Omiliarul din piele de ied nenăscut

Ca primă școală românească, putem menționa existența uneia, undeva pe la anul 1100, cel puțin. Dovada existenței acesteia se află în Muzeul „Primei școli românești” din Scheii Brașovului, aflat sub conducerea filologului Vasile Oltean. Este vorba despre un manual-pergament, realizat din piele de ied nenăscut, un volum numit „Omiliar”. Muzeul „Prima școală românească” din Brașov se află în interiorul curții Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Șcheii Brașovului. Primele cursuri în limba română au avut loc aici în 1583. Actuala clădire datează din anul 1760, fiind declarată monument istoric (cod LMI BV-II-m-A-11589.02). Vechii șcheieni, care practicau un negoț de larg răsunet cu Moldova și Muntenia, dar care ajunseseră să străbată Levantul, Balcanii până departe în Siria și Egipt, au protejat prin danii consistente acest lăcaș de cultură și învățătură, care astăzi a devenit „Muzeul Prima Școală Românească”.

Cele aproximativ 4.000 cărți vechi și peste 30.000 documente precum și numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaștere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri. Una dintre sălile muzeului este dedicată lui Anton Pann. Această sala amintește nu numai de popasurile repetate ale marelui povestitor Anton Pann (de la care s-au păstrat valoroase cărți și documente) dar și de școala cea veche. Atestată de cronica locală la anul 1495, când „s-au zidit școala și biserica”, școala din Șchei își confirmă existența în condițiile anului 1390, când se emite Bula papală a lui Bonifaciu al IX-lea, dar și mai devreme, pentru că un Omiliar (manual școlar) presupune existența școlii în secolele XI-XII. În tot timpul existenței sale, în jurul școlii s-a fondat un focar de cultură, tipărindu-se cele dintâi cărți de cultură în limba română prin teascurile diaconului Coresi, scriindu-se prima cronică cu subiect românesc, prima gramatică românească de către brașoveanul Dimitrie Eustatievici (1757), primul calendar almanah în literatura română prin dascălul Petcu Șoanu, formându-se și o adevărată școală de copiști prin activitatea de traducere, copiere și transcriere a cărților de cultură și cult de către slujitorii bisericii și ai școlii. Sala „Diaconul Coresi” este cea care păstrează dovezile acelei perioade istorice. „Dac-am cetit, bine am ispitit și socotit și am aflat că toate tâlcuiesc, acleverează și întăresc cu Scriptura sfântă și mie tare plăcură și am scris cu tipariul voao fraților românilor să vă fie pre învățătură!”, ne transmite acesta, într-unul din volumele sale.

Mânat de aceste idealuri, diaconul Coresi și colaboratorii săi (Călin, Mănăilă, Șerban Coresi, Toma, protopopii Iane și Mihai ș.a.) au realizat cele dintâi cărți de circulație în limba română, făcând posibilă biruința definitivă a scrisului în limba poporului, tipărindu-se între anii 1556-1588 circa 40 titluri de carte în sute de exemplare, care s-au răspândit în toate ținuturile românești, consfințind astfel unitatea spirituală a acestui popor. Dintre exponatele acestei săli menționăm: „Cazania a II-a” (sau „Cartea românească cu învățătură”) tradusă în Șchei de protopopii Iane și Mihai; „Psaltirea”, „Sbornicul”, „Octoihul” ș.a. Aceste cărți au înscris în cultura română, după aprecierea lui Lucian Blaga „întâiul mare poem al unui neam”. Sala intitulată „Cartea, factor de unitate națională”, ne prezintă liantul ce l-a reprezentat limba, orală sau scrisă, pentru toți românii. În condiții medievale, obligați să trăim despărțiți arbitrar în ținuturi diferite, cartea și limba ei română a ținut laolaltă unit spiritual acest popor. În acesta sală sunt expuse ca argument cele mai valoroase monumente de limbă română medieval, respectiv: „Biblia de la București” (1688), „Cazania lui Varlaam” (1643), „Îndreptarea legii de la Târgoviște” (1652), un „Tetraevanghel” miniaturizat pe pergament din vremea lui Alexandru Lăpușneanu, manuscrise de înțelepciune creștină din secolul al XV-lea, cărțile Școlii Ardelene („Lexiconul de la Buda”, „Istoria pentru începutul românilor în Dachia” și „Ortografia română” ale lui Petru Maior ș.a.). Complementar, cele peste 80 hrisoave domnești, înscrise pe pergament și aurite, confirmă permanentele legături între ținuturile românești. Urmează Sala „Cartea și cărturari brașoveni”. Slujind în egală măsură școala și biserica, dascălii brașoveni au creat valori care au menținut nestinsă flacăra de cultură din Șcheii Brașovului. Copiști, traducători, creatori de limbă literară, muzică și artă, ei sunt reprezentați în această sală prin câteva dintre valorile adăpostite în arhiva istorică a muzeului. Menționăm între acestea: „Omiliarul” din secolele XI-XII, „Molitvelnicul popei Bratu”, „Cronica protopopului Radu Tempea II”, „Parimiarul protopopului Vasile”, alături de tablourile în ulei pe pânză ale fondatorilor Liceului „Andrei Șaguna”, realizate de Mișu Pop, precum și opereta „Crai nou” a lui Ciprian Porumbescu.

