Cum se face o lansare de carte în America?

La Târgul de carte „Gaudeamus”, văzând haosul lansărilor de acolo, un cititor m-a întrebat cum are loc o lansare de carte în America? I-am spus cum am văzut eu că se desfășoară evenimentele la BEA, Book Expo America, cel mai mare târg de carte de acolo și din lume, fiindcă se desfășoară, evident, cu paticipare intrernațională, așa cum am arătat în corespondența mea newyorkeză. Și i-am indicat câteva articole ușor găsibile pe internet, cum ar fi Orga de cărți, despre ediția din acest an. Din capul locului trebuie să spun că BEA își desfășoară activitatea timp de o săptămână în două faze, primele cinci zile sunt dedicate promovării de carte, relațiilor editoriale, contactelor internațkonale, fază în care cărțile lansate se oferă gratuit, iar ultimele două zile sunt cu vânzare.

Eu am avut la BEA, în  2015, lansarea cărții BRANCUSI IN AMERICA. THE CATALOQUE OF THE „UNKNOWN WORKS”. Apoi am avut la două galerii de artă lansarea cărții FINE ARTS IN AMERICA. La Tribeca Film Festival mi-am lansat volumul THE AMERICAN FILM. Dar cea mai mare desfășurare am avut-o la Dacia Gallery, unde mi-am lansat în plus și cărțile SHAKESPEARE AND EMINESCU, și THE CORK (novel), încercînd să realizez prin ele punți spirituale între America și România.

Evident, au fost lansări în mediul american, nu românesc, fiindcă de-a lungul anilor am avut și în comunitățile românești din New York și din multe alte mari orașe americane (Chicago, detroit, Cleveland, Las vegas, Los Angeles, detrloit, Boston), zeci de lansari. Într-un an am avut ocazia să trec și în Canada, unde am avut evenimente la Toronto, Edmonton sau Hamilton. Dar acestea s-au desfîșurat în principal la bisericile românești. Și lansările s-au desfășurat ca la noi, cu adudineță românescă, invitați fiind enoriași ai biseicii respetctive.

Dar la BEA a fost cu totul altceva, ca și la Dacia Gallery. Fenomenală însă a fost lansarea cărții WICKED CLONE de Mihaela Modorcea, organizată de Barnes&Noble, celebra companie americană de librării care i-a scos cartea. Pe baza căreia ea, și sora ei geamănă, Gabriela, au realizat show-ul cu același nume, jucat pe Broadway. Nemaivorbind de faptul că particip intens la lansările curente ale acestei companii, Barnes&Noble, la biblioteca unde obișnuiesc să merg aproape zilnic când mă aflu la New York.

Așadar, pentru cei interesați de acest subiect, care este vital pentru viața cărții, am să ofer în rezumat punctele unei lansări ideale, așa cum o practică regulat comapniile și editurile din America.

1. Cartea trebuie să aibă un Dosar de presă, în care să fie incluse date despre autor, prezentarea cărții, cronici despre ea, care se fac anterior apariției, căci fiecare editură contactează critici sau cititori care citesc manuscrisul, înainte de publicare. Și citatele semnificative sunt chiar pe carte sau, obligatoriu, în paginile de început ale cărții. Cartea însăși arată ca un mic dosar de presă. De regulă, acest dosar de presă e întocmit de autor.

2. Compania sau Editura se ocupă de organizarea lansării, care presupune afișe, pliante, invitații, care sunt trimise la televiziuni, la radio, în presă scrisă și online. Apoi se face un trailer, cu promo intens pe internet și la televiziuni. Invitațiile se trimit la sute de adrese, la personalități potrivitre cu specificul cărții. Pentru cartea mea despre Brâncuși, Dacia Gallery a trimis invitații la 1 700 de adrese. Iar BEA are circa 300 000 de adrese.

3. Existența și rolul agentului literar. În sistemul editorial din România nu există agenți literari. În America, agentul literar este cel care face toate legăturile, care este liantul între autor-editor-difuzor-presă. E un sistem cu totul diferit de cel românesc, care este total depășit, de fapt, nici nu există. Acolo, un editor nu discută cu tine, scriitor, direct, ci prin agentul literar. Agentul literar este cel care favorizează în mare măsură contactele cu autorii, cu editurile, cu difuzorii, cu presa. El are un mare rol și în pregătirea unei lansări. Destinul unei cărți este asigurat în mare măsură de agent. Dacă nu ai agent, trebuie să-ți cumperi.

