Izolați ca într-o cetate…

Să luăm aminte!

Adunând fără oprire,
Depășind cu mult măsura,
Omul, pentru-navuțire,
A batjocorit Natura.

Câte păsări n-am lăsat
Plângând fără-acoperiș,
Atunci când ne-am înfruptat
Din al pădurii desiș.

Jivinele, să nu piară,
Ne-au luat la tălpiță satul,
Așa-i când singura fiară
Le-a distrus lor habitatul.

Am poluat râuri, mări,
Unde peștii stau pe jar
Și ne punem întrebări
De ce foarte mulți dispar.

Construim fără oprire,
Fumu-i dens în nări și-n gură
Și de-atâta nesimțire
Nu luăm nici o măsură.

Ne purtăm precum tâlharii
Cu Natura, parcă-i slugă,
C-au început și ghețarii
De la o vreme să plângă.

Și-am primit pentru-ndreptare,
Foc, cutremure și ploaie,
Dar n-am făcut ascultare,
Am dat foaie peste foaie.

Și acum un mic ciulin,
Ce nu-i arătos deloc,
Ce produce-atâta chin,
A oprit Planeta-n loc.

Pe multe și-a pus amprenta,
Omul, dar e slab din fire,
Fără voia lui, Planeta,
A început să respire.

Domnu-i bun și iertător,
Răul nu îl ține minte,
Ne va da iar ajutor,
Numai să luăm aminte…

Măiculița mea iubită

În fața icoanei Tale
Cad cu inima zdrobită,
Că-i în lume-atâta jale,
Măiculița mea iubită.

Îndrăznesc să vin la Tine
Că ești maică-adevărată
Și în lacrimi și suspine
Îți spun azi durerea toată.

Am călcat Măicuță Sfântă
Adesea pe libertate
Și-acum cu inima frântă
Stau izolat în cetate.

Și te rog, Măicuță Bună,
Cu ochi uzi, de la feastră,
Să nu lași viața s-apună
Că Tu ești salvarea noastră.

Dă-mi și mie-nțelepciune
Ca să văd realitatea,
Că doar omu-n rugăcine
Își poate salva cetatea.

Domnul vindecă și iartă,
N-a rămas nicicând dator,
Va salva cetatea toată
Pentr-un singur rugător.

În această grea-ncercare,
Te mai rog, Maică, smerit,
Să îmi fii mijlocitoare
La Fiul Tău cel Iubit.

Roagă, Maică, Spicul Vieții,
Că îmi știi fragilitatea,
Să-mi de jos masca tristeții
Și înapoi libertatea!

Nota de plată

O tristețe ne apasă,
Vezi pe fețe-ngrijorare,
Însă naturii nu-i pasă,
Mugurii plesnesc în soare.

Zarzării, de pe acum,
Au început să-nflorească,
Noi lipsiți de-al lor parfum
Ne punem, pe chipuri, mască.

Și urmează peri și meri
Și pare-atât de nedrept
Ca acestei primăveri
Să nu-i luăm mireasma-n piept.

Dar socotesc că natura
Ne-a întins nota de plată,
Să ne-achităm astăzi ura
Cu carea-a fost mutilată…

Bine-ar fi să ne trezim!

Dacă și acum hulim
Mâna care ne-a creat,
Socotesc că ce primim
Este, cumva, meritat.

Nici acum, în ultim ceas,
Din valul otrăvitor,
Nu facem măcar un pas
Spre Țărmul Izbăvitor.

Vedeți, iubiții mei frați,
Ce palmă-am primit cu toții
Și cât de neînsemnați
Ne aflăm în fața sorții.

Omul e atât de mic,
E-atât de neputincios,
Nu poate face nimic
Fără de Iisus Hristos.

Lumea este foarte rea,
Cât de mult păcătuim,
Din această palmă grea
Bine-ar fi să ne trezim

Și să îl rugăm pe Cel
Ce s-a jertfit pentru noi,
Să ne scoată Blândul Miel
Din aceste mari nevoi.

Să venim la Împăratul
În genunchi și-nlăcrimați,
Să-i mărturisim păcatul,
Că suntem greu încercați.

Să ne rugăm cu zdrobire
De inimi, pătrunzător,
Să ne dea, azi, izbăvire,
Fiul, cel mult iertător!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*