Povești de adormit răni
(Iuliei Hasdeu)
A fost odată un pian
Într-un castel uitat de lume,
În palma Domnului anume,
Singur cânta nepământean.
.
S-a auzit în multe veri
În nopţile înmiresmate,
Ca o iertare de păcate,
Ca un oftat cumplit în cer.
.
Sfâşietor plângea un tată
Cu inima zdrobită-n cruce
Că prin a morţii poartă-şi duce
Dulcea şi preaiubită-i fată.
.
O, Iulie, copil-minune,
Hasdeu te cheamă înc-o dată,
Întoarce-te la al tău tată
Pe-acorduri îngereşti, în lume!
.
Ce nemilos destinul, crudul,
Ni te-a răpit în plină floare
Îl blèstemă regi şi popoare,
Cum poţi să înţelegi absurdul?
.
Lumină din lumină, rază
Îşi scaldă mirul printre gene,
Cu litere de foc se-aşterne,
Din nou cuvântul se-ntrupează.
.
Privi mesajul pe hârtie
Şi din crepuscul i se-arată:
Venit-am iar la tine, tată
Îţi voi cânta şi tu vei scrie.
.
De-atunci, în fiecare noapte
Pianul plânge, râde, geme,
Călcând a morţilor blesteme,
Vibrând de dor, ea-i cânta-n şoapte:
…
A fost odată un pian,
Singur cânta nepământean.
Buna Vestire
(Doinei și lui Ion Aldea Teodorovici)
De la Cer la Pământ,
Îngeri ard în Cuvânt,
Rug de inimi dospind
Peste-al Prutului nimb.
.
De la Cer la Pământ,
Plâng poeţii-n mormânt,
Cântă nemângâiaţi
Dorul frânt de Carpaţi.
.
Din ţărână spre Cer
Toate dogmele pier
Ochi de-Arhanghel zâmbesc,
De Unire vestesc.
.
Din ţărână spre Rai,
Basarabie, hai,
Rupe-al nopţii ungher,
Să unim Cer cu Cer!
.
Brâu ţesut an de an
Cu al sângelui hram,
Ca Hristos te-ai jertfit
Pentru Neamul iubit!
.
Basarabie, sfânt
Ți-e pământul ce-l cânt
Cu Unirea în piept
Vino, Frate, te-aștept!
Minuni
Sunt multe minuni pe Pământ,
Dar ochii nu pot să le-ndure,
I-ar ninge lumina prea mult,
Tocindu-le-a minţii secure.
De fapt, nu e niciun mister,
Sunt toate mereu la-ndemână,
Dar treci rătăcit şi stingher,
Cu ochii legaţi de-a ta mână.
Mereu vrei dovezi ca şi cum
Tu vrednic ai fi să se-arate.
Când nu vezi nici muntele-n drum,
N-ai crede minunile toate!
La ce bun, miracolul dat,
De nu ai cu ce a-nţelege?
Nici ochi, nici urechi şi-n păcat
Aluneci prin timpuri pribege.
Lăcàtele minţii sunt scrum
Doar dacă le-aprinzi între coaste,
De-ţi cauţi în inimă drum,
Vei arde-a muririi năpaste.
De sufletu-ţi este arat,
Nevoie nici n-ai de dovezi.
Când tu eşti Lumină, ţi-e dat
Să vezi, să-nţelegi şi să crezi.
Recviem
niciodată nu te-am iubit
mai mult decât acum.
numai eu cunosc taina grădinii tale,
din care te reverşi asupra mea
în mii de culori stranii şi amare.
ochii mei flămânzesc după tine,
braţele mele nu cunosc lumină mai mare
decât cerul îmbrăţişărilor tale,
sângele meu după sângele tău aleargă-n vine
rătăcind pe cărări străine
te-ai luminat de ziuă.
şi te-ai întunecat la apus
când, aşezaţi în iarba gândurilor noastre,
pe Recviemul de Mozart
ne-am lăsat inimile smulse de sub coaste,
în ultimul Act.
dar, ce păcat!
căci niciodată nu te-am iubit
mai mult decât acum,
acum când ştiu că iubirea noastră
este un recviem neterminat…
