Elenă a Troiei mele, mit ascuns în sămânţă
otravă ce mi te-ai strecurat în suflet
curată precum un val de mătase
mi-ai aprins măduva ce tremura în oase.
Senilă ai plecat după ce fără pic de milă
mi-ai rupt bucată de cer rămasă senină.
Mister, eu plâng acum după trecutul efemer iar scutul ce-mi stătea precum un zid
l-ai dărâmat nebună şi-ai plecat.
Te-am căutat sperând în ultimul tău gest, precum un cerşetor m-am aruncat
la talpa ce-a strivit a mele buze sărutate-n multe nopţi, apoi uitate.
Te blestem să chemi numele meu prin lunci
strivită printre maci şi-apoi înfrântă să înveţi să taci.
Numele tău nu-l pot uita când stă ascuns în palma mea,
secundă ai fost şi nimic altcev.
Te du şi-ascultă glasul mut ce te-a iubit şi l-ai durut
regina a neantului rămâi, eşti ultima şi-ai fost şi cea dintâi.
MATEMATICI SPECIALE
N-am timp de ecuaţii, reguli şi dizertaţii,
eu am nevoie să respir şi vreau să vă previn,
lăsaţi-mă să-mi depăn bucuria într-un pahar dulce de vin.
Cu dogme seci şi ritualuri, rămâneţi pe vecie reci
vreau să suspin, e simplu şi ţin să vă previn,
doresc să-mi aflu bucuria într-un sân cald plin de suspin.
De calcule şi legi prea stricte nu vreau să ştiu, mă plictisiţi, văzând cum staţi pe coji de nuci strigând de jos în sus la sfinţi.
Nu sunteţi vii, umblaţi ca orbii trăgându-i şi pe alţii în jos,
când sus pe plai iarba-nverzeste, chemându-l simplu pe Hristos.
Sunt doar un luptător în astă lume, fără cuţite, doar cu pumnul meu,
nu voi lăsa pe nimeni să îndure, durerea ce am dus-o numai eu.
Sunt doar un călător prin astă viaţă şi am gustat cât am putut din ea,
am pus pe limbă fiere şi dulceaţă şi n-am considerat că a fost rea.
DREPTATE N-AM
Dreptate n-am.
să-mi dea Măritul
când pune iscusit în mâna mea
cuţitul.
Pot să ucid cu el
sau pot să tăi
pâinica nevoiaşului
ce n-are trai.
Când Ochiul se deschide
n-o face numai pentru mine,
ale sale şapte raze colorate
se mişcă-n cercul magic
şi pentru el
şi pentru tine…
Cine deţine adevărul?
Pilat s-a-mpiedicat de el
când tulburat de-nfaptuire
cerea răspunsuri de la cer.
Noi toţi
ce-acum doar folosim cuvinte,
să nu uităm că ele
au fost rostite şi-nainte
suntem doar păstrătorii cheii
ce deschid porţile Iudeii.
Când cineva nobil doreşte
şi simte că le stăpâneşte
n-are oprelişti, este-un rege
şi dincolo sălăşluieşte.
Când ridici mâna înspre cer
tu să nu uiţi că orice cuvinţel
e o sentinţă care crede
şi numai ochiu-n ea se vede.
Lasă un răspuns