Să luăm aminte!
Adunând fără oprire,
Depășind cu mult măsura,
Omul, pentru-navuțire,
A batjocorit Natura.
Câte păsări n-am lăsat
Plângând fără-acoperiș,
Atunci când ne-am înfruptat
Din al pădurii desiș.
Jivinele, să nu piară,
Ne-au luat la tălpiță satul,
Așa-i când singura fiară
Le-a distrus lor habitatul.
Am poluat râuri, mări,
Unde peștii stau pe jar
Și ne punem întrebări
De ce foarte mulți dispar.
Construim fără oprire,
Fumu-i dens în nări și-n gură
Și de-atâta nesimțire
Nu luăm nici o măsură.
Ne purtăm precum tâlharii
Cu Natura, parcă-i slugă,
C-au început și ghețarii
De la o vreme să plângă.
Și-am primit pentru-ndreptare,
Foc, cutremure și ploaie,
Dar n-am făcut ascultare,
Am dat foaie peste foaie.
Și acum un mic ciulin,
Ce nu-i arătos deloc,
Ce produce-atâta chin,
A oprit Planeta-n loc.
Pe multe și-a pus amprenta,
Omul, dar e slab din fire,
Fără voia lui, Planeta,
A început să respire.
Domnu-i bun și iertător,
Răul nu îl ține minte,
Ne va da iar ajutor,
Numai să luăm aminte…
Măiculița mea iubită
În fața icoanei Tale
Cad cu inima zdrobită,
Că-i în lume-atâta jale,
Măiculița mea iubită.
Îndrăznesc să vin la Tine
Că ești maică-adevărată
Și în lacrimi și suspine
Îți spun azi durerea toată.
Am călcat Măicuță Sfântă
Adesea pe libertate
Și-acum cu inima frântă
Stau izolat în cetate.
Și te rog, Măicuță Bună,
Cu ochi uzi, de la feastră,
Să nu lași viața s-apună
Că Tu ești salvarea noastră.
Dă-mi și mie-nțelepciune
Ca să văd realitatea,
Că doar omu-n rugăcine
Își poate salva cetatea.
Domnul vindecă și iartă,
N-a rămas nicicând dator,
Va salva cetatea toată
Pentr-un singur rugător.
În această grea-ncercare,
Te mai rog, Maică, smerit,
Să îmi fii mijlocitoare
La Fiul Tău cel Iubit.
Roagă, Maică, Spicul Vieții,
Că îmi știi fragilitatea,
Să-mi de jos masca tristeții
Și înapoi libertatea!
Nota de plată
O tristețe ne apasă,
Vezi pe fețe-ngrijorare,
Însă naturii nu-i pasă,
Mugurii plesnesc în soare.
Zarzării, de pe acum,
Au început să-nflorească,
Noi lipsiți de-al lor parfum
Ne punem, pe chipuri, mască.
Și urmează peri și meri
Și pare-atât de nedrept
Ca acestei primăveri
Să nu-i luăm mireasma-n piept.
Dar socotesc că natura
Ne-a întins nota de plată,
Să ne-achităm astăzi ura
Cu carea-a fost mutilată…
Bine-ar fi să ne trezim!
Dacă și acum hulim
Mâna care ne-a creat,
Socotesc că ce primim
Este, cumva, meritat.
Nici acum, în ultim ceas,
Din valul otrăvitor,
Nu facem măcar un pas
Spre Țărmul Izbăvitor.
Vedeți, iubiții mei frați,
Ce palmă-am primit cu toții
Și cât de neînsemnați
Ne aflăm în fața sorții.
Omul e atât de mic,
E-atât de neputincios,
Nu poate face nimic
Fără de Iisus Hristos.
Lumea este foarte rea,
Cât de mult păcătuim,
Din această palmă grea
Bine-ar fi să ne trezim
Și să îl rugăm pe Cel
Ce s-a jertfit pentru noi,
Să ne scoată Blândul Miel
Din aceste mari nevoi.
Să venim la Împăratul
În genunchi și-nlăcrimați,
Să-i mărturisim păcatul,
Că suntem greu încercați.
Să ne rugăm cu zdrobire
De inimi, pătrunzător,
Să ne dea, azi, izbăvire,
Fiul, cel mult iertător!
Lasă un răspuns