Băile termale de acum 2000 de ani ale României

Pe lângă recunoscutele terme romane (băi publice) ridicate pe întreg teritoriul împânzit de cohortele acestui imperiu, în fosta provinicie Dacia romană au fost folosite și promovate trei centre de tratament balnear, cu izvoare termale, două fiind în județul Hunedoara, la Germisara și Aquae (Apele – Călan) şi unul la Băile Herculane (jud. Caraș – Severin). Turiştii care vizitează în ziua de astăzi stațiunea Geoagiu Băi au ocazia să vadă unul dintre cele mai reprezentative monumente antice și anume ruinele anticei Germisara. Situl a fost considerat de specialişti un adevărat centru SPA al strămoşilor noştri. Și dacii, dar şi romanii s-au bucurat de apele tămăduitoare ale Germisarei, însă astăzi, la două milenii de la primele mărturii privind existenţa acestui loc misterios, locul din inima staţiunii Geoagiului pare uitat.

Cei care intră în „curtea” fostei aşezări, ce poartă urmele sanctuarelor şi ale monumentelor închinate nimfelor şi zeităţilor tămăduitoare, găsesc un loc pustiu, aproape lăsat de izbelişte. În marele bazin s-au strâns gunoaie, iar în pereţii lui se văd urmele scrijeliturilor lăsate de turişti. Primăria oraşului Geoagiu promite că aşezământul va fi igienizat şi promovat pe viitor. La urma urmei, taxele din activităţi turisti­ce reprezintă principala sursă de venit a administraţiei locale din Geoagiu. Dincolo de aspectul dezolant al aşezării antice, Germisara (cu sens de „germenele ce apare din Isa și Ra”, ca valențe ale noii vieți (noilor specii) ce va (vor) apare)) reprezintă o adevărată comoară a lumii antice de pe teritoriul României. Numele ei dovedeşte că strămoşii cunoşteau proprietăţile izvoarelor termale şi că aşezarea era renumită încă dinainte ca romanii să ocupe teritoriul pe care se afla şi să o transforme într-un centru bal­near de lux pentru acea perioa­dă, aşa cum o arată desco­peririle arheologice. Numeroase monumente închinate zeităţilor şi nimfelor care patronau apele tămăduitoare de la Geoagiu, dar şi o serie de plăcuţe votive din aur, descoperiri unice în istoria României, arată importanţa Germisarei şi prosperitatea celor care o locuiau sau veneau să se trateze aici. Germisara poate deveni un punct turistic extrem de important, datorită istoriei sale, susţin specialiştii în arheologie, cu condiţia să fie amenajat astfel încât turiştii să poată vedea cum funcţiona acest complex acum 2000 de ani.

Cea de a doua stațiune este Aquae, sau Apele. Ruinele staţiunii Aquae pot fi văzute şi în prezent în vecinătatea oraşului Călan, însă în ultimii ani autorităţile locale n-au făcut niciun demers pentru a populariza monumentul istoric. Băile romane Aquae se află pe malul stâng al râului Strei (posibil nume provenind de la sintagma „sunt trei”- trinitatea, ca și Is-tri-a, Is – Tru), la cca. 2 km nord de orașul Călan (sau „Cal – An”, ca și simbol al Calului – Timp ce aleargă – zboară; de la „Cale – în – dar”), pe DN 66 (respectiv E 79). Vechi de două milenii, fostele terme antice de la „Aquae” (Călan; jud. Hunedoara) au o soartă tristă. Bazinul antic a fost săpat în stâncă, susţin istoricii, în vremea dacilor şi a romanilor şi a fost locul unde strămoşii noşti au căutat tămăduirea. Ele au fost lăsate de izbelişte, chiar dacă se află în incinta unui complex de agrement. Cei care vor să le viziteze trebuie să plătească intrarea în ştrand, însă o dată ajunşi în faţa fostelor terme găsesc o privelişte dezolantă. Locul antic a rămas înfundat de gunoaie şi nu există nici un indicator prin care turiştii pot afla informaţii despre istoria lui. Băile de la „Aquae – Călan” au fost utilizate de daci şi romani şi au fost amintite de istorici greci cunoscuţi ai Antichităţii, ca Ptomeleu, însă în prezent puţini sunt cei care dacă ajung prin zonă le ştiu povestea. Potrivit istoricilor, existenţa Aquae a fost atestată de inscripţia „Genio Pagi Aquaensis”, aflată pe o piatră din altarul bisericii din Streisîngiorgiu.

