Avocatul diavolului…

„Despre Intelligence, ALTFEL şi-n mai multe feluri”, apărută în 2012 la editura ADALEX din Sibiu, este prima carte despre Intelligence scrisă de un român, care nu are bibliografie la final, pentru simplul motiv că nimic din ceea ce este în carte nu este preluat de la alții, ci are la bază experiența proprie, experiență validată de rezultatele obținute în activitate și confirmată inclusiv de străini, în întâlnirile profesionale. Îl prezint aici, acum, pentru că, după cum evoluează lucrurile în România, tare mă încearcă senzația că încă nu au apărut liderii care să dorească așa ceva. Românii continuă să-și aleagă lideri pe care îi interesează exclusiv câștigurile personale. Iar acei lideri își aleg colaboratori după chipul și asemănarea lor.

Cei mai mulți cititori ai acestei teme ştiu că acesta este numele unei structuri dintr-un serviciu de intelligence. Ce nu ştiu toți este cu ce se ocupă şi cum lucrează această structură. Foarte mulți se rezumă la a considera că această structură este constituită, de fapt, dintr-un om care are o singură misiune-aceea de a fi permanent „Gică contra”. Adică el doar să contrazică întotdeauna orice ar zice ceilalți. Imagine falsă şi păguboasă căci din cauza acestei abordări simpliste şi simplificatoare acest gen de structură nu a fost preluat şi la noi.

Avocatul diavolului a apărut la un serviciu de intelligence după ce acel serviciu fusese surprins de o acțiune inamică. După nefericita întâmplare, s-a făcut o analiză şi s-a constatat că existau informații care ar fi permis să se prevadă ceea ce a urmat. De ce nu s-a prevăzut nefericita întâmplare? Pentru că există întotdeauna o direcție care iese preponderent în evidență dintr-un mănunchi de informații şi cei mai mulți analişti, dacă nu cumva chiar toți, urmăresc acea direcție şi caută noi informații care să le confirme opinia. Cam ăsta este trendul general. Avocatul diavolului a apărut pentru a judeca informațiile şi din alte perspective decât cele obişnuite. Cu alte cuvinte, avocatul diavolului, pe baza tuturor informațiilor disponibile creionează toate scenariile posibile, nu numai pe cele care „sar în ochi” de la prima vedere, şi nu elimină nici unul dintre ele de pe lista de monitorizare decât atunci când se obțin dovezi indubitabile că acel scenariu nu este posibil.

Pe scurt, avocatul diavolului urmăreşte două aspecte esențiale: să fie analizate toate informațiile disponibile, nu numai cele care susțin un anumit scenariu, chiar dacă acesta pare a fi de departe cel mai posibil şi probabil; să fie elaborate toate scenariile posibile pe baza informațiilor disponibile, iar acestea să fie monitorizate atâta timp cât nu apar informații relevante din care să rezulte indubitabil că nu este posibilă materializarea lor.

Avocatul diavolului nu este o structură de analiză, ci este o structură post-analiză. Adică, nu înlocuieşte analiştii, ci verifică dacă aceştia au analizat toate informațiile şi dacă au proiectat toate scenariile posibile. Lucrările nu pleacă mai departe decât cu avizul acestei structuri, indiferent cine le-a întocmit şi indiferent cui se trimit. Este important de remarcat că nici destinatarii acelor lucrări nu le primesc decât dacă au avizul avocatului diavolului. Desigur, nimeni nu-şi poate permite să lucreze la modul ăsta pe toate direcțiile. Nici nu ştiu dacă s-ar justifica. În acelaşi timp, însă, mi se pare impardonabil să nu ai o asemenea abordare în probleme de maximă importanță pentru serviciul respectiv, sau pentru instituția pe care o deserveşte acel serviciu.

Problema oamenilor care ar trebui să încadreze o astfel de structură nu este o problemă de a-i selecta pe cei cu spirit de contradicție mai dezvoltat. Nicidecum, căci nu aceasta trebuie să fie principala lor calitate. Ei trebuie să fie oameni predispuşi la o muncă sisifică, căci a trece în revistă toate informațiile disponibile şi a înțelege semnificația fiecăreia nu este la îndemâna oricui. Apoi, prin poziția şi importanța ce li se acordă, ei trebuie să fie de maximă probitate profesională şi morală, de ei depinzând în bună măsură aprecierea muncii celorlalți analişti. Nu întâmplător, în astfel de poziții sunt numiți oameni cu vastă experiență în domeniul analizei informative, unanim recunoscuți şi apreciați pentru corectitudinea lor, pentru judecata lor limpede şi pentru bunele lor intenții în tot ceea ce întreprind.

Nu avem noi probleme de maximă importanță? Avem. Nu am vrea noi să nu fim surprinşi? Am vrea. Atunci ce ne împiedică? N-om fi având noi oameni care să corespundă criteriilor profesionale şi morale? Eu cred că s-ar mai găsi, pe ici pe colo. Atunci, ce ne împiedică? O fi lipsa de voință a unor oameni cu funcții care s-ar vedea în situația de a nu mai prezenta ei lucrurile în funcție de propriile interese, sau de interesele celor cărora le prezintă? Te pomeneşti!

Ca să nu se mire cei cu atribuțiuni de mirare, tocmai azi, de Ziua Internațională a Fericirii (câtă prostie trebuie să zacă într-un craniu de humanoid, ca să emane așa ceva!?), precizez că acel „serviciu de intelligence care fusese surprins de o acțiune inamică” era cel israelian, atunci când cu războiul de șase zile. Atunci când, de necrezut, egiptenii i-au surprins pe israelieni atacându-i. Ulterior s-a constatat că israelienii aveau informații care, dacă nu ar fi fost considerate apriori ca nerelevante, ar fi permis să se prevină acea surpriză. Se constataseră mișcări de oameni în tabăra egipteană, dar interpretarea unică a fost aceea că egiptenii se pregăteau de ramadan. Nimeni nu s-a întrebat dacă nu ar fi fost posibilă și altă semnificație a acelor informații. Nimeni nu s-a întrebat dacă nu s-ar putea ca egiptenii să pregătească o acțiune, in pofida ramadanului. Toți au mers pe varianta că nu este posibil așa ceva, fără să caute vreun argument indubitabil.

Nu mă pot stăpâni să nu mă întreb: oare, atunci când a apărut criza actuală, acolo unde a apărut, la noi s-o fi întrebat cineva dacă nu cumva ar putea ajunge și în România?! N-or fi existat informații, sau nu s-a dorit transpunerea lor în toate scenariile posibile care ne-ar fi putut afecta?!

Da, uitasem că aici, la noi, sintagma călăuzitoare este „Las-o bă, că merge-așa!”. Pentru că, ăsta-i adevărul, la români… merge așa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*