Icoana din bolta minții
Te-am pictat pe bolta minții
Cum se pictează doar sfinții,
Ca pictura mea să ție
O viață, o veșnicie.
Și ți-am adus la picioare
O grădină-nfloritoare,
Ruptă din luna lui mai
Să fii Evă-n al meu rai.
Și în brațe, ce fiori!
Ți-am ascuns două comori,
Comori sfinte ce ne sunt
Rostul pe acest pământ.
Am pictat cu-așa plăcere
Necuprinsa mea avere
Și-l slăvesc pe Dumnezeu
Pentru tot avutul meu.
Că sunt tare fericit,
Pentru ce-am agonisit,
Mă-nchin la icoana minții
Și-n genunchi îi sărut sfinții.
În afară de iubire
Ne blamăm în jos și-n sus,
Ne-acuzăm frate pe frate,
Oare Casa lui Iisus
Este o societate?
Pentru bănuțul primit
De ce să îl judec eu,
El răspunde înmiit
În fața lui Dumnezeu.
Dar voi care judecați
Chiar nu vă amintiți, oare,
Câți nu au fost ajutați
Cu bani, haine și mâncare?
Ne dădea miere în post
Și-astăzi facem muzică,
Dar știm că mierea n-a fost
Pe persoană fizică?
Deseori a lui simbrie
O-mpărțea până la leu,
Dar nu-i plăcea să se știe,
Mi-a spus cel aflat la greu.
Nu îi place vorbăria,
Ci îi place să ajute
Și de-aceea-și dă simbria,
Fapta spune mult mai multe.
Rar vezi păstor ce e-n stare
S-aibă-așa grijă de oi,
Care-și dă ceea ce are
La tot omul în nevoi.
Și voi care puneți smoală
Pe ce-i alb, că lasă pată,
N-ați plecat cu mâna goală
De la dânsul niciodată.
În afară de iubire
Sunt convins și știu ce zic,
Omul ăsta, blând din fire,
N-are pentru el nimic!
Piatra
De mici, de cum ne săltăm,
Bebeluși pe lângă vatră,
Instinctiv ne aplecăm
Și punem mâna pe piatră.
Mai târziu când ne mărim,
Ne-nălțăm armonios,
Unii nu ne mai oprim,
Tot mai căutăm pe jos.
Dar nu ne mai aplecăm
Să procedăm ca-nainte,
Că de nărav nu scăpăm,
Mutăm piatra în cuvinte.
Orice piatră aruncată
Produce-o mare ruptură,
Fiindcă-n ea e adunată
Durere, venin și ură…
Dacă vrem să ne schimbăm,
Să-nnoim a noastră fire,
Hai, de astăzi, s-aruncăm
Doar cu bulgări de iubire!
Acest bulgăraș conține
Rodul cel mai bun din pom,
Care face numai bine
Și-l preaînalță pe om!
Lasă un răspuns