Cetatea antică Beroe (jud. Tulcea)

Cetatea Beroe se află pe malul Dunării, în dreptul locului în care brațul Băroi se reunea cu fluviul, la trei kilometri sud de comuna Ostrov, pe o stâncă înaltă de aproximativ 30 metri (în punctul „Piatra Frecăței”). Fortificația de epocă romană și bizantină Beroe a fost ridicată pe fundamentul mai vechii cetăți getice, zonă care în antichitate se afla în segmentul de nord-est al provinciei Moesia Inferior. Nu se știe data la care a fost realizată incinta, dar există o serie de descoperiri care atestă existența unei așezări în perioada romană timpurie. Cetatea este menționată în itinerariile antice „Tabula Peutingeriana” și „Itinerarium Antonini”, ca cetate romană și romano – bizantină, fiind sediul unei unități de cavalerie, apoi sediu episcopal.

În timpul lui Constantin cel Mare, cetatea a fost reparată, ca apoi în timpul lui Justinus II să fie distrusă parțial de atacurile avaro-slave, totuși fiind locuită până la începutul sec. VII. Cetatea a fost părăsită la începutul secolului VII (ultima monedă romano-bizantină descoperită a fost emisă de Phocas), locuirea reluându-se aici odată cu revenirea bizantinilor la Dunărea de Jos, în timpul lui Ioan Tzimiskes. Spre N se află o așezare civilă suprapusă, ca și cetatea, de așezarea medievală timpurie (secolele XI-XII). În sec. XI – XII fortificația s-a suprapus cu o așezare medievală timpurie. În anul 1898 fortificația a fost localizată de către inginerul topograf P. Polonic, care afirma că zidul de incintă era vizibil, acesta având forma trapezoidală. La începutul secolului XX, C. Moisil o amintește ca cetate octogonală, dar observațiile diferite ale celor doi, la distanță de un deceniu, ne fac să ne îndoim că incinta se observa cu exactitate în teren. Începând cu anul 1958, la nord de cetate, a fost cercetată parțial, de către A. Petre, o întinsă necropolă din perioadele romană, romano-bizantină și medievală timpurie (peste 1100 de morminte) și o bazilică paleocreștină, care a funcționat în secolele IV-VI d.Hr.. În perioada 1971-1973, D. Vâlceanu si Al. Barnea au intreprins cercetări arheologice în cetate; aceștia afirmă că au ajuns, în câteva secțiuni, pe ultimul nivel de locuire de epocă romano-bizantină, datat în a doua jumătate a secolului VI, nivel pe care se găsesc construcții din piatră legată cu mortar. În zona care depindea de cetatea de la Beroe au fost identificate mai multe așezări rurale romane timpurii, „villae rusticae” și necropole tumulare.

Cercetările au fost reluate în anul 1998 și au dus la descoperirea unui important material arheologic reprezentat de ceramica comună (vase-borcan, castroane, opaițe, căldări de lut), amfore, fragmente de vase smălțuite, unelte, obiecte de podoabă și monede. Cercetările din interiorul fortificației au fost reluate între anii 1998 – 2002, de către un colectiv condus de D. Paraschiv sub egida prof. Al. Barnea. S-a constatat că în zonele de S și de V incinta de epocă romană s-a prăbușit în Dunăre, iar în cele din N și de E, spre șanțul care separă cetatea de așezarea civilă (un tronson din zona de NV, descoperit în poziție orizontală, suprapus de o locuință medievală timpurie, demonstrează că fenomenul s-a produs între secolele VII-X). Au fost descoperite câteva complexe (gropi menajere) din epoca bronzului și din prima epocă a fierului și trei niveluri de locuire romane și romano-bizantine (secolele II-VII d.Hr.) distruse, în cea mai mare parte, de complexe medievale timpurii (secolele XI-XII d.Hr.).

În ceea ce privește stratul arheologic de perioadă medievală timpurie (secolele XI-XII), au fost surprinse 19 complexe de locuit semiadâncite sau de suprafață, dintre care doar unul a fost cercetat în totalitate (o locuință semiadâncită, cu dimensiunile de 4 x 4,5 m); unele dintre acestea aveau cuptoare (pietrare) în formă de potcoavă. De asemenea, au mai fost descoperite mai multe gropi menajere și un pietrar realizat direct în pământul steril. În complexele medievale timpurii, au fost descoperite foarte multe vase ceramice (vase-borcan – unele întregi sau întregibile – amfore, ulcioare, căldări etc.), obiecte de podoabă, monede, la care se adaugă un important lot de oase de animale. Dintre acestea din urmă, au fost date spre studiu doar cele ce aparțin cu siguranță complexelor medievale timpurii. Singura construcție de epocă romană descoperită este un bazin, care fusese considerat de E. Comșa „zid de cetate”, iar de A. Petre „turn romano-bizantin”. În așezarea civilă de la N de promontoriul pe care se află fortificația au fost surprinse două niveluri romane timpurii (secolele II-III d.Hr.) și unul romano-bizantin, suprapuse de complexe medievale timpurii. Materialele care fac obiectul acestei note au fost descoperite în contexte de epocă medievală timpurie (secolele XI-XII), fiind deci antrenate; dealtfel, pe aproape toată suprafața promontoriului pe care se găsea fortificația romană, contextele anterioare secolului XI au fost distruse, cel puțin în secțiunile cercetate (este vorba de o secțiune magistrală, orientată S – N, cu lungimea de 50 m și lățimea de 2 m și alte cinci secțiuni în zona de sud a promontoriului). În afară de ceramica romană comună, fragmentară, au fost descoperite câteva fragmente de „terra sigillata”, de material vitric și piese metalice, iar prezentarea acestora în paginile următoare sperăm să contribuie la conturarea unor aspecte de viață economică, dar și la o mai bună înțelegere a evoluției așezării de la Beroe (surse: trecator.ro; info-delta.ro; cjtulcea.ro; wikipedia.org; revistapontica.files.worldpress.com; sites.google.com; romanianresorts.ro; academia.edu).

Suprapunerea mai multor nivele de locuire pe același teritoriu dovedește importanța acestei zone atât din punct de vedere economic, cât și strategic, în întreaga perioadă antică a Dobrogei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*