Rahat unguresc la gura ventilatorului

Dar de ce să dați cu pumnul în masă?! Voi ăștia „civilizații”… Nu mai bine vă izbiți bostanele ălea seci de gardurile pe care le tot ridicați? Sau, și mai elegant, să nu faceți carecumva mizerie, că sar semințele din bostan și în bătătura noastră, și le avem noi pe ale noastre, mergeți în Parlamentul European și căutați un perete pe care să scrie „loc de dat cu capul”. Și dați… Nu până vi s-or zdrobi măruntaiele din dovleacul pe care v-ați pus feluritele blazoane de grofi, că nici porcii nu or să mănânce din țestele voastre seci și înnegrite de ură, ci până vi se mai scutură de prin colțuri pânza aia de culoarea vomei căreia voi îi spuneți „diplomație”.

Chiar v-au putrezit toate medularele din bostanul vostru subimperial de ați ajuns să ne amenințați? Că stricate le știam, de duhneau de sub mâzga verzuie, revizionistă și iredentistă, dar chiar putrede nu ni le închipuiam! Și în care masă să dați, măi, mâncători de „halva” de sub șaua mârțoagelor de stepă? Că nici „masă” nu aveați până nu v-au desfundat alții bostanele.

Am fost îngăduitori cu românii. Trebuia să dăm cu pumnul în masă mai devreme.” (Semjen Zsolt, vicepremier). Ei, nu mai spuneți?! Vedeți să nu nimeriți cu cioatele voastre fix în mămăliga noastră. Că poate v-o exploda drept în față și o să fie nevoie să batem iară cale până la Budapesta. Iar de data asta nu om mai aduce doar o opincă, zău așa! Chiar vi s-a urât cu binele cumsecădeniei noastre? Nu vreți, măi, hahalerelor și o sfoară să vă apucați să împărțiți mămăliga noastră?

Cât de prosti și orbiți de idioțenie trebuie să fiți (aia poate milenară, cârpaci de piei din caii morți!) să ajungeți vă luați de Ziua noastră NAȚIONALĂ. Da, NAȚIONALĂ, niciodată în vecii vecilor, în care voi nu o să mai fiți nici măcar cât negru de sub unghia la care tot vă roadeți și scobiți, niciodată, dară multinațională, federală, enclavizată. Păi’ aveți, jigodii nerecunoscătoare, nu una-două zile, ci luni întregi de inventate zile de autoflagelare a măreției voastre de pitici ai Europei. V-am lăsat să vi le inventați, să le trageți în dungă peste zilele noastre, doară-doară v-o tăcea pliscul și nu mai aruncați scrumul minților voastre bolnave de „budaleră” peste noi. Și lăsații pe maghiarii noștri în pace, da, ai noștri, ai voștri sunt capetele stricate din politică, pe ăia să vi-i luați și să-i băgați în fundul curții voastre imperiale, acolo unde scrie „buda”, și lăsați apa Dunării (nu trebuie să o trageți, curge ea singură!) peste ei.

Ne-ați pus banderole de doliu peste tricolor de câte ori vi s-a năzărit! V-am lăsat în pace. Am RĂBDAT. Deși ar fi trebuit să venim până la voi, și geaba ridicați garduri, voi găinile Europei, nu ați înțeles că voi sunteți cei închiși între ele, nu restul lumii!, ar fi trebuit să vă băgăm pe gât sulurile voastre drapel. Iar cârpele ălea, „secuiești”, „partiuminice”, și alte oligofrenii de nesatisfăcuți în fața oglinzii ciobite, să le facem exact ceea ce sunt: cârpe. Lavete ce nu pot șterge nici măcar mizeria pentru că sunt ele însăși mizere…

Să dați cu „pumnul în masă”? Adică, să ne spânzurați (după modelul idiotului satului vostru cu nume de fundul curții, Csibi Barna, pe care din idiotul poporului vostru, că nu sunteți, măi, nație, l-ați transformat în idol) ori să ne împuscați (cu arma în mâna secuiului?).

Luați aminte saci cu paie de staul regal și crupă imperială: nu noi v-am tolerat mizeriile până ați ajuns să le credeți (ați crezut voi într-o cârpă de șters copitele cailor morți, cum să nu vă credeți în fantasmele pe care singuri vi le-ați croit în visul vostru schizofrenic). Nu noi v-am tolerat, ci tot niște jeguri de seama voastră: politicienii noștri. Și ar trebui să fiți cu băgare de seamă: că nu îi suportăm nici pe ăștia! Așa că, dacă e nevoie, dăm întâi cu ei de pereți, cu ăia stricați (cei mai mulți de influențele voastre, bani, favoruri, măriri din lumea voastră tot mai pitică) și apoi om trece și pe la voi.

Și nu vă faceți griji, aducem noi „masa”. Să vă dăm cu capul de ea, că dintre atâția, or rămâne și câțiva întregi. Și apoi, că știm că vă e dragă, om mai pune o dată opinca în vârful turlei.

Ei? Ce? Gata, vi s-au înmuiat „fluierele”? Stați, măi, nerozilor cuminți, că vorbele vă pot aduce lucruri pe care nu le puteți duce.

2 Responses to Rahat unguresc la gura ventilatorului

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *