Panteonul regăsit…

Cartea lui Ioan Adam cu titlu clar și precis, Panteon regăsit. O galerie ilustrată a oamenilor politici, ajunsă la a doua ediție în Bibliotheca Târgoviște, 2018, revăzută și extinsă, cu texte prezentate, adnotate și bibliografie adusă la zi ,este cu adevărat „carte de învățătură”, așa cum scrie în prefață un istoric sincer, regretatul Florin Constantiniu, absolutamente necesară în haosmosul actual. Este o Întâlnire cu trecutulca regăsire cu noi înșine, așa cum intitulează Petru Ursache un capitol al dramaticei sale cărți, Istorie, genocid, etnocid. Și a avut de ce să facă asta: traversăm vremi tulburi, de mistificare a istoriei.Îmi aduc aminte că, într-o emisiune din 7 februarie 2000, Punct și de la  capăt, de Cătălin Țîrlea, o profesoară lupta pentru cuvântul național, scos din manualul de română (care dintre ele nu mai știu, dar vocabula apărea o singură dată, la pagina 22).Urma de negociat prezența lui  Eminescu în același manual. Acad. Eugen Simion ,în aceeași emisiune, sublinia că, în manualele de istorie, se uzează de sintagma conștiință identitară în loc de conștiință națională și se întreba de ce mitul a devenit„cuvânt rușinos”. Știm de ce. Maimarii zilelor noastre n-au nevoie de jertfă de sine și diminuează cât pot jertfa eroilor.Caracterele precare sunt intens distructive, mai totdeauna.

L-am auzit de curând, în emisiunea Ora regelui (16 nov. 2019), pe Adrian Buga, critic și istoric de artă, prezentând o colecție din palatul regal  (mi-a plăcut tabloul cu conturul Românei , având în miez un fagure de miere; mai puțin varianta conturului având în mijloc nasturi; aluzie la granițele descheiate?). A. Buga  părea temător (antipatica political correctness nu-i dădea pace) că vom zâmbi când îl vom auzi vorbind despre pământ, țară, istoria noastră. N-am zâmbit. Sunt sigură că n-ar fi zâmbit ironic nici oamenii țării din Panteonul lui Ioan Adam : Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti, Dimitrie Bolintineanu,Ion C. Brătianu, Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Iorga, Ion Mihalache, și alții, și alții, cu toții  uniți în cuget și-n simțiri pentru statul național, idee considerată acum vetustă, deloc pe placul constructului UE. Patriotismul nu-i sentiment caduc pentru oamenii de stat cu grea răspundere națională, care cred ca Mihail Kogălniceanu „în stela României”. Comparați : Ionel Brătianu cu Roman, Stolojan, Ciorbea, Radu Vasile, Boc, Cioloș,Timofte, Dăncilă, Orban… Roman le-a arătat românilor buzunarele goale pentru ei; Ciorbea le-a oferit reformă pe pâine (în politică, cuvântul promis rimează – foarte banal – cu compromis).

Devotamentul celor care au făcut istorie e foarte departe de clasa politică a zilelor noastre, care se simte ca-n raiul lui Budai-Deleanu: „O, ce sântă și bună tocmeală!/ mănânci cât vrei și bei făr-osteneală”. Ca Băsescu : mâncând corupți și bând valuri de hoții. Urarea „Să trăiți bine!” devenise întrebare: Mai trăiți?

Mai punem întrebarea ziarului  „România liberă”, „Ce ați făcut în ultimii cinci ani? Și cum ar răspunde realesul nostru la asta? În loc de un lamento continuu privind moștenirea grea, în normele normale ale guvernanților ar trebui să intre dictonul lui I. C. Brătianu : „Voiește și vei putea”.

