Mănăstirea Cotmeana (jud. Argeș) – poate cea mai veche mănăstire din Țara Românească

Mănăstirea Cotmeana este o mănăstire ortodoxă din România cu obște de călugări situată în apropierea comunei Cotmeana (jud. Argeș) și construită în perioada secolelor al XIII-lea și al XIV-lea. Locașul de rugăciune din Cotmeana se află în comuna omonimă, aflată la doar 30 de kilometri est de Râmnicu Vâlcea și la 32 de kilometri nord-vest de Pitești, pe drumul național ce leagă cele două orașe. Important monument istoric medieval din sud-estul Europei, Mănăstirea Cotmeana poate fi chiar cea mai veche mănăstire din Țara Românească.

Construită în mijlocul pădurilor, în apropierea râului de munte Cotmeana (posibil de la „cel care face coturi, sau are șerpuiri”), ctitoria lui Mircea cel Bătrân duce în spate o istorie fabuloasă. Având o așa vechime Mănăstirea Cotmeana a devenit în timp un monument de sinteză arhitecturală, reprezentativ pentru asimilarea și dezvoltarea arhitecturii muntenești din secolul al XIV-lea: fațadele bisericii sunt din cărămidă aparentă, decorațiunile sunt realizate în stil bizantino-balcanic, specific secolelor XIII-XIV, iar clopotele sunt lucrate pe la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară în care apare mănăstirea Cotmeana datează din 20 mai 1388, din timpul lui Mircea cel Bătrân, care printr-un hrisov anunță existența acestui sfânt locaș, odată cu ridicarea Mănăstirii Cozia.

Se presupune însă că Mănăstirea Cotmeana este mult mai veche, dacă nu cumva cea mai veche mănăstire din Țara Românescă, mulți cercetători susținând că este chiar o ctitorie a lui Vladislav Vlaicu (1325 – 1377). Vechimea mănăstirii este împinsă de către unii cercetatori până la sfârșitul secolului al XIII-lea, data de 1292 fiind avansată pe baza „trăsăturilor” arhitectonice ale mănăstirii. Însuși termenul de „cotmeana”, unii îl văd „venind” de la hoardele cumane care au trecut prin aceste locuri (sau de la „coturile” pe care le făcea râul de munte din localitate (să nu uităm că acest „cot” era și unitate de măsură foarte populară)). Construită în prima sa formă de domnitorul Radu I ( n. 1330 – d. 1383; domn al Țării Românești între cca. 1377 – cca. 1383, fiul lui Nicolae Alexandru, frate și succesor al lui Vladislav I, identificat de mulți istorici cu legendarul Radu Negru, voievod mitic al începuturilor statului medieval Țara Românească, fondator al instituțiilor acestui stat și prim legiuitor) biserica din Cotmeana a devenit una dintre ctitoriile de seamă ale voievodului Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 1418; a fost domnul Țării Românești între 1386 -1394 și între 1397 – 1418). Odată cu ridicarea Mănăstirii Cozia, Cotmeana a apus din strălucirea sa de odinioară, devenind, timp de secole, metoc al celebrei mănăstiri de pe Valea Oltului. Biserica și complexul de la Cotmeana a fost restaurat în anul 1711, de domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești între anii 1688-1714. Acum se înlocuiesc ancadramentele de piatră ale ferestrelor și ale ușii de intrare în naos. În timpul ieromonahilor Ilarion și Sofronie de la Cozia se lărgește pronaosul și se adaugă un pridvor cu arcade pe latura nordică. Săpăturile arheologice din jurul bisericii au scos la iveală o serie de morminte de tip athonit, de o mare sobrietate. Călugării secolului al XIV-lea erau înmormântați cu o cărămidă drept căpătâi, iar o cruce de lemn le veghează și acum somnul întru Hristos. Săpăturile arheologice au scos la iveală și un tezaur de monede de aur și discuri ornamentale din teracotă, care sunt în prezent expuse la Muzeul Județean Argeș. Mănăstirea Cotmeana a fost scena luptelor sângeroase pentru domnie din vremea lui Mihnea cel Rău, declanșate din cauza politicii autoritare a acestuia. Conflictul dintre domn și boierii Craiovești culminează cu bătălia din februarie 1510, de la Mănăstirea Cotmeana, unde fiul său, Mircea, este înfrânt, iar Mihnea cel Rău abia scapă cu viață, refugiindu-se în Transilvania. Vremurile tulburi au făcut ca în chiar interiorul bisericii să existe o ușă secretă de refugiu a domnitorului în timpul bătăliilor sau vremurilor tulburi.

