Cazania lui Varlaam din 1643 – restaurată în cadrul Muzeului Național de Istorie a României

Cazania lui Varlaam din anul 1643 este declarată a fi o adevărată capodoperă a culturii românești medievale. Aceasta a fost investigată fizico-chimic şi restaurată în cadrul secţiilor de specialitate ale Muzeului Național de Istorie a României. Cazania lui Varlaam sau „Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an și la praznicele împărătești și la svănți mari“, a fost tipărită la Iaşi în anul 1643, în Tipografia Domnească a Bisericii „Trei Ierarhi“. Ea este cea mai însemnată lucrare a mitropolitului Varlaam al Moldovei, unul dintre marii cărturari ai românilor şi un ctitor al limbii literare. Considerată de Nicolae Iorga, drept „opera cea mai populară a epocii noastre vechi“, cartea este tipărită în limba română cu alfabet chirilic, conținând 506 file, ilustrate cu multe gravuri de factură religioasă ortodoxă (scene biblice, chipuri de sfinţi), precum și frontispicii bogat decorate, viniete, inițiale ornamentale, podoabe de final etc. Cartea are două părţi principale. Prima parte cuprinde 54 de cazanii la duminici, iar a doua parte are în componenţă 21 de cazanii la sărbătorile împărăteşti şi ale sfinţilor.

În Predoslovia adresată de domnitorul Vasile Lupu către pravoslavnicii creștini, se precizează că se oferă „acest dar limbii românești, carte pre limba românească, întăiu de laudă lui Dumnezeu, după aceia, de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici“. În forma sa originală, Cazania lui Varlaam reprezintă un monument al limbii românești literare, fiind tipărită într-un stil elevat și pitoresc, cu fraze bogate și expresii plastice, îmbogățind dulcele grai românesc în toate provinciile istorice ale românilor, atât la orașe, cât și la sate. Opera prezentă este, de asemenea, prima carte tipărită în limba română din Moldova secolului al XVII-lea, iar rolul său este esenţial, respectiv transmiterea mesajului mântuirii, nu într-o limbă străină, recte slavona, ci în graiul strămoşesc. Cartea de cult a avut o largă circulaţie şi un impact fenomenal, fiind folositoare atât în şcoli, cât şi în spaţiul familial, devenind în timp cea mai citită carte din cultura noastră veche. A cunoscut o foarte mare răspândire în provinciile româneşti intracarpatice (Transilvania, Banat, Bihor, Maramureş), unde s-au găsit aproximativ 400 de exemplare, extrem de apreciate de românii ortodocşi, datorită unei îngrijite forme de exprimare a limbii române, apropiată de cea populară.

Cartea are o mare valoare istorică şi memorială, legată de personalitatea Sfântului Pahomie de la Gledin, din ţinutul Bistriţei, episcop al Romanului. Ctitor al schitului Pocrov, situat la poalele muntelui Chiriacu, de lângă Mănăstirea Neamţ, Pahomie a rămas în amintirea noastră şi datorită unei importante însemnări marginale, care se găseşte în subsolul primelor file ale „Cazaniei lui Varlaam”. Aflăm astfel că, aceasta a fost cumpărată de la Mănăstirea Pecerska din Kiev de ieromonahul Lazăr de la Schitul Pocrov, aflat la Marea Lavră kieveană pentru a aduce în ţară osemintele lui  Pahomie. Însemnarea, de redacţie română, cu alfabet chirilic este următoarea: „Această sfântă carte, cu bune învățături și de mare folos sufletesc, o am cumpărat eu smeritul ieromonah Lazăr, de la Kiev, din cămara Pecerskii din care se vând cărțile la Podolia, când am fost după rămășițele răposatului Pahomie, carele a fost episcop la Roman. Văleat 7234 (1725), luna septemvrie, 16 zile“. Până acum, biografia Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin se încheia cu trecerea sa la Domnul, asociată cu anul 1724 (data când își trimite testamentul de la Kiev la Pocrov), fiind îngropat mai apoi în Paraclisul Sfântului Ștefan din Lavra Pecerska. Se cunoștea faptul că a plecat în exil în Ucraina însoțit de câțiva ucenici şi cu cele necesare întreținerii în această perioadă de încercare cauzată de suspiciunea de trădare a domnului Mihail Racoviță.

De asemenea, în timpul scurs până la moartea sa a întreținut corespondența cu Schitul Pocrov, din care s-a păstrat din nefericire doar testamentul și câteva cărți. Exemplarul „Cazaniei lui Varlaam” din 1643, care a călătorit peste câteva veacuri și care „poartă” un detaliu necunoscut din biografia sfântului. Pe acest exemplar, care a aparținut Parohiei Ortodoxe Apalina din județul Mureș, ieromonahul Lazăr avea să facă o însemnare care ne oferă o continuitate a biografiei, pe care mulți o credeau încheiată  odată cu moartea lui la Kiev. Însă, pentru a desluși această însemnare este necesar să amintim și câteva lucruri despre  ieromonahul Lazăr Ursu. Într-o altă însemnare din 1735 același Lazăr se semnează ca „ucenicul episcopului Pahomie”, cel mai tânăr dintre ucenicii săi (Sofronie, Mardarie, Ioanichie și Ioasaf), aceștia fiind chiar și rude cu Pahomie, iar despre Lazăr se crede că i-ar fi fost nepot. Desele însemnări de pe cărți îl arată pe Lazăr ca fiind un călugăr învățat și iubitor de carte. Tot el este și dascălul mitropolitului Iacob Stamati, nepot după soră a Sfântului Pahomie. Zdruncinarea trupească și sufletească adusă de pribegie îl face pe Pahomie să-și simtă sfârșitul aproape, drept pentru care își întocmește testamentul pe care îl semnează cu propria mână și îl trimite la Pocrov. Testamentul, păstrat în prezent la Academia Română, arată după felul în care a fost împăturit că a circulat ca un document secret.

De remarcat este că poartă ca titlu o însemnare târzie în scriere latină: „Așezământu lui Pahomi, 7232-1724”, fără zi și lună și fără ca textul testamentului să fie datat. În mod providențial în anul 1885, episcopul Melchisedec Ștefănescu descoperă în veșmântăria Lavrei Pecerska un înscris ce specifică data adormirii proinepiscopului de Roman, 26 aprilie 1724 și locul unde a fost îngropat. Această însemnare omisă până acum, vine să lămurească că Pahomie nu a fost îngropat în Paraclisul Sfântului Ștefan așa cum era vehiculat, ci chiar dinaintea ușilor mari ale bisericii, deci în afara Catedralei Uspenskaia. De asemenea Melchisedec consemnând acest înscris subliniază faptul că la aceea dată mormântul nu se mai afla la locul indicat, locul fiind pavat cu pietre. Toate acestea vin să confirme faptul că Lazăr ajungând la Kiev, având și un suport material necesar deplasării și aducerii osemintelor lui Pahomie, reușește să le ia; și totodată cumpără Cazania lui Varlaam. Și ca acest eveniment să fie memorat, îl notează pe marginea cărții.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*