Alte inscripții descoperite erau adresate de către bolnavi zeilor vindecatori Hercule, Aesculap, Nimphe, Mitras. Izvoarele termale de la Aquae au fost de asemenea însemnate pe harta „Tabula Peutengeriana” printr-un desen special, care indica băi termale importante. Astăzi se mai poate vedea bazinul roman săpat în stâncă, cu perimetrul de cca 94 m, lungimea de 14.2 m, lățimea de 7.5 m și adâncimea de 4 m. Acesta este alimentat de trei izvoare care țâșneau din fundul bazinului. Scurgerea apei se face printr-un jgheab săpat în piatră. În prezent cele șapte izvoare termominerale au fost captate, în zonă dezvoltându-se o stațiune cunoscută.

Izvoarele termale şi solul fertil al Luncii Streiului au impus Aquae ca o „statio” pe drumul ce lega Ulpia Traiana de Apulum. Din vechile thermae s-au mai păstrat doar bazinul cioplit în stâncă, utilizat de locuitorii din împrejurimi până în zilele noastre. Ansamblul bazin – canal, datorită formei sale păstrate în timp, a fost denumit „Lingura romană”. Băile romane organizate erau mai accesibile celor bogaţi, stăpânilor de sclavi, autohtonii daco-geţi, locuitori ai satelor, continuând să-şi tămăduiască bolile prin vechile lor remedii, într-un cadru mai puţin sofisticat”, scrie Alexandru Voinea în lucrarea „O incursiune în istoria întreţinerii sănătăţii  prin apă în România”.

În prezent, cei care ajung la băile Călan mai pot vedea bazinul roman săpat în stâncă, cu perimetrul de aproape 100 de metri, lungimea de 14.2 m, lăţimea de 7.5 m şi adâncimea de patru m. Bazinul antic este alimentat de trei izvoare. În urmă cu un secol şi jumătate, istoricul Aron Densuşianu vizita termele de la Călan şi oferea o descriere detaliată a locului antic.

Aici sunt băile calde de la Călan. Stânca se înălţa izolată în şes până la înălţimea de 22 – 25 picioare: ea este travertină. Deasupra în această stâncă e săpat un bazin lung de 45 picioare, lat de 30 picioare şi afund de 16-18 picioare. Din bazin se întinde un canal lat de 5 picioare până afară în şes. Canalul este mai tot atât de afund tăiat ca şi bazinul. În bazin izvorăşte apa caldă printre crăpăturile stâncii, care pe canal se scurge în şes, unde formează moraştini. Bazinul ca şi canalul este necurăţit, plin de noroi, pietre mai mari şi mai mici, care le pun muierile vara pe cânepă ca să se aşeze: căci vara topesc muierile cânepa în bazin şi în canal. Mă determina-i să intru în bazin ca să mă conving cât e de caldă apa. Mă pregătesc… şi intru pe canal. Soţii mei şi arendatorul băilor stă deasupra bazinului şi se uitau ce experienţă voi a face. Peste tot apa în bazin avea 16 grade, pe când la crepătura, unde izvorăşte avea 21 grade. Eu mă preumblu prin apa care trecea peste genunchi şi trec pe lângă o grămadă de pietre, a cărei vârf se înălţa peste apă. Undele ce se făceau la mişcarea mea loveau în grămada de pietre şi tocmai când eram pe lângă ea, bătând undele mai tare, văd deodată ieşind de printre pietre trei şerpi cu flori galbene şi apucând prin apă. Va pricepe oricine câte cuţite mi-au mers prin inimă, câte săgeţi reci au trecut şi au revenit ca fulgerul prin spate şi prin sân. Părul astfel se ridicase în cap, cât pe aci era să-mi arunce pălăria în apă. Îndes paşii… apa mă reţine. Mi se părea că toată apa e plină de şerpi şi se înfăşura pe lângă mine”, scria Aron Densuşianu. Istoricul relata, în descriereile de călătorie, că în apropierea vechilor terme se afla o colibă, în care locuia îngrijitorul acestora, iar o altă casă modestă era folosită de oaspeţi.