4. Toată lumea este în cunoștință de cauză privind cartea care se lansează. De aceea, la lansare nu există cuvântători, cu panegirice interminabile, ca la noi, lansarea constă în autografele pe care autorul le oferă cititorilor, care au avantajul de a discuta direct cu el. Un cititor poate să stea câteva minute să-i pună ce întrebare vrea scriitorului.

5. Dacă se întâmplă ca o carte să aibă legături cu muzica, se poate întâmpla ca autorul să interpreteze ceva, să cânte sau să danseze. Senzațional în cazul WICKED CLONE a fost faptul că lansarea a avut un moment de dans și cântec prezentat de Indiggo Twins (momentul se poate găsi pe YouTube), pe o melodie inclusă în carte (cartea este însoțită și de un album, cu 22 de piese). Iar evenimentul lansării s-a tot repetat, se continuă și azi.

6. Compania se ocupă tot timpul de promovarea cărții. Barnes&Noble are o rețea de librării în toată America, iar o lansare cu show, ca în cazul WICKED CLONE, se face non-stop, prin turrneee în marile orașe, eveniment care se întinde pe câțiva ani. Așa se și explică tirajele mari ale cărților americane.

O astfel de promovare este benefică și pentru companie, și pentru autor. Toată lumea câștigă respect și bani. Iar ecoul este pe măsură. Și un astfel de sistem se aplică la toate cărțile. Când nu mai există interes pentru o carte, organizarea de lansări încetează. Deci o lansare generează altă lansare. Există un lanț de lansări. De aici apare interesul altor companii pentru carte, așa cum am avut eu șansa cu celebra companie AMAZON, care a editat cartea despre Brâncuși.

Șansa de a fi american, de a scrie direct în limba engleză, este uriașă. Discutam cu un director de librării de la noi și el a calculat că România, după vorbitorii de limba română, are un potențial de circa 3 milioane de cititori, care ar putea fi interesați de carte. Pe când vorbitorii de limba engleză, din America, Anglia, Australia și alte țări care funcționează pe baza limbii engleze, sunt de circa un miliard! Limba română are un circuit prea restrâns, de aceea nici sistemul editorial nu este dezvoltat, e atât de anchilozat, de funcționăresc, iar entuziasmul este aproape nul.

Marea problemă pentru mine, după ce am ajuns în America, la senectute, a fost cum să realizez punți cu țara mea, cum să-i interesez, să-i atrag pe americani către vaorile românești. Și un roman de-al meu, Pluta, tradus în engleză, The Cork, a fost pe punctul de a fi ecranizat, dacă găseam un co-producător din România, așa cum am găsit unul în America. Dar dezintersul prietenilor mei cineaști, spune totul. Vor să ajungă la Hollywood, dar dacă le întinzi o mână, zic că e funia spânzuratului. Însă lașitatea lor nu m-a descurajat.Am continuat să fac punți, să-mi fac prieteni, să realizez noi contacte surnprinzătoare, fiindcă m-am orientat către subiecte care să-i intereseze pe americani. De altfel, prima întrebare pe care ți-o pune acolo un agent sau un editor, este: De ce credeți că cititorul american va fi interesat de cartea dvs?

Evident, mecanismul de care v-am vorbit, merge și mai departe, fiindcă circuitul duce la Fundația Premiului Nobel. Dar acesta e alt subiect.

Așadar, dacă România cărții vrea să ajungă la acest nivel ideal, e nevoie ca sistemul editorial să funcționeze, să existe un interes din partea tuturor factorilor, toți oamenii din sistem trebuie să se implice. Dar la noi există încă o inerție funcționărească, de tipul, „lasă că lucrurile se rezlolvă de la sine”. Nu se rezolvă. Nu te ajută nimeni. Și nu se întâmplă nici o minune. Rețeaua de agenți este obigatorie. Plus entuziasmul. Fiecare din sistem trebuie să-l susțină pe cel hăruit, să-l ajute, fiindcă dacă învinge el, înving toți. Politica de la noi cu „să moară capra vecinului” nu există acolo. E anormal să-l împiedici pe cineva să aibă succes, când e atât de firesc să-l ajuți, căci dacă îl ajuți pe cel hăruit, te ajuți și pe tine.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*