Cu doctorul Ion Popescu, „Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale” (Cernăuți), despre realitățile românilor din teritoriile ucrainiene (1)

„Înaintaşii neamului românesc din Bucovina de Nord, au lăsat urme semnificative atât în istoria şi cultura Ucrainei (Mitropolitul Kievului Petru Movilă, folcloristul şi savantul Acad.Grigore Bostan, coatutorul Constituţiei Ucrainei şi europarlamentarul Dr. Ion Popescu, faimoasa cântăreaţă Sofia Rotaru ş.a.m.d.), cât şi ale neamului românesc din |ară (fraţii Hurmuzachi, Ioan Mihaly de Apşa, Iancu Flondor, Dmitrie Onciul şi Ion Nistor, poieţii Arcadie Suceveanu, Vasile Tărâţeanu etc.). De la gimnaziul din Cernăuţi, îndrumat de Aron Pumnul, şi-a luat zborul simbolul românismul Mihai Eminescu. O eventuală enciclopedie consacrată personalităţilor reprezentative ale comunităţilor româneşti din Ucraina ar întruni câteva volume… Fiind cetăţeni loiali ai statului ucrainean îşi revendică în permanenţă drepturile fireşti de a fi români, de a se considera populaţie autohtonă, de a se bucura de standartele europene în domeniul drepturilor omuluiu, de drepturile şi libertăţile funamentale ale minorităţilor etnice. ”  (doctor Ion Popescu)

Relațiile româno-ucrainene au demarat în vremea lui Hmelnitki, care a invadat de câteva ori voievodatul Moldovei, “încuscrindu-se” cu forța cu Vasile Lupu, care a dat-o pe Ruxandra, dupa fiul hatmanului, Timus, descris astfel: “ce numai chipul de om îl avea, firea toată fiindu-i de fiară sălbatecă”. Hmelnițki și-a început oscilațiile politice printr-o rebeliune împotriva polonezilor, pentru ca mai apoi să se alieze cu tătarii, invadând și prădând pe toți vecinii săi, pentru ca în final să se arunce în brațele Moscovei, deschizând drumul acesteia către Europa.

Independența Ucrainei, doar după 1991, trage după ea toate tarele regimului sovietic. Fără să aibă parte de nici o altă tradiție statală, Kievul promovează în continuare politicile sovietice, modul sovietic de a privi lumea, pe care încearca să le acopere cu o poleială democratică (inclusiv după schimbarea cu noul regim, presupus ‘democratic’). Fiind de fapt numai o replică miniaturizată a imperiului sovietic, Ucraina pare că nu știe și nu poate să abordeze într-un mod diferit relațiile cu vecinii săi, decât prin promisiuni despre democrație false, și acțiuni deschise sau conspirativ dictatoriale (vezi asaltarea ecologică a canalului Bâstroe, sau deznaționalizarea forțată a românilor prin persecutarea mass-mediei și a intelectualilor români din teritoriile ocupate.

La rugat pe Doctorul Ion Popescu, de la „Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale” din Cernăuți, ca să ne edifice mai detailat asupra istoriei și a realităților românilor din teritoriile ocupate atât de fraudulos de Ucraina, cel mai recent ca ‘dar’ din partea Rusiei de independență față de…ruși și ‘re-cedate’ în mod repetat de către guvernele Iliescu-Constantinescu. Iată ce ne-a relatat:

