Ecouri…

Un ecou de dor

Cine te crezi tu ecou despletit
ce ai ruginit asfințitul
iar culoarea se întoarce curcubeu
colindând zenitul.
Orice fir de iarbă este un gând
și orice gând este o stea
sulița soarelui din gene
de-a stânga și de-a dreapta mea.

Dar chiar, cine te crezi…?
Ochii verzi se colindă
Cu sărutul inimii pildă,
liniștea se așează pe o rază
de dincolo de ecoul călător
ce rămâne în dor.

Prin oval coala este goală

Se pune vârful creionului pe coală

Atunci se consideră că viața începe.

Razele cercului nostru sunt etape

Când viața ne fierbe sau tace.

În funcție de creșterea noastră

Viața ne umblă, ne lasă,

Dar am găsit pe un frontispiciu

,,Cunoaște-te pe tine”, viață.

Dar a fost scris pentru moderație

,,Nimic nu prea mult” pentru creație.

Deci: dacă raza devine prea lungă

Cerul nostru devine oval,

Natura toată este un val

Și încearcă să devină cerc

Un cerc perfect, imberb.

Cum pot trăi, eu oval…?

Cercul pierdut în aval

Când am ajuns la sfârșit de cerc pe coală

Prin oval, coala este goală…!

Din Helicon în Paradis

Poezia este o formă a speranței

Și se așează pe numele tău,

Dincolo de consola balanței

Lumea văzută prin bine, nu rău.

Poezia se așează la masă

Cu un surplus de electroni,

Ai să spui că este o fereastră

Nu, ea este proiecția din numele tău!

Poezia este iubirea

Magia văzută în vis.

Știu, Dumnezeu a făcut lumea

Trecând din Helicon în Paradis.

Necuprinsul așezat în glastră

Visez și nu mă satur, visez și la întâmplare

Se așează peste vis o stare de-mpăcare,

Din micile frânturi lipite, așa este tot visul,

Descoper întâmplări ce n-au văzut Parisul.

Descoper cum pe Sena poeții au tot curs

Baudelaire parcă tot tace și-n flori de rău s-a scurs,

Tristan, el Tristan Tzara, din negura de zare

Adună prin Dada un flux de desfătare.

Rimbaud asudă și vede cum în piață

Sunt adunați stăpânii, dar Paul Verlain nu-i lasă.

Visez iar visul tot se îmbracă-n poezie

Frenetică și dulce, întreaga fantezie.

,,Am fost în târgul de flori” am fost în vis

Și am adunat din nori comorile din scris,

Întreaga boltă rătăcită în dorul de safire

Se-nscrie în iubiri de jar, apoi în bucurie.

Mă întorc, iar visul lovit de întâmplare

Mai mângâie ceva din opera din zare,

Se pregătește Dunărea și țipă

Bătrânul Eminescu se arată pentru o clipă.

Nichita prin ale sale ,,desemne” mă apasă

În  ,,Noduri și semne” mă lasă.

Poate prin absurd o clipă

,,Cântăreața cheală” iar abdică.

E liniște și visul se trezește

Din amintiri ivite la ferestre,

Cuvântul șlefuit cu dalta lui Brâncuși

A făcut în mine prin vis, doar un culcuș.

Și mă întorc în locuri de încântare

Prin poezie văd: lacul, codrul, desfătare,

Și-n desfătări de rouă la fereastră

Văd necuprinsul așezat în glastră.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*