Sigur, ne-am mai luminat noi cu lămpi cu gaz… Mult prea mult timp din păcate pentru a ne fi și trezit… Dar să ajungem, cei ce am fost primii în atâtea repere tehnologice, iluminarea urbană, electrificarea, extragerea combustibililor necesari producerii de energie electrică, să ajungem tocmai noi să căutăm lămpile cu gaz prin podurile bunicilor, ar fi practic soarta ironizându-și propria dramă. Destinul ei repetitiv…
Și totuși, acele timpuri par a ne bate la ușă, pentru că repetăm veșnica povară a nedebarasării de anatemele hidoase ale trecutului… Suntem în pragul unei crize energetice… Un colaps care ne-ar putea lăsa în întuneric însuși viitorul… Pentru că nu am făcut chiar nimic util în acești 30 de ani în care doar ne-am lamentat pe tema ultimului care stinge lumina… Dar putem fi și optimiști, nu-i așa?!, pentru că va avea cine, nu să stingă lumina, ci să apese într-una, într-un alfabet nefuncțional al disperării către destin, întrerupătorul „de țară”… Într-un alfabet al neultimului care ar vrea să (re)aprindă lumina în țară…
Situația energetică a țării este atât de gravă încât nu mai este timp pentru analize stufoase… Nici pentru sofisticatele studii de fezabilitate ale unor închipuite investiții, nici pentru planșele retehnologizărilor cu sârmă chinezească… Pentru că nu doar capacitatea marilor producători de energie este sub cota de avarie, ci și cea a transportului, inclusiv a importului, liniile fiind la un nivel aproape sufocat de cerere (și nu la nivelul necesarului pentru a reporni industria, ci aproape de a nu mai putea citi seara o carte)…
Am stat liniștiți, am fost făcuți să stăm liniștiți (ne-a blestemat coana’ Leana, dar s-ar putea ca nici acel „la locurile voastre” să nu ne mai aparțină când vom căuta lămpile cu gaz ale bunicilor), încât nici măcar să importăm curent nu vom mai avea cum… Nu vom avea prin ce linii la nivelul unui minim necesar… De aceea, recentul raport al „Transelectrica”, privind situația energetică a României este, de fapt, un semnal de alarmă privind securitatea energetică a țării. Și este cu atât mai grav cu cât, pentru întâia oară, avem nu doar perspectiva imposibilități de a mai asigura vârfurile diurne de consum, ci și consumul de bază al unei zile…
Am îmbătrânit și am îmbătrânit neghiobi… Scoatem la pensie complexele energetice pe bază de cărbuni, și am putea noi acum să ne tot rugăm de Europa să nu le închidă din cauza dosarelor de mediu, căci tot nu ne va ajuta prea mult, ies ele singure la pensie, căci le crapă șuruburile de bătrânețe, iar liniile de transport nu au cum să mai facă față consumului, pentru că nu am ținut pasul cu simpla meteahnă a viitorului: creșterea exponențială a cererii… Și nu am știut să ne asigurăm „bătrânețile”… Or, este cât de ironic să vezi că ai îmbătrânit suficient de mult, și inutil, când până și resursele noastre „la greu”, reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă, sunt deja învechite… Atât de bătrâne că, în eventualitatea realizării unităților 3 și 4, acestea nu le vor deveni complementare, ci înlocuitoare…
Mai există vreo soluție pentru a nu colapsa energetic? Evident, doar că noi nu privim nici măcar problema, darămite soluțiile necesare… Ne bazăm că o să cârpim „atunci”, pe ici, pe colo… Și ce amuzant va fi să vezi, peste alți patru ani, un președinte de cj promițând construirea unui liliputan energetic, cât să-i asigure lui „pavoazarea” numelui de pe stâlpi, ori un primar fluturând un fluturaș electoral cu promisiunea unei centrale… Asta dacă o să mai aibă unde să-l tipărească, dar, sigur, politicianul se descurcă, aduce fluturașii electorali de afară… Că avem noi „urmuzul” nostru, așa că de ce ne-ar mai surprinde să ajungem țara în care și promisiunile electorale vor fi „vopsite” pe la alții pentru a fi plimbate pe ulițele, nu doar desfundate, ci și neiluminate…
Tristă țară lăsată în beznă, trist popor lăsat neluminat…