Premergătorii românilor din Ucraina (gaeto-dacii) au fost atestaţi în aceste teritorii cu mult mai înainte deсât strămoşii slavi ai ucrainenilor (populaţiei titulare de azi). Locuind compact în zona nordului Maramureşului istoric (regiunea Transcarpatică), nordul Bucovinei, nordul Basarabiei, Ţinutul Herţei (regiunea Cernăuţi) şi sudul Basarabiei (regiunea Odesa) din imediata apropiere cu frontiera României,  şi mai dispersat în Transnistria ucraineană (regiunea Odesa) până la şi după Bug (regiunile Kirovograd, Nicolaev, Herson, Dnepropetrovsk etc.), românii în zonele de trai tradiţionale reprezintă, alături de ucraineni (huţani, ruteni etc.) populaţia autohtonă a Ucrainei. Înaintaşii neamului au lăsat urme semnificative atât în istoria şi cultura Ucrainei (Mitropolitul Kievului Petru Movilă, folcloristul şi savantul Acad.Grigore Bostan, coatutorul Constituţiei Ucrainei şi europarlamentarul Dr. Ion Popescu, faimoasa cântăreaţă Sofia Rotaru ş.m.a.), cât şi ale neamului românesc (fraţii Hurmuzachi, Ioan Mihaly de Apşa, Iancu Flondor, Dmitrie Onciul şi Ion Nistor, poieţii Arcadie Suceveanu, Vasile Tărâţeanu etc.). De la gimnaziul din Cernăuţi, îndrumat de Aron Pumnul, şi-a luat zborul simbolul românismul Mihai Eminescu. O eventuală enciclopedie consacrată personalităţilor reprezentative ale comunităţilor româneşti din Ucraina ar întruni câteva volume…

„Trezindu-se în urma diferitelor cotituri ale istoriei” în actualele teritorii ale Ucrainei, populaţia românofonă s-a asimilat complet (în cazul „bolehovenilor” şi „volohilor” din Pocuţia şi Galiţia) sau parţial (în zona dintre Nistru şi Bug), supravieţuind, totuşi, din punct de vedere etnolingvistic în regiunile Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa.

Perioada sovietică, care a dus la deportări masive şi asimilări artificiale, totuşi, nu a putut „înghiţi şi dizolva” în oceanul slav elementul est-romanic. Românii au supravieţuit.

Renaşterea etnică generată  de prăbuşirea  imperiului  totalitar-comunist a dus indubitabil nu numai la apariţia Ucrainei ca stat independent, dar a generat şi renaşterea tradiţiilor strămoşeşti în rândurile românilor  băştinaşi „uitaţi” în urma „istoriei buciumate”, dincolo de hotarele Statului Român, însă nu şi ale etno-arealului românesc, ale Patriei Românești, pentru că: „Patria noastră, — după Nichita Stănescu,  – este limba Română”.

Statistica ucraineană oficială, după tradiţia sovietică, împărţeşte greșit și arbritar populaţia românofonă  în „români” şi „moldoveni”.

Este de menţionat faptul că, la recensământul din 1959, populaţia vorbitoare a limbii lui Eminescu era mai puţin numeroasă. Însă, binecuvântată de Dumnezeu şi iertată de-a mai trece prin deportări și masacre, populaţia românească din Ucraina, în pofida asimilărilor masive din Transnistria şi, mai ales, din regiunile de dincolo de Bug, în Bucovina, Herţa, nordul Maramureşului istoric, nordul şi sudul Basarabiei a început să sporească, ajungând să ocupe locul trei  (bineînţeles, dacă nu este divizată în cele două „etnii” diferite, româno/”moldovenească„) din Ucraina.

„Uitaţi” mult timp de Ţară, împrăştiaţi prin pustele Siberiei, Kazakstanului, Kareliei, bravii nepoţi ai soldaților de hotare ai lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, au lăsat rădăcini adânci şi au semănat seminţe bune în pământul limbii române, scăldat din plin în sângele şi sudoarea neamului, – seminţe, care odată cu primele raze ale libertăţii, au re-încolţit-, iar codul genetic bazat pe moştenirea lui Decebal şi Traian, Bogdan şi Ştefan, ale Hurmuzachilor, Aron Pumnul şi Eminescu, Flondor şi Nistor, au înprăştiat negura neştiinţei şi a fricii şi au dat un imbold regăsirii tradiţiilor strămoşeşti.

