100 de ani de la recunoașterea internațională a României Mari

În 1918, Poporul Român a făurit România Mare prin unirea multimilenarelor teritorii românești într-un singur stat. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia a fost recunoscută internațional prin Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920.

Pentru sărbătorirea Centenarului acestui Tratat, în ziua de 13 mai a.c., Parlamentul României a adoptat Legea pentru declararea zilei de 4 iunie – Ziua Tratatului de la Trianon. În ziua de 19 mai a.c. această lege a fost trimisă spre promulgare la Președintele României. De atunci, Președintele Klaus Werner Iohannis o ține în carantină și a refuzat să o promulge pentru a bloca astfel sărbătorirea de către Poporul Român a Centenarului Tratatului de la Trianon. În același timp, Președintele României și Premierul Ludovic Orban, care are și cetățenia Ungariei, au permis autorităților de la Budapesta și UDMR ca să organizeze în peste 100 de localități din Ardeal, manifestații antiromânești și să ceară autonomia teritorială a unor Sfinte teritorii ale Poporului Român aflate în Grădina Maicii Domnului. La acestea se adaugă ordinele date de ministrul Afacerilor Externe și ministrul Culturii din Guvernul Orban care au interzis ca în România, la Ambasadele române și la Institutele Culturale Române din străinătate să fie sărbătorit Centenarul recunoașterii internaționale a granițelor României Mari. Această interzicere este contrară prevederilor Legii votată recent în Parlamentul României și a fost impusă de autoritățile de la Budapesta Președintelui Klaus Werner Iohannis cât și Guvernului Orban, care au devenit vasali ai Ungariei.

Prin articolul 27 din Tratatul de la Trianon a luat naștere și a fost recunoscută internațional Ungaria, după 500 de ani de când a dispărut din istoria Europei în urma dezastrului de la Mohacs, din anul 1526, când această țară a fost transformată în pașalâc turcesc. Având în vedere acest Adevăr istoric, rezultă că, Ungaria nu a putut pierde teritorii în urma Tratatului de la Trianon. Dimpotrivă, a luat ființă o țară numită Ungaria.

Prin articolul 45 din Tratatul de la Trianon, Ungaria a recunoscut că teritoriul Ardealului face parte din România și niciodată nu va avea pretenții în legătură cu această provincie românească.

Ungaria a sfidat consecințele Primului război mondial și Marea Unire de la Alba-Iulia. În prima jumătate a anului 1919, armata ungară sprijinită de trupele rusești a încercat să ocupe Ardealul. Armata României Mari a câștigat războiul și la 4 august 1919 au ocupat Budapesta și a pus opincile românești și Drapelul României pe Parlamentul din capitala Ungariei. Ulterior, la cererea Marilor puteri, Armata Română s-a retras din Ungaria.

De 100 de ani și prin falsificarea Adevărului istoric, autoritățile de la Budapesta se tot plâng că au pierdut multe și mari teritorii din Ungaria mare, mai ales Ardealul, în urma Tratatului de la Trianon. Adevărul este că nu a existat niciodată în Istoria Europei o țară numită Ungaria mare, iar Ardealul nu a fost niciodată pământ unguresc, în ultimii 8.000 de ani.

Adevărul istoric este că țara noastră a avut însemnate pierderi din teritoriul României Mari în baza Tratatului de la Trianon și anume: teritoriul românesc până la Tisa a fost cedat Ungariei, împreună cu 1,2 milioane de români, din care doar 30.000 au curajul să se declare români, ceilalți fiind maghiarizați; o parte din teritoriul românesc al Banatului a fost cedat Serbiei; o parte din teritoriul românesc al Maramureșului a fost cedat Rusiei și acum se află în Ucraina subcarpatică.

După Tratatul de la Trianon, începând cu anul 1920, în Ungaria populația maghiară a fost în minoritate, câteva decenii. Autoritățile de la Budapesta au trecut la aplicarea unui plan diabolic pentru maghiarizarea tuturor cetățenilor de altă etnie. În perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), mai ales între anii 1907-1918 și 1940-1944, s-au aplicat de către conducătorii de la Budapesta, ca politică de stat, prevederile din programul „Maghiarizarea românilor” care a fost elaborat în mare secret, în anul 1907. Un exemplar din acest plan diabolic pentru maghiarizarea a tot ce este românesc în Ardeal a fost obținut de comandatul Armatei Române care a ocupat Budapesta, în vara anului 1919. Această carte a fost predată Academiei Române, se află în biblioteca acesteia și este înregistrată cu nr. III/88.924. Timp de 100 de ani, această carte nu a fost tradusă și publicată în Limba Română. Aflând aceste Adevăruri este posibil ca actualul președinte al Academiei Române, academician în istorie, să se angajeze public că până la 4 iunie 2021 va fi tradusă și publicată, într-un tiraj foarte mare, cartea „Maghiarizarea românilor”.

În scurta lor istorie europeană, ungurii au fost conduși de regi străini și, apoi, de împărați de la Viena. După Tratatul de la Trianon, mai mulți miniștri de la Budapesta au fost trimiși la București pentru a-l convinge pe rege și Guvernul României ca să accepte unirea Ungariei cu țara noastră. După mai multe luni, tratativele au eșuat.

Trebuie amintit faptul că la Centenarul românesc al Tratatului de la Trianon, doar Biserica Ortodoxă Română i-a omagiat pe Eroii Neamului care au înfăptuit Marea Unire din anul 1918 și pe cei care au negociat Tratatul de la Paris, din anul 1920.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*