Titanic…

TITANIC

Perfidă ești, căci multe suflete-ai furat
prunci și mame în brațele-ți reci ai luat
degeaba-n valuri marinarii au mai căutat
în beznă i-ai ascuns și-ncet i-ai devorat.

În noaptea dinainte, lumina îi însoțea
și n-au știut sărmanii ce soartă-i aștepta
visau iubind la stele și nu le rămânea
decât sa prindă clipa, râzând de soarta grea.

Mormintele din apă se răsucesc urlând
cerând un strop de milă și sevă din pământ,
îi văd parcă și-acum pe punte alergând
învăluiți în ceață, câteva umbre țipând.

Deasupra apei am presărat multe petale
și am vărsat în taină tot vinul în pahare
și pâinea am frânt-o sufletelor care
au trăit printre roze și au sfârșit în mare.

Tăcere este-n tine, tu, apă care treci
alunecand prin ființe cu valurile-ți reci,
să ieși mereu din matcă și să mergi,
să săruți toți ochii pe care tu ii seci.

CUMPĂTARE, BUNĂ-CUVIINȚĂ ȘI SIMPLITATE

Fecioara albastră mi-a deschis fereastra
prin care strălucește albă luna,
m-am înclinat și mi-am ales nevasta,
căci dintre toate este numai una.

Îngerul galben mi-a deschis ochii
prin care strălucesc câteva lacrimi,
m-am înclinat și mi-am ales nevasta,
m-am scuturat de vorbe și de patimi.

Divinul m-a cuprins în veșnicie
și dincolo de frunte l-am simțit,
eu mi-am jucat Divina Comedie
m-apropii încetișor de bun sfârșit.

Îngerul negru mi-a tot dat târcoale
și s-a căznit să mă atragă-n rău,
eu sunt divin din cap panan-n picioare
și mă întorc copil la Dumnezeu.

NEBUNIE

Tulbure apa în cascade uitate sub stânci și prin grote ascunse,
eu cu tine, ființe de cristal, de patimi și vânturi reci pătrunse,
trăim poate ultimele clipe dar nu cunoaștem a lutului miere,
gustăm ca bastarzii din palmele oricui, hrană rece și fiere.

Somnul monștrilor a adus doar războaie și dușuri mentale
iar în templul ascuns fierbe de zor sângele roșu-n pocale.
Nebunie și vis… cine mai știe de tărâmul numit simplu RAI?
Taci și mergi omule, căci drumul e lung și viața atârnă ușor de-un pai.

Fortăreața în care stai prins nu are gratii și nici uși de metal,
poți ieși oricând dacă ai cheia ascunsă a camerei de cristal.
Îți este teamă căci în cubul în care mormântul ți-ai pus
și-a încheiat menirea, iar tu pentru existență pe veci ai apus.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*