Încă până la căderea regimului comunist în Patria-Istorică, în condiţiile statului totalitar sovietic în mai 1989, la Cernăuţi, sunt reluate tradiţiie ‚Societăţii Pentru Cultură +i Literatură }n Bucovina’, – înfiinţată în 1862 -, pe baza cărora a fost constituită ‚Societatea Pentru Cultură Românească’ (pe atunci moldo-română) „Mihai Eminescu” (preşedinte-fondator, prof., membru de onoare al Academiei Române, Dr. Grigore Bostan, azi preşedinte în exerciţiu – Arcadie Opaiţ). Abia peste un an apare organul Societăţii  – Ziarul „Plai Românesc” (Redactor – poetul Vasile Tărăţeanu, azi redactor la „Arcaşul”).

În 1990 sunt înfiinţate societăţile româneşti: Societatea Cultural-Bisericească „Mitropolitul Silvestru” (Preşedinte — părintele Mihai Ivasiuc), Asociaţia Știinţifico-Pedagogică Republicană ,,Aron Pumnul” (Preşedinte – doctor docent Aurel Constantinovici), Societatea Foştilor Deportaţi „Golgota” (Preşedinte — arhivistul Petre Grior), Societatea doamnelor române creştine şi democrate (Preşedintă d-na Victoria Ivasiuc), Alianţa Creştin-Democrată a Românilor din Ucraina (Preşedinte – medicul Constantin Olaru).  Pe parcurs s-au fondat: Clubul Cultural Sportiv „Dragoş-Vodă” (Preşedinte de onoare – Dr. Ion Popescu, Director administrativ – Mihai Dârda, Preşedinte în exerciţiu – Aurica Bojescu), Editura „Alexandru cel Bun” (Director – acad., Dr. Alexandrina Cernov), Liga Tineretului „Junimea” (Preşedinte de onoare – Dr. Ion Popescu, Preşedinte-fondator – Liviu Rusu, Preşedinte în exerciţiu –Vitalie Zâgrea), Fundaţia „Casa Limbii Române” (Director – Vasile Tărâţeanu), Uniunea Scriitorilor (Preşedinte Ilie Zegrea), Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale (Preşedinte de onoare – Dr.Ion Popescu, Preşedinte în exerciţiu – Aurica Bojescu). În 2004 este înregistrată oficial Uniunea Societaţilor Româneşti din regiunea Cernăuţi „Pentru Integrarea Europeană” (Preşedinte de onoare – Dr.Ion Popescu, secretar executiv – Aurica Bojescu). Au apărut publicaţiile – „Arcaşul” (redactor – Vasile Tărâţeanu), ziarul republican „Concordia” şi revista pentru copii „Făgurel” (Simion Gociu), revistele ştiinţifice „Glasul Bucovinei” (Dr. Alexandrina Cernov) şi „Ţara Fagilor” (Dumitru Covalciuc), ziarele „Junimea” (Liviu Rusu) şi „Lumea-Світ” (Constantin Covalciuc) etc. În 2002 devine indepentent fostul ziar al autorităţilor „Zorile Bucovinei” (Nicolae Toma).

La 7 iunie 1992 are loc Primului Congres al Românilor-Moldoveni din Regiunea Cernăuţi, în cadrul căruia a fost adoptat „Programul de Dezvoltare Naţional-Culturală al Românilor” (alcătuit în conformitate cu legislaţia ucraineană şi internaţională de către doctorandul (la acel moment) Ion Popescu şi redactat de preşedinta la acel timp a societăţii „Mihai Eminescu”, Conferenţiarul universitar dr. Alexandrina Cernov (azi director la editura „Alexandru cel Bun”), şi care printre altele prevedea: „acordarea statutului de limbă oficială limbii române în localităţile populate de români…”, „asigurarea editării unor reviste ştiinţifice şi literare în limba română”, „editarea de anale ştiinţifice şi monografii în diferite domenii în limba română”, „inaugurarea unui centru de cercetări ştiinţifice de românologie”, „pregătirea cadrelor de specialişti în România, Republica Moldova şi în alte ţări”, „inaugurarea unei bibliogteci româneşti”, „asigurarea pentru generaţia tânără a studiilor medii de specialitate şi superioare în limba română”, „deschiderea unei Universităţi româneşti”, „studierea limbii şi literaturii române în toate şcolile din localităţile româneşti, precum şi în cele cu populaţie mixtă”, „deschiderea a noi clase şi şcoli pentru români”, „asigurarea şcolilor româneşti cu manuale şi trecerea lor la programele pentru gimnaziile şi liceele din România…”, „ redeschiderea teatrului şi filarmonicii româneşti la Cernăuţi”, „organizarea unor festivaluri de muzică populară, uşoară şi clasică românească”, “garantarea reprezentării în Parlament şi organele executive centrale şi locale” etc.  Aceste revendicări, cu unele completări, au fost susţinute şi de cele 3 congrese ale intelectualităţii (1999,2000,2001).