De la Marx cetire: „Muncitorii nu au patrie”, nici globalizanții; pentru o Europă a națiunilor se preocupă oamenii cu scaun la cap, apărători ai fibrei etnice. Nicolae Breban nu contenește să ne spună că Europa e frumoasă prin națiunile ei. La fel, istoricul Aurel-Ioan Pop. La fel teologul Radu Preda, care ne avertizează că se atacă nu altceva decât „conștiința istorică de sine a statului și, în sens lărgit, a societății”. Pilonii României, Biserica, Școala, Familia creștină, Limba română se degradează, iar noi asistăm la distrugerea lor. Inflexibilul machedon Dimitrie Bolintineanu n-a rămas  impasibil la Nepăsarea de religie, de patrie și de dreptate la români, eseu din 1869, considerat de Ioan Adam „testament civic”. Povestește Duiliu Zamfirescu o faptă a ministrului Cultelor din celebrul cabinet Kogălniceanu. Aflând, în timp ce se îmbrăca să plece la treabă, că un subaltern al său i-a dus lui Cuza, pentru a-l semna, un decret prin care se făcea o nedreptate, Bolintineanu a dat fuga la Palat așa cum era, ca să-l oprească  pe Vodă: „Stăi, Măria Ta!”. Era numai în ciorapi. Domnul Cuza a râs și n-a iscălit decretul.

Ioan Adam a ales între îndemnul  Somn ușor, Memorie! pe celălalt, opus: Deșteaptă-te, române! A intrat în documente de arhivă, ca să scoată la iveală istorie netrucată, acum când istoria a devenit poveste, ficțiune. Nici Roller n-a ajuns la performanța lui Boia.

Întâi decembrie se preschimbă într-un  soi de zi antinațională dacă nu i se acordă atenția cuvenită  veteranului de război Emil Vețeleanu, de 101 ani, care a luptat la Oarba de Mureș , între 17 septembrie și 5 octombrie 1944, când au murit 11 mii de soldați români, ci Oanei Roman ocupând ecranul ca să ne spună, pe un canal TV: „Tata a pus ziua națională la întâi decembrie. Eu eram în Franța”.În acel 1 decembrie ’90, când fata lu’ tata se afla în Hexagon de teama protestatarilor, la Alba Iulia, Coposu era huiduit, iar Roman se arăta zîmbitor- satisfăcut de huiduieli. Ca în mai, același an, Iliescu să fie ales cu 85 la sută.

Să ne relaxăm, cum ne cere Adelin Petrișor la TVR1? Stați mai relaxați și admirați-o pe liberala  doamnă  Turcan, fostă pedistă, vicepreș. de guvern liberal, cum  a lansat moda pamblicii late tricolore peste palton; La paradă, lângă Arcul de Triumf, gen. Coldea a fost văzut cu capul acoperit  de pălărie și fără stele pe umeri..

Emil Constantinescu, preocupat de pietrele lui de geolog, n-a pus cum trebuia piatra la hotar, împingând Bucovina de Nord în Ucraina; toți președinții au intrat la tocmeală cu U.D.M.R., drapelul atârnă în bernă, iar Avram Iancu a fost spânzurat simbolic de un păpușar rămas nesancționat. Românii – culmea toleranței – au dat voturi pentru U.D.M.R. la europarlamentare, în localități fără picior de ungur. Ca Vaslui. Iar Maricel Popa, preș. consiliului Județean Iași, a crezut că face în discurs o aluzie livrescă: „de la Nisa pân’ la Tisa”, statornicind hotarele altei hărți decât cea pe care și-a propus-o Ion C. Brătianu. „Vizirul” l-a inspirat pe Eminescu pentru „De la Tisa pân’ la Nistru”, iar Carol I s-a aplecat peste sicriu și i-a sărutat mâna.

Ioan Adam este și numismat. A-și da arama pe față e, la origine, expresie… monetară. Moneda de argint numită aspru nou își dădea arama pe față: metalul prost, ieftin; paraua (chioară) a lui Soliman al II-lea (v. reforma monetară de la 1687) era chipurile de argint, de unde zicala despre omul care nu face nici cât o para emisă de calpuzani.