În anul 1716, egumenul Gheorghe a dus la perfecțiune arta miniaturii, realizând lucrarea „Istoria Athosului”. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a însemnat și secularizarea mănăstirii, care s-a văzut obligată să devină biserica parohială, intrând pentru un timp într-un nemeritat con de umbră. Abia în primavara anului 1990, din inițiativa vrednicului episcop P.S.Calinic, Mănăstirea Cotmeana a fost redeschisă, iar stareț a fost numit părintele Ioasaf Boiciuc. Noua obște monahală era compusă din 9 viețuitori. Între anii 1995-2005, lângă biserica veche Cotmeana și pe fostele ruine ale complexului feudal Cotmeana, a fost rectitorit un splendid ansamblu mănăstiresc. Cu ajutorul sponsorilor, și în special al Episcopiei Argeșului, Mănăstirea Cotmeana a devenit un centru monahal cu viață activă. La data de 1 octombrie 2003, odată cu săvârșirea praznicului „Acoperamântul Maicii Domnului”, P.S.Calinic al Argeșului și Muscelului, P.S.Varsanufie Prahoveanul din Arhiepiscopia Bucureștilor, P.S.Gurie Strehăianul al Arhiepiscopiei Craiovei, înconjurati de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit slujba de sfințire a ansamblului monahal Cotmeana și a noii biserici, care are acest hram.

Revenind asupra istoriei acestui important lăcaș spiritual și de cultură, trebuie să spunem că restaurările efectuate de către Direcția Monumentelor Istorice între anii 1922-1924, în 1959 și 1972, au relevat formele originale ale edificiului. Ansamblul feudal din Cotmeana este format din: biserică, turnul clopotniță și zidurile de incintă prevăzute cu goluri de tragere, complexul fiind construit în scopuri strategice și de apărare (ca o biserică fortificată). Biserica mănăstirii este o construcție care impresionează prin originalitatea arhitecturii: fațade din cărămidă aparentă, decorate cu lungi firide ce pornesc de la nivelul solului și se termină cu arcaturi sub cornișe, formează firide încoronate de către un șir de discuri din cărămidă smălțuită. Discurile ceramice colorate de sub firidele exterioare sunt utilizate pentru prima oară în Țara Românească, având scop decorativ. Ușile din lemn ale bisericii, somptuos decorate prin sculpturi în relief mic, și care sunt mai noi cu 200 de ani decât biserica, se află astăzi în sala de artă veche a Muzeului de Artă al României. În patrimoniul Mănăstirii Cotmeana se află și cel mai vechi clopot din Țara Românească, dăruit de jupânul Dragomir în anul 1385 și care are o istorie extrem de tumultuoasă. În vremea Primului Război Mondial, între anii 1916-1918, aliații germano-maghiari au strâns și au topit mai toate clopotele din Țara Românească. Istoricul Drăghicescu, care rămasese la București în timpul ocupației germane, după disperate insistențe, a obținut „favoarea” de a salva un clopot; doar unul. Cu inima sfâșiată de durere, Drăghicescu a ales clopotul cel mai vechi, și anume, cel de la Cotmeana. Pronia divină a făcut ca în anul 1919, armatele române să descopere la Budapesta o parte din clopotele românești donate de Basarabi și Brâncoveni, care nu fuseseră încă topite în fabricile de armanent ungurești și să le returneze către țară.  Mănăstirea Cotmeana are două hramuri: „Buna Vestire”, prăznuită la 25 martie, și „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătorit la 29 august. Biserica cea nouă poarta hramul „Acoperamantul Maicii Domnului”, prăznuit la 1 octombrie.

Mănăstirea Cotmeana este considerată cea mai veche vatră monahală din Țara Românească, fiind datată, după ultimele cercetări, chiar din anul 1292. În biserica monument istoric se păstrează portretele lui Mircea cel Bătrân și Petru Cercel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*