„La Tinosu (jud. Prahova) s-au descoperit, recent, cinci fibule, dintre care cel puţin una este din argint”, a precizat Alin Frînculeasa, şeful biroului Arheologie al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, din Ploiești. „Obiectele au fost găsite de către detectorişti şi duse la Muzeul Naţional de Istorie a României. Noi am fost informaţi de acest lucru de către reprezentanţii Muzeului.” Comuna Tinosu se află situată în partea de sud-vest a județului Prahova, la o distanță de 13 kilometri de municipiul Ploiești. Tinosu (denumire posibil legată de „tină”, ca „pământ, lut, noroi”; cumva „osul-tinei”, esența vieții în materie) este o comună formată din satele Pisculești, Predești și Tinosu (reședința). Se învecinează la nord cu comuna Brazi, la est cu comunele Puchenii Mari și Gorgota, la sud cu comuna Poienarii Burchii, iar la vest cu comuna Șirna. Comuna este așezată pe râul Prahova, în zona cursului său inferior, în câmpia piemontană a Ploieștilor. Satul Tinosu este situat pe versantul drept al râului Prahova, satul Pisculești este așezat pe malul stâng al râului, iar satul Predești se află peste pădurea Tinosu, la o distanță de 3.5 kilometri de reședința comunei.
Comuna Tinosu este înconjurată la nord, vest și sud de pădure, iar la nord-est de râul Prahova. Relieful comunei este câmpie, cu lunci spre apa Prahovei. Relieful nu este afectat de fenomene fizico-geologice active. În subteranul comunei sunt prezente depozite cuaternare constituite în principal din pietrișuri, nisipuri și argile nisipoase. Cum și în ce fel a luat ființă satul Tinosu nu se știe, lipsind orice izvor de informație. Se crede că ar fi o așezare foarte veche datorită pădurilor ce au înconjurat-o și o înconjoară, cât și a apropierii de râul Prahova, care formează mici defileuri, poziții căutate de așezările omenești în trecutul îndepărtat. Vechimea satului se mai poate constata și din descoperirile făcute de istoricul Vasile Pârvan în urma săpăturilor arheologice. S-au descoperit urme de vase de pe vremea barbarilor, iar pe raza comunei există un defileu ce și astăzi se numeste Cetățuie, loc preferat de locuitorii antici datorita condițiilor favorabile pe care le prezenta din punct de vedere strategic și economic.
Așezarea cea mai veche atestată documentar este satul Predești care apare pentru prima dată într-un document acum 442 de ani. Este vorba despre hrisovul lui Radu Voievod, fiul Marelui Voievod Vlad, prin care o parte din satul Predești este dată Mănăstirii Mușătești. Satul Pisculești apare în documente ceva mai târziu, la 3 aprilie 1571, când Alexandru Voievod întărește dreptul de stăpânire al Mănăstirii Mărgineni asupra satului Pisculești. Și pentru că rădăcinile strămoșești sunt peste tot pe acset pământ românesc, un prahovean din Tinosu a săpat o groapă în curte, dar a dat peste vestigii antice. A schimbat locația gropii de cinci ori și tot de atâtea ori a făcut aceste descoperiri. Omul a sesizat atunci Muzeul de Arheologie din Ploiești, dar nimeni n-a venit la el acasă. Conform datelor obținute de specialiști, este vorba despre două cetăți antice suprapuse, din care despre cea mai veche, aparținând epocii bronzului, nu se știe prea multe. Doar săpările efectuate au evidențiat-o sub cea getică, aflată pe un plan superior. Ruinele acestor cetăți se găsesc pe terenul unui prahovean, care, sătul de indiferența și vorbele goale ce le-a primit până acum, a hotărât să demareze o acțiune menită să pună zidurile respective în valoare.
Astfel acesta a dat un anunț la ziar: „Proprietar de cetate dacică, doresc partener pentru agroturism la respectivul așezământ.” Dar „…Toate subsolurile, conform legii, aparțin statului. Nimeni nu poate face săpături, iar dacă face și descoperă ceva, aparține statului. Nu se poate vorbi despre un proprietar de cetate dacică. Noi am face săpături, am scoate la iveală cetatea de la Tinosu, dar nu avem bani” – i-a răspuns în anul 2004 Lia Maria Dulgheru, directorul Muzeului de Istorie si Arheologie Prahova. Arheologii Alin Frânculeasa și Eugen Paveleț au mers totuși împreună la cetate și au declarat: „Este un sit arheologic, care a avut șansa să fie parțial cercetat, căci la 90 la sută dintre cetăți nu se fac săpături din lipsă de fonduri și personal. Cetatea de la Tinosu este al doilea vestigiu getic, după cel de la Piscu Crăsani, care a făcut obiectul unor cercetări. Primele săpături s-au făcut în 1870 de către Cezar Bolliac, au fost reluate în 1924 și apoi în 1976. Ele au evidențiat prezența a două straturi, practic două lumi și două timpuri diferite, cel de epocă a bronzului și cel getic. Geții erau cei care locuiau la sud de Carpați. Dacii erau cei din Transilvania. Cetatea Tinosu era locuită, avea, ca toate așezările fortificate, un val de apărare la intrare, și se afla, obligatoriu, pe malul unui râu. Era la începuturile existenței și evoluției sale. Planurile cetății sunt tradiționale, adaptate terenurilor. Existau, în toate privințele, influențe elenistice, scite, romane, căci geții făceau comert cu vecinii lor. Mai făceau și expediții până dincolo de Dunăre, de unde veneau cu tot felul de obiecte. Geții erau oameni ca noi, chiar Herodot, în însemnările sale, apreciază că sunt viteji, drepți, războinici, dar și bețivi, doritori de plăceri. Cetatea Tinosu a fost arsă și distrusă din temelii de împăratul Domițian, în anii 80, înainte de a se înfrunta cu Decebal. Ar fi ideal să se pună în valoare cetatea.” Chiar la prima mână, să zicem așa, fără sa fie nevoie de săpături temeinice, doar mergând pe urmele zidurilor cetății, arheologii au scos la iveală câteva fragmente ceramice, datând din perioada getică. „Brâul cu anveole, din care fac parte aceste bucăți, ne-au spus ei, era folosit ca decor. Geții lucrau destul de puțin piatra și lemnul. La ei totul era simplu. Cât despre muzica și poezia acelor timpuri avem puține date. Putem doar să presupunem”. Din păcate fortificația de la Tinosu nu a fost trecută ca aparținând monumentelor istorice de tip A, adică printre cele mai importante. Deci, până la apariția celor de tip B, peste, cel puțin câțiva ani, Mihai Olteanu rămâne proprietar de cetate nescoasă încă la iveală din pulberea miilor de ani.
Având acum această viziune asupra istoriei locale, putem spune că se justifică descoperirea celor cinci fibule de către detectoristul nostru norocos. Prezența unei cetăți getice la Tinosu (jud. Prahova) întregește tabloul așezărilor fortificate geto – dacice acoperite de mii de ani de pulbere, sau pur și simplu de uitare. (G.V.G.)
Lasă un răspuns