Populația, cu creierul șters de doctrina comunistă, dar și de parale „grație” lui Stolojan și alinierii leului la cele mai slabe animale, i-a putut crede „reciclați” capitalist pe premieri: pe „dragă Stolo” și pe Don Pedro, văpsit tot liberal. Stăteam la coadă ca să cumpărăm nu cartofi, ci noroi cu cartofi, nu gheare, ci gheare și copite, nu cafea, ci nechezol, în timp ce propagandistul din os sovietic mărturisea că trăia „din vânat” (de vânt) și că se ducea deseori în Hexagon, să se alimenteze. Sub el a început devalizarea coloșilor industriali, vânduți pe un dolar sau la metru pătrat (suprafață pentru malluri). De exportat exportăm copii și importăm migranți rătăciți prin Mediterana, pentru a fi apreciați de Bruxelles. Fabricile au fost dezafectate, ca oamenii să-și ia lumea în cap, părăsind părinți, copii, țară. Jertfă pe câmpul de luptă? Pe care câmp? Pe câmpul de roșii, unde un român a murit de extenuare, în vară. Plecase pentru a-și ajuta soția rămasă în România, grav bolnavă.

Ioan Adam aduce în antologia sa exemplul destinelor exemplare ale celor care și-au iubit țara sincer, dezinteresat. Rebelul C.A.Rosetti (volumul începe cu biografia sa) a fost arestat după Dealul Spirii și dus pe Dunăre într-o ghimie turcă, de unde a avut norocul să evadeze. A murit datornic, banii fiindu-i mâncați de tipografie. Sicriul a fost dus la groapă într-o biată căruță cu doi cai și cu un singur preot de mir. Dimitrie Bolintineanu, și el arestat de turci ca revoluționar pașoptist, alături de Bălcescu,C.A, Rosetti, cei doi Golești, a murit sărac. Știți vreun ministru de Externe postsocialist care să viețuiască în sărăcie?

Titel- Petrescu (care încheie Panteonul) a fost înmormântat la Belu, într-un loc de veci împrumutat sau împrumutat pe veci. Ion Mihache n-are nici  mormânt. Din os boieresc, C.A. Rosetti nu i-a plăcut pe boieri, i-a iubit pe „sătiani” și s-a vrut ascultat  „cu inima” de români. A luptat pentru Unirea cu Moldova, în „Pruncul Român”. Kogălniceanu a putut renunța la tron pentru Cuza (Băsescu a vărsat o lacrimă pentru „dragă Stolo” și l-a ras). Aproape de moarte, și-a revendicat meritul de a fi introdus în franceză cuvintele Roumain și Roumanie (don Pedro Roman a permis confuzia român – rrom, româncă-romincă, de-ți vine să-i scrii  numele cu dublu r: Rroman.

Apelul la patriotism la zi întâi, zi națională, e luat în râs. Și de ce s-o fi corijat versul vechiului  cântec patriotic Treceți, batalioane române, Carpații? În loc de „cu inima la trecători”,  se aude „cu inima la tricolor”. Să nu supărăm U.D.M.R., cumva, în anul Trianonului sau să nu-i mai răsplătim  pe eroi cu un minim respect? „Presărați pe-a lor morminte ale laurilor foi” o fi un gest vetust, iar istoria „o disciplină moartă”, care nu învață nimic pe nimeni, cum opina chiar un istoric , Zoe Petre, consilieră a președintelui Emil Constantinescu? Ioan Adam o vede „factor de renaștere, de fortificare a construcției naționale, un imbold la acțiune”, în linia Kogălniceanu.

Da, Panteon regăsit e „carte de învățătură”. De pus la îndemâna celor care nu mai diferențiază, ca Winston Churchill, între om de stat și politician. Dotarea politicienilor  cu volumul lui Ioan Adam ar costa mai puțin decât salariile consilierilor, cu siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*



Povestea întreprinderii Steagul Roşu din Braşov

Click aici pentru film




de Mihai Boacă








  • PARTENERI

/script-homepage.js">'; //} ?>