Fortăreața medievală Enisala – Heracleea (jud. Tulcea)

În peisajul dobrogean, cu câmpuri întinse și înălțimi molcome, cu luciu de ape și cer senin, apariția siluetei unei fortărețe medievale surprinde în mod plăcut privirea curioasă a turistului. Cetatea de la Enisala, monument de arhitectură militară unic în România, a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de către autoritățile care controlau la acea vreme rutele comerciale din această zona, cel mai probabil genovezii. În cazul acestui monument, potrivit ICEM (Institutul de Cercetări Eco – Muzeale „Gavrilă Simion” – Tulcea), atrage atenția ca element arhitectonic deosebit bastionul porții principale, cu arcada dublă, de origine orientală, întâlnit frecvent în Evul Mediu și utilizat de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanică. Între anii 1397 și 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești, iar după cucerirea Dobrogei de către otomani, la 1419-1420, aici a fost instalată o garnizoană militară otomană. La aproximativ doi kilometri est de comuna Enisala și 7 km de orașul Babadag, pe un deal calcaros care domină ca un cuib de vultur zona lacurilor Razelm și Babadag, se află ruinele fortăreței medievale Yeni-Sale (Enisala, Heracleea sau Heraclia). Cetatea de la Enisala, se numără printre monumentele de arhitectură militară de pe teritoriul României, ridicată în evul mediu care se remarcă prin concepție planimetrică, sistem de fortificații, tehnică constructivă și elemente arhitectonice.

Fortificația ar fi fost construită în a doua jumătate a sec. al XIV-lea, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. Pe baza tehnicilor constructive, s-a emis ipoteza că singurii interesați de ridicarea unei cetăți situată în cadrul sistemului de fortificații din nordul Dobrogei, orientată spre mare pentru supravegherea traficului navelor, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani câștigate din comerț și erau deținătorii monopolului navigației pe Marea Neagră. Fortificația de la Enisala a făcut parte din lanțul de colonii genoveze care îngloba orașele din Deltă – Chilia și Likostomion, dar și Cetatea Albă de la gurile Nistrului și Caffa în sudul Crimeei. După ce s-a aflat și în cadrul sistemului defensiv al Țării Românești, ulterior, datorită înaintării stăpânirii turcești dincolo de gurile Dunării, până la Cetatea Albă și Chilia (1484), și a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată în secolul al XVI-lea, pentru că nu mai corespundea intereselor strategice și economice turcești. Zidurile de incintă ale cetății se păstrează în cea mai mare parte la o înălțime de 5-10 m și pot fi observate cu ușurință de la mari distanțe. Incinta de vest-sud-vest a fost construită pe marginea abruptă a promontoriului. Cetatea are forma unui trapez sau patrulater neregulat, cu latura de vest-sud-vest distrusă aproape în întregime, lungă de peste 100 m; laturile de est și de nord sunt de cca. 50 m, iar cea de sud are aproape 30 m. Zidul de incintă este gros de 1,50 m – 1,85 m și prezintă la exterior, opt turnuri de apărare cu câte trei, patru și cinci laturi. Atât zidul de incintă, cât și turnurile, sunt construite din piatră de calcar cioplită, fasonată, de formă cubică, de dimensiuni mici și mijlocii. Intrarea (pe latura de sud) se făcea printr-o poartă cu deschidere foarte înaltă, prevăzută cu arcadă dublă și apărată de un bastion masiv pentagonal. Cel de-al doilea zid de incintă al fortificației, aflat pe partea de nord-est, este prevăzut cu turnuri pătrate și triunghiulare. După anul 1991, zidurile năruite de intemperii ale cetății au fost restaurate, Enisala devenind un important punct touristic al Dobrogei.

Numele cetății nu s-a păstrat, iar denumirea actuala a satului, și implicit a monumentului, vine de la cuvântul turcesc „Yeni Sale” care înseamnă de fapt „Sat nou”. În sec. XV, când Dobrogea a intrat sub stăpânire otomană, localitatea era populată de români. Cercetările arheologice din punctul „La Biserică” au dus la descoperirea unui cimitir din sec. XV-XVIII, atribuit acestei populații românești creștine. Yeni Sala apare în cronicile turcești din sec. XV-XVI ce relatează despre cucerirea cetății de către otomani de la domnii români, ceea ce probează, de asemenea, vechimea așezării înainte de instaurarea dominației străine în teritoriul dintre Dunăre și Mare. Cea mai veche mențiune a acestui nume o găsim în cronica lui SüKrüllah, datând din prima parte a sec. al XV-lea. Ulterior, în defterul din 1573 este menționată ca aparținând cazalei Hârșova-Babadag, fiind enumerată printre satele obligate să predea Porții oi. Localitatea apare și în defterul din 1675 și 1676, ca aparținând cazalei Babadag, iar în harta rusă întocmită în urma războiului din 1877-1878, localitatea avea 5-20 de case. Agentul polonez Korsac o menționează la 1849 și apoi Ion Ionescu de la Brad la 1850, cu numele de Ienisali. Între anii 1864-1877 localitatea este menționată în fondul tapiurilor, în forma sa inițială de „Yeni-Sala”. După anul 1882 devine comună rurală. Accesul către fortăreață se face urmând drumul către localitatea Enisala, venind pe drumurile județene DJ 222 Tulcea – Enisala – Ceamurlia de Jos și DJ 223A Enisala – Babadag (surse: wikipedia.org; info-delta.ro; icemti.ro; zigzagprinromania.com; dollo.ro; historia.ro; letsdoitromania.ro; descoperadeltadunarii.ro; doinas.ro; dezvaluiri.ro; amfostacolo.ro)

Instituția care are în patrimoniu cetatea Enisala este Institutul de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea, cea care a pornit și un proiect de restaurare. În prezent, în imediata apropiere a cetății, se află în curs de amenajare o expoziție permanentă în cadrul căreia vor fi valorificate și rezultatele cercetărilor arheologice realizate în anul 2013, în punctul Palanca, unde s-au descoperit urme de locuire eneolitică, între lacurile Babadag și Razim. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*