Tot mai bună era parcă legea în forma ei veche… Măcar aveam garanția că pușcăriașii stau acolo unde le este locul și își pun mintea la contribuție, ori osul la treabă, pentru o zi în plus de libertate. Sau una în minus de pușcărie, că, până acum, ministrul Justiției nu s-a putut lămuri despre ce era vorba la acordarea drepturilor pe drept de capodoperă literară, non-literară sau pe tăblie și picior de pat! Dar, așa, cu o lege încrețită de numita Prună, am putea avea în curând un sanatoriu al pușcăriașilor.
Înainte vreme, dară, deținuții măcar erau nevoiți să-și pună mintea la contribuție și, cel mai important, stăteau acolo, după gratii, departe de noi, pentru a-și „scrie” cărțile. Și aveau cât de cât o activitate.
Acum, însă, pe lângă tăiatul de frunze la maidanezii de celulă, patru zile pe săptămână, deținuții ar putea beneficia și de trei zile de recompensă. Să „taie”, și nu doar „frunze”, și pe afară!
Să recompensezi ispășirea pedepsei între zidurile pușcăriilor este, cu adevărat, o noțiune dincolo de Kafka și Urmuz. Un fel de Prumuz de Ralotehnocrație! Iar doamna Prună, cu sau fără halatul de la conferințele de presă, chiar va rămâne în memoria, poporului de deținuți, nu al norodului cel mare (dar nimeni nu este perfect, nu?!) ca o distinsă Domniță Ralu, măicuța recompensatoare a cocalarilor și „intelectualilor” de pușcărie.
Și totuși, dacă tot este vorba de recompensarea ispășirii pedepsei între zidurile unei pușcării, deținuții, în „sacrificiul” lor de a sta acolo, nu afară, ar trebui să vorbim de o compensare de unu la unu? Pentru că, dacă vorbim de condiții improprii, iar pierderea libertății este în sine o condiție grea, improprie, pentru orice om, atunci, recompensa ar trebui să fie pe măsură. Câte o zi liberă pentru fiecare zi de pușcărie, nu doar câte trei zile de libertate la patru de viețuire între zidurile mucegăite ale pușcăriilor.
Inițiativa legislativă de recompensare este însă incompletă și imorală în aprecierea aportului social, pe timp de eliberare, al deținutului. Păi’, cum să-l trimiți în „permisie” fără bani?! Nu constituie asta o instigare a priori la violență? La procurarea de mijloacele pecuniare necesare? Trei zile pe săptămână înseamnă deja o vacanță all-inclusive pe lună! Cum să se descurce dară pușcăriașul afară? Așa că inițiativa ar trebui completată și cu diurna de aplicare a recompensei!
Și cum rămâne cu arestul preventiv de la „tubulatură”? Pentru că, pe lângă „țevile” de acolo, pușcăriile sunt (în sine!) niște pensioane de domnișoare…
În ritmul ăsta de debirocratizare tehnocrată vom ajunge să executăm noi, pentru fiecare zi de libertate, câte o zi de pedeapsă. Și nu doar în forma actuală de biruri fiscale și urmăriri printre canapelele bunicilor pentru identificare nepoților fără forme legale de ședere (și de plată).
Inițiativa favorizează însă și revenirea la buna practică a scrisului. De pe zidurile de pușcărie, unde deținutul trebuia la o adică să facă dovada hârtiei pe care și-a elaborat notițele precursoare „capodoperelor”, dar, mai ales, a documentației biografice, la scrisul la măsuța de acasă. Și ce scriitor nu ar vrea trei zile pe săptămână libere și eliberate de orice alte sarcini (plata facturilor, procurarea resurselor, socializarea care să-l mențină în trendul societății), să stea și să scrie?!
Așadar, din cele trei zile libere (pe) acasă, pușcăriașul și-ar face și rostul literar ori mural-pictural (să nu mai spunem de cuiele bătute în tâmplăria de eliberare condiționată!) pentru reducerile suplimentare de cale bătută spre libertate. Ba, s-ar putea ca la comisia de eliberări condiționate, numărul de zile de libertate meritate în „recompensă” nu doar să bată zilele de pușcărie (evident, nemeritate!), dar socotind și operele create în timpul orelor de libertate provizorie, să fim nevoiți să mai dăm și din zilele noastre de libertate pentru a nu ajunge în tribunal cu pușcăriașii care, de fapt, nu ar fi trebuit să stea nici măcar o zi la pârnaie, nu?!
Lasă un răspuns