DOAR GÂNDURI
Imperiile impuse cu forţă se prăbuşesc repede.
Nu suntem stăpâni aici, este doar o iluzie,
Dumnezeu vrea, omul doreşte.
Este o mare diferenţă, dorinţele duc întotdeauna la suferinţă.
Cel mai mare act de nobleţe este să-ţi înţelegi propriul suflet şi odată cu el, acţiunile şi reacţiunile naturii umane.
Când liniştea îţi devine sunet şi mintea un instrument al păcii, înseamnă că ai pătruns deja în spectrul iconografic al Divinităţii. Ataşamentele, egocentrismul, patimile, aceste seminţe otrăvite ce înveninează omul, sunt transformate în fine cristale de quarţ deîndată ce păşeşti fără teamă în cercul lotusului.
Locuind în trecut sau în viitor, înseamnă a nu permite liberului arbitru să-şi exercite funcţia. Liberul arbitru poate lucra doar în present, asta-i teorema lui.
Pe tărâmul viziunilor interioare, tu eşti şi actor şi regizor.
O completă predare de Sine, înseamnă o întrepătrundere a legilor cauzalităţii, trecând dincolo de mişcarea şi conflictul interior.
Muntele de diamant al eternităţii îl urci cu picioarele goale, să simţi totul, să vezi totul cu claritate şi să realizezi cum durerea intră în existenţă, transformând-o.
ÎNȚELEPȚILOR SFINȚI
Dau tribut degrabă stâncii
decat lumii care piere,
si-am să gust din plin amarul,
decât picurul de miere.
Dau tribut degrabă ploii
decât lumii trecatoare
ce strivește-n pumni lumina,
si a cerului cântare.
Dau tribut firului de iarbă
decât ființei care trece,
ce trăiește ca o umbră
intr-o societate rece.
Prefer zgomotul furtunii
decât firea omenirii,
strivesc în ghearele mele lantul
si deschid poarta iubirii.
Inima amar, saraca
bate-n pieptul vostru strâmt,
nici nu știți unde-i e locul,
nici că sunteți din pamânt.
Nici că pe creștetele voastre
ard alb aure de sfinti,
nu vedeți, vederea-i rece
dragii mei ignoranți, cuminti.
Am să plec,
Calatoria pentru mine e placere,
voi îmi dați din plin veninul,
cumparand a mea tacere.
N-am să tac,
desi a mea moarte
este scrisă sus în stele,
eu vă las pe mai departe
să vă zbateți în durere.
Lasă un răspuns