O „Sală cu Vatră” ne prezintă un mic colț etnografic reprezentat de o vatră, de diferite icoane pe sticlă și obiecte casnice specifice Șcheiului, ce permit vizitatorului o impresie afectivă, pentru cunoașterea tradițiilor locale. Astfel se recunoaște cu ușurință caracterul sătesc al Șcheiului în perioada medievală, comun tuturor satelor de la periferia cetăților, care își durau o biografie aparte, fiind nevoiți să reziste cu greutate vitregiilor de tot felul. Icoanele expuse permit aprecieri față de iconarii locali, care se înscriu între marii iconari ai Transilvaniei de la Nicula, Laz, Făgăraș ș.a. Mai jos este redată cronologia școlii așa cum reiese ea din istoricul afișat în interiorul ei: secolele XI – XII se scrie „Omiliarul”, manual școlar; 1292 – cronica locală consemnează biserica; 15 decembrie 1399 –  Papa Bonifaciu al IX-lea amintește lăcașul de cult și învățătură; 1556 – 1583 diaconul Coresi tipărește în Șchei primele cărți de circulație în limba română; 1559 se predă școlii Catehismul coresian, reeditare a Catehismului Luteran; 1570 diacul Oprea (dascălul școlii) scrie „Ohtoihul” în limba română; 1587 – Protopopul Iane scrie primul text brașovean în limba română; secolul XVI – dascălul Barbu Horban scrie primul manual de filozofie; 1628 – 1633 protopopul Vasile scrie prima cronică cu subiect românesc din țară (1292 – 1633); 1731 – dascălul Petcu Soanul editează în Șchei primul almanah (calendar) din țară; 1724 – protopopul Florea Baran scrie primul act cu alfabet latin; 1743 protopopul Radu Tempea II scrie „Cronica Șcheilor” (1391 – 1743); 1757 – dascălul brașovean Dimitrie Eustatievici scrie prima „Gramatică” în limba română; 1740 – protopopul Eustatie Grid ridică etajul școlii; 1797 – protopopul Radu Tempea V tipărește „Gramatica Românească”; 1821 – 1828 – 1850 popasurile lui Anton Pann în Șchei; mai 1848 –  George Ucenescu compune melodia imnului „Deșteaptă-te române”, lucru evidențiat în autobiografia lui Ucenescu.

Revenind la manual-pergament („omiliar” – cartea de învățătură pe care o foloseau toate popoarele lumii la acea vreme), realizat din piele de ied nenăscut undeva prin secolul XI, acesta se făcea în acest fel pentru că încă nu era cunoscută hârtia, iar pielea de ied nenăscut nu avea pori și astfel se putea scrie cursiv pe ea. Se mai folosea în epocă  piele de miel, sau de vițel nenăscut. Pentru știință, prima carte de natură similară a apărut la Roma, în secolul IV, sub titlul „Fiori Divini”. La noi, asemena carte apare în secolul XI, ca manual de școală, ceea ce confirmă existența și tradiția învățământului în acest spațiu. Lângă școală se afla  Biserica Voievodală Sf. Nicolae, îngrijită în timp de 32 de domni din Moldova și Muntenia și de mari boieri – ceea ce întărește și mai tare tradiția. Mai mult, o cronică germană vorbește de NegruVodă care ar fi dăruit Muntele Postăvaru, pe care se schiază astăzi la Poiana Brașov, acestei școli românești. Astfel putea avea câștiguri financiare din exploatarea lemnului și din închirierea pășunilor. De aceea muntele se numea cândva „Schule Berg” – adică „Muntele Școlii”. Deci, la anul 1100, cel puțin, în acest loc sfânt se făcea școală românească. Muzeul de aici deține 30.000 de documente vechi. „Această tradiție explică și faptul că în acest Muzeu se află acum 6.000 de cărți vechi, 30.000 de documente și un tezaur național și internațional de surpriză: prima carte slavă din lume, de la 1491, prima Biblie a rușilor, apărută la 1581, primele manuscrise de la bulgari, Veliko Târnovo, 1394, primele tipărituri ale sârbilor, 1540”,  explică profesorul Vasile Oltean. Tot în acest muzeu se află și dovada că imnul nostru național, „Deșteaptă-te române!”… nu a fost compus de Anton Pann, ci de Gheorghe Ucenescu (1830 – 1896) cântăreț, dascăl și profesor de muzică la primul gimnaziu românesc din Brașov. Considerăm că prin deschiderea acestui obiectiv muzeal, realizăm un act reparatoriu pentru înaintașii noștri, care și-au așezat la temelia existenței noastre spirituale o zestre morală din care ne alimentăm cugetul nostru de bine“, ne-a declarat preot prof. dr. Vasile Oltean (surse: ioncoja.ro; cotidianul.ro; wikipedia.org; dexonline.ro; primascoalaromaneasca.ro, destepti.ro; amfostacolo.ro). Vizitând acest muzeu mai puțin știut, ne putem „adăpa” curiozitatea de a afla calea educației pe care au mers mii și mii de discipoli, îndrumați de dascăli aleși, oferind acestei țări generații de tineri pregătiți pentru viață.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*