Primăvara…

PRIMĂVARA

Respir cu lăcomie culoarea lunii, lăsându-mi palmele captive ploilor grele de primăvară. Această simfonie eterică interpretată de un Rege nepământean, sparge poarta vechilor mituri lăsând să se întrevadă Constelația Luminii pe rugul violet al mișcării anotimpurilor.

S-au înnobilat salcâmii cu haine noi de catifea lăsând să se audă în Do Major trilurile de bucurie ale păsărilor ce se-ntorc acasă. Pregătiți de gală, ghioceii s-au logodit în secret celebrandu-și nunta în visul vechilor menestreli decupați. Lumina a despicat Întunericul lăsând drum liber florilor să coloreze clipe, clopotul timpului se-aude răscolitor sculptând în taina versului mărgele de rouă, păsările neobosite scormonesc văzduhul în căutarea mugurilor albaștrii ce și-au lăsat rădăcinile prinse de fereastra inimii, pajiștea cu brațe moi se scutură descătușata mirosind a lăcrămioare și-a bănuți de păpădie, ciocârlia dansează liberă în aer conturând cu pieptu-i gol cercurile fine dintre lumi.

Pe vechile dureri au început să curgă cascade iar trecutul a rămas doar o poveste, în vatra focul mocnește încet iar pașii albi ai lumii pornesc timid prin iarbă. Nimeni nu poate pune cătușe florilor și nici stropilor de suflet, stavilă. Tornadele elegante de lumină, frumoase și sălbatice anunță echinocțiul de primăvară lăsând duhul inverzirii să întâlnească îngerul lunatic.

Mierla, ca un adevărat capelmaestru, lasă nostalgia din suflet să pună capăt agoniei albe, pătrunzând în nevăzut acolo unde Sinele șî-a construit un castel. Secundarul ceasului s-a oprit lăsând fluturii să treacă în șir indian către tărâmul ce-l banuie ochiul frunții. Razele Lunii mi-au țesut argint pe tâmple, lăsând nectarul șoaptelor să-și îndrepte privirea către caișii ce și-au născut florile sub clopot. Respir cu lăcomie această dimensiune…

CARUL MIC „URSA MICĂ’’

Este idila lui Octombrie. Constelațiile de vară se retrag una câte una lăsând lumina cerului de toamnă-iarnă să dea tribut muritorilor. Carul Mic în splendoarea și liniștea sa își fereacă Universul personal într-o bulă de aer. Toate sunt așezate la loc sfânt, construite într-un atelier arhaic, turnate în cupe albastre și forme abstracte. Harta astrologiei sufletului începe cu Alfa și continuă sincronizandu-și mișcările umplând cu esență tare sticla de Nectar a existenței. M-am trezit răstignit pe crucea dintre cuvinte lăsând fluturele înțelepciunii să-mi zboare de pe vârful limbii. Saltul spre neștiut l-am experimentat o viață după alta, până la steaua care-și plânge raza. Aceste amintiri simple stau încrustate în Soarele de cristal al visului meu, acolo unde roiurile de stele îmi descântă sinele sfidând echilibrul rațiunii.

Conexiunile celeste mi-au răspuns în cor: suntem în tine, în templu-ți plin de Mir, drumul este scurt, doar să cutezi a porni pe cale, să simți mlădierea din rădăcina-ți de Lut, este o binecuvantare. Carul Mic n-are vizitiu, spuma lactee îl mișcă discret învolburat de vrajă într-o liniște letală, mediul interstellar.

LUCEAFĂRUL

Ademenitoare sunete, CER în flăcări plin de păsări mov, stăpânul minunilor conturează omul cu ochii închiși. Privesc lumea celestă de la mansardă, urmărind pianistul ce-și cântă partitura într-un deplin proces de conștiință. Cu ochii spre abis îmi simt văpăile zbătandu-mi-se în tâmple și cenușa de sub picioare transformându-se în diamante fine. Nu pot zbura mai departe de zori, căci mă-nvaluie pânza de ceață a iluziei. M-am întrebat adeseori câți pași sunt de la mine până la el, dar nu mi-am putut răspunde căci podul dintre lumi este rupt pe alocuri. Știu că totul se naște și se stinge de la rotitoarele planete până la măruntele stele de praf. Poeții planetei și-au pus MIR pe mâini, lăsând licoarea rubinie a dorințelor în brațele sufletelor ucise de gânduri. Ce poate fi acolo? Pulberea argintată a Arborelui Cosmic, lumina ce-mi intră printre gene, o regină uriașă făcând balet pe o tablă de șah.

Luceafăr trist ce-n lacrimi ai strălucit mereu
ești ca un pumn de rouă în palma unui zeu
izvorul unde omul se-nchină și se-aprinde
lăsând în urmă viață și celor din morminte.

Mare precum un rege tu ai citit în stele
că-n praful karmic astăzi atârnă haine grele.
Sărut privirea-ți blăndă și las cu mâna mea
în fiecare ființă să doarmă câte-o stea.

Te-aștept ca un discipol tăcut și-ngândurat
să îmi deschizi și mie poarta de la palat,
căci lacăt minții mele n-am să accept să-i pun
las gândurile toate să se prefacă-n scrum.

Să curgă diamante și mantre fără chip
căci în această lume nu voi să am nimic
doar strălucirea Lunii să râda-n ochiul meu
să pot aduce ofrandă, numai lui Dumnezeu.