Diaspora: România nouă, un pământ sfințit românește!

Acum câțiva ani am lansat teoria sociologică a celor trei Românii. Există prima Românie, în granițele statului actual, recunoscut de comunitatea internațională; a doua Românie, care cuprinde pe românii din cadrul minorităților istorice din jurul granițelor statului român: Basarabia, Timoc, Voivodina, Bulgaria dunăreană, Bucovina de nord sau Maramureșul istoric ucrainean; Diaspora, care cuprinde românii plecați în lume, în special în Europa, după 1990, care formează a Treia Românie, poate ce mai fascinantă și dinamică parte a corpusului național românesc.

În ultima perioada soarta a făcut să călătoresc foarte mult în Diaspora, în cea de-a Treia Românie, care treptat se formează ca o comunitate distinctă și conturată etnic și socio-cultural, specifică, ca o prelungire a poporului român. Deja în Diaspora s-a născut cea de-a doua și chiar a treia generație de români, care țin legătura cu țara mamă prin bunici, religie, cultură și limbă. Tânăra generație de români din Diaspora este azi dezinhibată și își redescoperă tradițiile și cultura identitară românească cu o forță și vitalitate de necrezut. Paradoxal, românii din Diaspora sunt mai patrioți și mai atașați de valorile naționale și identitare decât românii din țara mamă, România. Mai mult, ei sunt mult mai liberi în expresie și gândire decât românii din România, fără să fie afectați de idiosincrazia unei corectitudini politice sufocante și o cenzură impusă de cei care subordonează vremelnic instituțiile statului român. Cu adevărat în Diaspora am întâlnit în ultimii ani acei tineri frumoși și liberi în sensul ethosului celui mai curat sau nobil simțământ românesc. În Diaspora se regenerează poporul român în cel mai pur și liber spirit național.

De-a lungul anilor am fost invitat în cadrul acestor comunități românești din străinătate, odată cu lansarea „biografiei teologice” a lui Valeriu Gafencu sau pe linie jurnalistică, care mi-a oferit șansa istorică de a asista la nașterea unei Românii noi, a unei generații de români care s-a născut în străinătate, dar în spirit cultural și religios este profund și autentic românescă. În țările europene sunt cartiere și chiar orașe întregi locuite de români, care țin legătura cu țara prin cultură, religie și desigur limbă. În Diaspora, în primul rând, Biserica este factorul de coeziune națională și culturală. Dar și aici există deja abordări diferite ale ortodoxiei. În Spania, unde trăiesc circa un milion și jumătate de români și basarabeni, Episcopia Ortodoxă de Madrid, consideră că oficierea Liturghiei și a slujbelor religioase este prioritară în limba română. În Spania preoții ortodocși predau ore de limba și literatura română și de istoria României pentru ca românii să nu-și piardă identitatea națională. Se dorește ca românii „spanioli” să devină o minoritate puternică și o voce distinctă pe plan politic și social în Regatul Spaniei. În Spania s-a făcut prin spiritualitate unirea dintre români și basarabeni.

În acest sens, pentru zidirea coeziunii naționale, PF Timotei Lauran a ridicat o imensă catedrală ortodoxă românească în Madrid, de fapt prima Catedrală a Mântuirii Neamului înainte de cea de la București. Românii din Spania sunt deja o forță morală și culturală în Diaspora, iar dacă vizitezi comunitatea de aici ai sentimentul că ești din punct de vedere religios în Bucovina de nord sau Maramureș, privind perpetuarea tradițiilor desigur. Pe exemplul spaniol și PF Siluan continuă în Italia zidirea unei puternice comunități ortodoxe, o recreștinare a Occidentului. La Roma s-a deschis recent o Facultate de Teologie Ortodoxă în limba română pentru tinerii care vor să devină preoți. Toate slujbele religioase se desfășoară în limba română, la fel și orele de cateheză pentru copii și tineri. În câțiva ani cei peste 1.200.000 de români din Italia vor fi recunoscuți ca minoritate istorică cu un cuvânt greu de spus în geo-politica peninsulei. O situație asemănătoare este și în Austria sau Germania, unde se oficiază slujbele în limba română, iar Sfinții Închisorilor sunt celebrați de către credincioși, cu mai mare evlavie decât în România. Doar în Franța situația diferă într-un fel: IPS Iosif de la Paris permite oficierea Liturghiei în limba franceză, propunând o ortodoxie ce se rupe de tradiția națională românească considerată apriori un fel de filetism. Episcopia Ortodoxă din Franța pune accentul pe credință, și prin oficierea în limba franceză să se atragă și poporul francez la ortodoxie. Sigur la prima vedere pare că se pierde identitatea națională românească, dar, paradoxal, am descoperit în Franța o comunitate ce trăiește curat în duhul ortodoxiei, care a atras și numeroși francezi la Hristos. În Diaspora s-a pornit o dezbatere privind oficierea slujbelor religioase în limbile țărilor gazdă. Spania, Austria, Italia, Portugalia și Germania ortodoxă refuză să dea întâietate limbilor țărilor gazde. Se dorește constituirea unei minorități românești în Europa, puternică și identitară etnic și cultural. Pe alt plan, în Diaspora există o presă și un jurnalism „pe românește” de foarte bună calitate. Ziare ca Gazeta Românească, Jurnalul Românesc, Ziarul Românesc sau Occidentul Românesc fac istoria presei românești în Diaspora, toate acestea sub umbrela Uniunii Jurnaliștilor Români de Pretutindeni cu sediul la Viena. Tot în capitala Austriei funcționează Asociația Culturală „Mihai Eminescu”, care a devenit un centru de iradiere a culturii și spiritualității românești din Diaspora, dând „ora exactă” evenimentelor culturale românești în Europa. De altfel, Viena și-a luat rolul în serios de Capitală a Diasporei românești, recunoscută de celelalte capitale europene unde locuiesc comunități de români. Aceste biserici, asociații și ziare românești sunt liderii și formatorii de opinie în Diaspora, nu ambasadele României sau ICR.

În Diaspora se naște o nouă Românie, un „pământ” românesc desțelinit sau sfințit de biserica istorică și de o comunitate care își conturează o identitate originară și originală românească, cu mândrie firească și în spirit liber, refuzând perspectiva ancilară din țară. Sincer mă bucur că în anii din urmă particip ca martor la acest fenomen al nașterii României din Diaspora, unde tinerii români născuți la Roma, Viena, Munchen, Madrid sau Paris își redescoperă cu o dragoste de neînțeles pentru noi cei rămași și blazați acasă, originile, literatura, religia și cultura națională. Nu vă vine să credeți dacă ați vedea adolescenți români născuți în Diaspora care plâng cu lacrimi sincere de emoție vizionând filmele „Mihai Viteazul”, „Burebista” sau „Columna” sau citind o poezie de Eminescu, Nichita sau Blaga. Pentru românii din Diaspora: ”Noi suntem români” nu e un vers dintr-un cântec, ci o stare vie de trăire acută a sentimentului românesc al Ființei, bine și genial creionat de Constantin Noica.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*