de guvernare în România şi, nu în ultimul rând, efortul financiar din sursele publice ale statului român, este uriaşa deturnare de fonduri publice făcute în istorie de Statusul Romano-Catolic Ardelean şi, în zilele noastre, de statul român, de Justiţia Română. Sigur că am pornit de la cercetările marelui om de cultură patriot din perioada interbelică Onisifor Ghibu, personalitate care are o importanţă extraordinară în sesizarea uriaşei nedreptăţi făcute românilor cu confiscarea acestor fonduri în scopuri pur maghiare. M-am detaşat, totuşi, de unele concluzii şi căi de rezolvare greşite ale profesorului universitar clujean şi am continuat cercetările pe cont propriu. Repet că fără cercetările profesorului Onisifor Ghibu, uriaşa nedreptate sus-amintită ar fi trecut poate neobservată în lumea românească interbelică, spre dezonoarea cercetătorilor români.

Despre ce este vorba? Împărăteasa Austriei Maria Tereza a creat patru fonduri/fundaţii importante pentru şcolile şi bisericile catolice din Transilvania (atenţie, nu exlusiv catolice de rit latin, ci şi de rit greco-catolic şi armeano-catolic), asigurându-le cu averi uriaşe. A mai creat şi trei fonduri/ fundaţii pentru Ungaria, inclusiv pentru „părţile ungurene”, cum erau zise atunci, care aparţin azi României: Banat, Bihor, Sătmar, Maramureş. Ultimele amintite trei fonduri au fost administrate de statul ungar, de pe timpul Mariei Tereza până la 1948, când au fost etatizate. Din aceste fonduri au fost susţinute şi zeci de biserici româneşti de rit greco-catolic din Banat, Bihor, Satu Mare, Maramureş, deci nu erau deturnate exclusiv în folosul bisericilor şi şcolilor romano-catolice din Ungaria. Ce s-a-ntâmplat cu cele patru mari fonduri instituite de statul austriac pentru Transilvania: Fondul de Religie, Fondul de Studii sau de Învăţământ, Fondul de Stipendii sau de Burse şi Fondul Orfelinatului Terezian de la Sibiu? (Au mai fost înfiinţate câteva fonduri/fundaţii pentru Transilvania, dar nu atât de bogate în avere ca şi cele patru fonduri amintite).

Fondurile mari au fost administrate de statul Transilvaniei istorice, de la 1763 până la 1868 şi apoi de Statusul Romano-Catolic din Transilvania (o instituţie civilo-clericală, nerecunoscută de statul Vatican, de vreme ce i s-a luat administrarea fondurilor în 1932), din 1968 până în 1932, când prin Acordul de la Roma dintre statul român şi Vatican, au fost date în administrare – atenţie, nu în proprietate (nicicând vreo fundaţie nu poate avea proprietar, ci numai administrator) – Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, care le-a administrat din 1932 până la 1948. Dacă până la preluarea de către amintitul Status Romano-Catolic beneficiau şi români din averea acestor fonduri, după 1868, acest Status a făcut cea mai mare deturnare de fonduri din istoria Transilvaniei: Fondul de Religie a fost folosit treptat exclusiv pentru religia romano-catolică, la fel şi Fondul de Studii şi Fondul de Burse, cu averi uriaşe. Din Fondul de Studii şi din cel de Burse s-au construit palatele colegiilor – şi au fost susţinute aceste colegii – din Cluj, Alba Iulia, Braşov, Târgu Mureş, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, inclusiv cu bani publici de la stat, fiind deturnate spre romano-catolicism, esenţialul fiind că proprietarii acestor palate fiind Fondul de Studii, respectiv Fondul de Studii şi Fondul de Burse. Nici pe timpul Ungariei de până la 1918, reprezentanţii Statusului Romano-Catolic Ardelean sau ai Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia nu au îndrăznit să ceară statului ungar să le treacă în proprietatea lor aceste palate şcolare din Cluj, Alba Iulia, Braşov, Târgu Mureş, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, cum au îndrăznit reprezentanţii UDMR şi ai Episcopiei sus-amintite, sub păstorirea şi cu voinţa episcopului György Miklós Jakubinyi de la Alba Iulia, după 1989, să le ceară în calitate de proprietar de la statul român, în condiţiile tulburi de după ieşirea României din comunism.

Statul român, Justiţia română, la presiunea acestor reprezentanţi amintiţi au cedat, din ignoranţă crasă şi din slăbiciune, astfel că unele din aceste palate au fost, de fapt, nu retrocedate, ci cu ele a fost împroprietărită Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia, legalizându-se astfel o mare nedreptate adusă românilor transilvăneni de această uriaşă deturnare de fonduri, în loc ca ele să fie o punte de legătură între etniile din Transilvania, punte rezultând din convieţuirea istorică seculară şi din calitatea lor de bunuri publice. Şi mai jignitor şi mai nedrept este că acum statul român plăteşte chirie Episcopiei sus-amintite, cu sume uriaşe din banul nostru public. Dar şi mai grav este că elevii români au fost alungaţi din aceste palate şcolare de către reprezentanţii UDMR, încă din 1990, înainte de terminarea anului şcolar 1989-1990, numai ca să-i vadă pe români scoşi imediat din aceste clădiri, adică mai bine să fie spaţii goale până la finalizarea anului şcolar decât cu români în ele. Astăzi, episcopul György Miklós Jakubinyi, după ce şi-a văzut “opera” îndeplinită, alături de UDMR, a fost înlocuit cu un nou episcop de Alba Iulia, Gergely Kovács, care până acum nu ştiu să fi trecut la colaborarea cu statul român pentru a se şterge ilegalităţile făcute de precedessor, spre onoarea respectabilei instituţii pe care o conduce. Deşi am semnalat Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România aceste ilegalităţi, încă nu s-au întreprins paşi pentru restabilirea legalităţii.

P.S.:

Cineva mi-a zis că eu voi fi ca şi eroul principal, bietul Berenger, din piesa “Rinocerii”, de Eugen Ionescu, şi anume că voi rămâne singur, cu conştiinţă mea, care strigă în pustiu că nu capitulează de la urmărirea dreptăţii şi demnităţii istorice, şi că de această conştiinţă nu mai are astăzi nimeni nevoie, toţi, din absolut toate vârfurile conducerii statului se vor rinoceriza, toţi se vor spăla pe mâini şi nu vor auzi nimic. Mai mult, şi prietenii tăi, care ţi-au stat alături până acum, sau ai avut impresia că ţi-au stat alături, trăind atâta timp într-o lume strâmbă, deja obosiţi înainte de a lupta, te vor părăsi şi se vor rinoceriza şi ei, nemaiavând puterea să se opună valului. I-am zis că nu cred acest lucru, nu poate fi posibil să ajung să mă lupt acum şi cu rinocerizarea, în timp ce partea maghiară implicată să-şi continue marşul “eroic” de eliminare a noastră din istorie iar actele noastre de dovedire a dreptăţii să nu mai aibă nicio valoare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*