În perioada 1994-2002 românii bucovineni prin persoana Dr.Ion Popescu au fost prezenţi în Parlamentul Ucrainei, în 1994-1998 – în Adunarea Parlamentară de colaborare economică din bazinul Mării Negre, iar în 1996-2002 – în AP a Consiliului Europei. În 1998-2002 au avut 24 de deputaţi în Consiliul regional Cernăuţi, după 2002 – doar Vasile Tărâţeanu, Simion Gociu şi Aurica Bojescu continuă să reprezinte în mod foarte competent interesele românilor din zonă în Consiliul Regiunea Cernăuţi (ceilalţi deputaţi de origine română reprezintă partide diferite sau administraţia de stat, adică fac jocul administrației anti-românești). ACDR-ul face parte din Uniunea Federativă a Minorităţilor din Europa, iar preşedintele ei – Constantin Olaru este membru al Consiliului consultativ al liderilor societăţilor etnice de pe lângă Preşedintele Ucrainei.

În regiunea Cernăuţi ultimul recensământ a înregistrat 181.780 de români (114.555 de persoane s-au declarat români şi 67.225 – moldoveni) sau 19,78 la sută din populaţia regiunii (în 1989 – 19,67 la sută) – cu 3.056 persoane sau cu 1,65 la sută mai puţin decât în 1989. Locuiau compact în suburbiile or.Cernăuţi şi în 108 de localităţi a regiunii şi în anul 2000 aveu 86 de şcoli româneşti (22 mii elevi) şi 6 mixte (1,8 mii elevi). În 19 sate cu populaţie românească (în care chiar şi în biserică se oficiază româneşte) existau doar şcoli ucrainene iar limba maternă nici nu este studiată (Colincăuţi-Hotin – în 1989:  4.672 sau declarat moldoveni şi 21 români, Şişcăuţi-Secureni – 1.064 moldoveni şi 5 români, Cotileu-Noua Suliţă – 1.454 moldoveni şi 4 români, Valea-Cosminului-Hliboca – 907 moldoveni şi 138 români, Ceahor-Hliboca – 1.095 moldoveni şi 221 români ş.a.m.d.). Este de remarcat și trist-ironic că la începutul puterii sovetice (în anii 40) în regiune funcţionau 114 şcoli mai multe, cu predarea în limba română.

În satele cu populaţie majoritară românească bisericile ortodoxe şi protestante oficiază în limba română.

După cum e şi firesc, sufletul românismului din Ucraina este concentrat în capitala Bucovinei la Cernăuţi. Aici strănepoţii lui Burebista, Decebal şi Traian, nepoţii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, călăuziţi de moştenirea lui Mihai Eminescu şi Ciprian Porumbescu, în ciuda tuturor greutăţilor, vor întreţine vie făclia spiritualităţii neаmului-martir.