În anul 1860 dormisem aici o noapte în o plăcută societate. Dar ţânţarii mari de rovină toată noaptea ne-au concertat, iar noi toată noaptea am îmblătit cu mâinile în jur de noi. Dimineaţa toţi eram metamorfozaţi, nu era de a ne mai cunoaşte. Nu voi uita curând această noapte care nu cede scenei din Infernul lui Dante”, scria Aron Densuşianu. „Atmosfera din jurul bazinului de la Călan era de eternă primăvără. Apa nu îngheţa, devenind astfel un paradis al broaştelor. Împrejurimile termenelor erau frumoase şi romantice”, scria Aron Densuşianu, iar baia aducea însănătoşirea. „Omul se simte într-o poziţiune deosebit plăcută după ce iese din baie. Un alei des, în locul arinilor rari de acum; o comoditate modernă, în locul hurubelor de acum; cabinete de scăldat numeroase în locul celor două bălţi de acum – pentru că izvoare de apă caldă sunt destule – toate acestea ar reda locului însemnătatea ce o merită şi l-ar împopula. Băile Călanului sunt fără îndoială acelea care în vechime s-au numit Ad-aquas. Bazinul, probabil, încă este tăiat de atunci în stâncă. Pe aici trecea şi drumul ce venea de la Ulpia Traiana. Urmele se văd foarte bine şi acum. Ce frumuşeţi nu vor fi fost aici pe timpul Daciei fericite? Dar câtă dezolaţiune este astăzi. Câmpurile dinprejur sunt toate semănate cu urme de sate sau cetăţi odată înfloritoare. Pe multe locuri se află străzi pavate. Se găseau mai de mult inscripţiuni, columne, capiteluri”, scria istoricul.

Cea de  a treia stațiune cu valențe milenare este Băile Herculane (jud. Caraș – Severin). Am vizitat-o înainte de 89, participând la un simpozion de carstologie, când mai avea ceva culoare și parfum. Ei bine, Băile Herculane, vă vine să credeți sau nu, este posibil să fi fost una din cele mai frumoase stațiuni ale Europei. Nu sunt vorbe mari. Dacă ajungeți în celebra stațiune, faceți un efort de imaginație și gândiți-vă cam cum ar arăta Cazinoul, Băile Imperiale (Neptun), foișoarele, Piața Hercule, și Hotelul Apollo restaurate, în splendoarea lor de altă dată. Aceste clădiri construite în stil baroc vienez sunt de o frumusețe care nu poate lăsa pe absolut nimeni nemișcat prin interior. Chiar și clădirea gării din Băile Herculane este unică în țară prin stilul său baroc. Pe vremea Imperiului Austro-Ungar, împărații și împărătesele acestui imperiu se retrăgeau aici pentru tratament și relaxare. Dintre aceștia, cei mai cunoascuți ar fi Împăratul Franz Iosef și Împărăteasa Elisabeta (celebra Sissi). Dar primii care au descoperit acest loc retras și mirific, așezat între Munții Mehedinți și Munții Cernei, au fost strămoșii noștri geto-daci, urmați apoi de colonizatorii romani. Aceștia din urmă au construit bazine și băi, folosind ca sursă apa termală găsită din abundență în Herculane. Astăzi încă puteți vizita și beneficia de băile romane, vechi de aproape 2000 de ani, aflate la parterul Hotelului Roman din această stațiune. Din păcate stațiunea nu mai are splendoarea de altă dată, dar o mână de edil gospodar poate reda farmecul ce atrăgea aici mai personalități ale Europei, pentru relaxare și tratament.

Germisara, Aquae (Apele – Călan) şi Băile Herculane sunt trei stațiuni balneare românești ce pot „reface” legătura cu perioada de acum 2000 de ani, când au atras numeroși vizitatori și erau celebre. Așa cum Turcia ne invită să vizităm vechea cetate ridicată de greci și numită Cetatea Hierapolis (Pamukalle), unde se află piscina antică numită „Baia Cleopatrei” și unde povestea ne duce către iubirea dintre Marcus Antonius şi Cleopatra, și noi putem „popula” bazinele antice cu reconstituiri (copii) de capiteluri și fragmente de statui descoperite în zonă și reînvia legende locale, spre a trage turiști, doritori de tratament și de aventură. În Turcia am văzut în anul 2009 „Baia Cleopatrei” plină de turiști ce se relaxau printre capiteluri și muluri antice și mă întrebam: nouă ce ne lipsește să avem un așa aflux turistic? Cred că trebuie doar ceva dorință de a face și implicare din toată inima, pentru că, așa cum ne-au spus și străbunii de mii de ori,  „omul sfințește locul!” (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*