Majoritatea absolută din cei 32.152 de români maramureşeni din Transcarpatia locuiesc într-un masiv compact între Tisa şi Carpaţii ucraineni la frontieră cu România, fiind înconjuraţi de satele ucrainene (de ruteni sau huţani) şi maghiare, dar sunt înglobaţi în două raioane teritorial-administrative vecine diferite  Teaciv (Teceu) şi  Rahiv (Rahău).  Românii din Transcarpatia au devenit a treea etnie din regiune (în comparaţie cu 1989 i-au depăşit numeric pe ruşi – numărul cărora a scăzut de la 49 de mii în 1989 la 30.993 persoane în 2001), fiind depăşiţi doar de ucraineni (inclusiv ruteni şi huţani) – 1.010.127 persoane şi unguri – 151.516.

Cu toate că numeric populaţia localităţilor majoritare româneşti ar atinge cifra de peste 40 de mii de locuitori, cu toate acestea nu a fost organizat un raion naţional-teritorial majoritar românesc. Românii, constituind 12,4 la sută (în 1989 – 11,7 la sută) din populaţia raionului Teaciv (cel mai mare raion rural din Ucraina – 171,9 mii de locuitori) şi 11,6 la sută (în 1989 – 11,2 la sută) din populaţia raionului Rahiv  (unul dintre cele mai mari raioane din Ucraina din punct de vedere teritorial şi cu o populaţie de peste 90,9 de mii de locuitori), locuesc în cel mai  compact areal românesc din Ucraina şi constituie majoritatea absolută în 13 localităţi – 9 din raionul Teaciv (Teceu): orăşelul Solotvino (Slatina), localităţile Dibrova (Apşa-de-Jos cu cotul Valea-Malului), Glubochii Potoc (Strâmtura), Topcino (Teteş), Podişor, Bescău, Cărbuneşti, Bouţul Mare şi Bouţul Mic) şi 4 din raionul Rahiv (Rahău):  Belaia Ţercovi (Biserica Albă), Srednee Vodeanoe (Apşa-de-Mijloc), Plăiuţ şi Dobric. Mai locuiesc români (într-un număr neînsemnat) în oraşele Ujgorod, Mucacevo, Teaciv, Rahiv etc. Mai vorbesc româneşte, deşi mulţi s-au declarat ucraineni, circa 40 la sută din populaţia satului pe cale de ucrainizare Vodiţa (Apşiţa Veche), în satul Gruşevo (aici a funcţionat mănăstirea istorică românească din Peri), româna mai este vorbită în unile familii din satele raionului Vinogradovo, iar româna veche – de către circa 1-1,5 mii de „volohi-loşcarini”, declaraţi şi trecuţi ca ucraineni sau romi, din satele Mircea de pe graniţa cu Slovacia (raionul Velykyi Berezin) şi Poroşcovo de la poalele Munţilor Păduroşi (raionul Perecin) din „insuliţile valahe” (fără şcoală şi biserică românească) – la 35 km la nord (Mircea) şi la 45 km la nord-est (Poroşcovo) de Ujgorod, la  40 km între ele şi circa 200 km – de masivul românesc de pe Tisa.

Românii din Transcarpatia au 11 şcoli cu predarea în limba română şi 2 mixte, iar în şcoala Nr.2 din Slatina în anul 2000 au fost deschise primele  clase de liceu.

În total în limba maternă română în anul şcolar 2002/2003 erau instruiţi 4.634 de elevi sau 2,3 la sută din populaţia regiunii. În aceste instituţii lucrau 310 de cadre didactice, dintre care 173 aveau studii superioare complete, 10 – studii superioare incomplete şi 118 – medii de specialitate (au absolvit şcoli pedagogice). Numai în anul de învăţământ 2002/2003 în Universitatea de stat din Ujgorod (Catedra de Limba şi Literatura Română), Institutul de Informatică, Economie şi Drept de Stat din Ujgorod, Institutul Tehnologic din Mucacevo şi Şcoala Muzicală din Ujgorod 30 de studenţi–absolvenţi ai şcolilor româneşti din regiune, studiau limba română, încă 35 de absolvenţi români îşi continuau studiile în instituţiile de învăţământ din România.

În regiunea Transcarpatică pentru deservirea necesităţilor culturale ale românilor în mod oficial funcţionează 7 cămine culturale cu 32 de colective 1.100 de artişti amatori, 2 şcoli muzicale – la Slatina şi Apşa-de-Jos, 8 biblioteci cu un fond de 12.500 de cărţi. Festivalul tradiţional anual „Mărţişorul” se organizează şi, prin rotaţie, ajunge în fiecare localitate românească cu participarea artiştilor din toate satele din zonă. Deşi insuficient, dar în fiecare marţi şi joi apar emisiunile TV în limba română „Zi cu zi” şi „Telerevista Săptămânii” (în total – 4,8 ore pe lună), iar în fiecare zi – radioemisiunea „Plaiul meu natal” (8,6 ore pe lună). Deşi neregulat, totuşi a început apariţia ziarelor „Apşa” şi „Maramureşenii”, o parte dintre români sunt abonaţi la ziarul republican „Concordia”

Situaţia de la sfârşitul anului 2002 ne semnala, că în toate cele 101 de comunităţi confesionale ale românilor din Transcarpatia serviciul divin se facea în limba română. Majoritatea credincioşilor români din zonă au devenit protestanţi, cei mai mulţi făcând parte din Organizaţia religioasă a Martorilor Lui Iehova (având 87 de comunităţi, 32 de case de rugăciuni şi aproape 300 de servitori ai cultului – dintre care 2 cetăţeni ai României), care sunt organizaţi într-o singură regiune teocratică românească din componenţa căreea fac parte 4 raioane teocratice. Pierzând poziţiile tradiţionale, pe locul doi au ajuns credincioşii creştini-ortodoşi din cadrul Bisericii Ortdoxe Ucrainene (Patriarhatul Moscovei). Credincioşii ortodocşi români au șapte parohii cu șase biserici şi patru preoţi (1 – cetăţean român), care oficiază în limba română şi mai construiesc o biserică la Plăiuţ (preotul nefiind român). În Transcarpatia mai există 2 comunităţi romano-catolice şi câte o comunitate de protestanţi – Adventişti de ziua a şaptea şi Creştini-baptişti, precum şi o comunitate a Bisericii Nou-Apostolice, în care serviciul este oficiat în limba maternă de către 6 slujitori ai cultului – toţi români.

Românii maramureşeni nu sunt prezenţi în Parlament sau în Consiliul regional, dar, în schimb, au 10 deputaţi raionali sau 0,9 la sută din numărul deputaţilor din regiune: patru din cei 63 de deputaţi din Consiliul raional Rahău şi 6 din cei 81 de deputaţi din Consiliul raional Teceu. Românii din zonă sunt insuficient prezenţi şi în organele puterii executive din regiune – din 3.359 de slujbaşi de stat din regiune doar 3 sau 0,09 la sută sunt români (toţi de nivel raional: 2 sau 0,7 la sută în Teacev şi 1  sau 0,5 la sută în Mucacevo).

Activitatea naţională şi social-culturală a românilor din Transcarpatia este reanimată şi datorită celor trei organizaţii oficiale: Societatea Social-Culturală a Românilor din Transcarpatia „George Coşbuc” (organizată în 1989 cu centru la Slatina, 5 filiale legalizate săteşti, circa 1.500 membri, Preşedinte – Iurie (Gheorghe) Opriş), Societatea românilor din Transcarpatia „Ioan Mihaly de Apşa” (organizată în 1999 cu centru cultural la Biserica Albă, 8 filiale legalizate (2 raionale şi 6 săteşti), peste 100 de membri, Preşedinte – Vasile Gh. Iovdi) şi Uniunea Românilor din Transcarpatia „Dacia” (organizată în 1999 cu centru la Apşa-de-Jos, 3 filiale legalizate, circa 100 de membri, organul de presă – ziarul „Apşa”, Preşedinte Ion Botoş). (va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*