Istoria României cuprinde și o sumă de secrete sau mistere bine păstrate. Se tăinuiește se pare cu bună știință evenimente sau dovezi arheologice ale trecutului nostru în numele unei romanități biruitoare ce leagă poporul român de Roma și România de Occident. „Restul e tăcere…„ cum ar spune un celebru regizor de film post-decembrist. Indubitabil istoria românilor e ca o carte deschisă, pe care trebuie să știi și să o vrei să o citești sau înțelege. Îți trebuie câteva arme metodologice, acribie și un bun simț, împeltit cu o logică sănătoasă și ai posibilitatea să descoperi lucrurile care se știu și s-au scris despre istoria românilor, dar nu s-au promovat, oficializat și nici în manuale de istorie nu au intrat pentru că ieșeau din tiparele tezismului și ideologiei trans-seculare că „noi de la Râm ne tragem”. E timpul să se scrie istoria inedită a poporului român, o scriere a trecutului necunoscut marelui public. Nici un istoric serios nu neagă latinitatea noastră, dar nici nu putem ignora complet componenta traco-dacică a poporului român, despre care au scris istorici cunoscuți și fundamentali ai istoriografiei noastre: Hașdeu, Densușianu sau Pârvan. Recent am fost la o manifestare culturală „Punți de lumină” la Târgu Mureș, unde am avut bucuria să primesc de la organizatoare, scriitoarea Mariana Cristescu, o incitantă carte de publicistică: „Toamna Îngerilor”. Am răsfoit-o în pauzele de cafea și mi-a sărit în ochi un interesant interviu cu muzeograful clujean și istoricul Viorica Crișan despre istoria dacilor și despre un subiect tabuu al istoriografiei noastre: giganții sau uriașii descoperiți de arheologii noștri, dar despre care s-a scris foarte puțin pentru a nu perturba un mainstream istoriografic oficializant.
Viorica Crișan a fost înainte de 1989 muzeograf la Miercurea Ciuc, unde izolată de colegii vorbitori de limba maghiară, și-a îndreptat atenția spre noile și numeroasele cetăți dacice descoperite în sud-estul Transilvaniei, care nu au intrat în componența Imperiului Roman. În zonă trăia o populație numeroasă dacă, care e greu de explicat logic că s-a romanizat direct, deoarece pe acolo nu a călcat picior de legionar roman. Istoricul clujean s-a specializat pe istoria și civilizația dacilor, dar a rămas surprinsă ca după 1990 să fie privită anacronică de colegii ce promovau teoria oficializantă a romanității și latinității românilor, iar cercetările asupra populației autohtone erau percepute de lumea științifică ca și vetuste. Un lucru interesant reiese din interviu: existența unei populații de uriași pe teritoriul României, despre care istoricii de meserie și încadrați în sistemul academic refuză să vorbească. Viorica Crișan atrage atenția despre descoperirile lui Radu Vulpe de la Argedava, capitala Daciei lui Burepista, a unor necropole cu schelete de uriași între 2,5 – 4 m, despre care s-a interzis în comunism să se vorbească și scrie, lucru perfect valabil și după 1990. În folclorul românesc se vorbește de uriași cu numele popular de „novaci” sau „jidovi”. Schelete de uriași s-au găsit mai numerose în zona Giurgiu și Teleorman, dar și în arealul Munților Buzău, unde media uriașilor era de 2,4 m. Craniile descoperite erau mari cât niște „dovleci de prăsilă”.
Legendele românilor sunt pline de astfel de Sfarmă Piatră sau Strâmbă Lemne, care au intrat și în literatură cultă prin povestirile fantastice ale lui Mircea Eliade. Istoricul grec Herodot a scris despre aceste populații de „triburi glorioase” cunoscute și cu numele de „tartari” sau „titani”. Ei erau descriși ca „favoriții zeilor” și îi întreceau „pe toți oamenii prin înălțime, forță și frumusețe.” Istoricii greci îi vedeau pe „titani” ca o populație de pelasgi în zonele împădurite ale Munților Carpați din bătrâna Dacie. Ei sunt numiți și „Terae filii”, un fel de fii ai pământului. Sigur și Biblia vorbește de giganți: „În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime” (Geneza 6:4). Istoricul român Nicolae Densușianu a fost în monumentale lucrare „Dacia preistorică” tranșant în această chestiune: „Zeii sau titanii din mitologia greacă au existat pe teritoriul vechii Dacii! De aceea, în România au fost descoperite foarte multe schelete de uriaşi…”. În vorbirea populară se mai numeau căpcăuni sau coloși.
Primii cercetători serioși și celebrii în epocă care s-au întâlnit cu scheletele de uriași în săpăturile arheologice a fost Vasile Pârvan și apoi Radu Vulpe, în perioada interbelică. Istoricul Pârvan a descoperit schelete ciudate de uriași tocmai pe locul site-ului Argedava, care era capitala lui Burebista. În anul 1926, pe culmea Argedavei, cu puţin timp înainte de a muri, marele arheolog Vasile Pârvan exclama: „Am găsit capitala lui Burebista!…”. Pe aceste meleaguri încărcate de istorie are să găsească arheologul Radu Vulpe mai multe schelete de „novaci”. Între anii 1939-1951, la Argedava, judeţul Giurgiu, arheologii conduși de Radu Vulpe au descoperit nu mai puţin de 80 de schelete uriaşe, de umanoizi de 4-5 metri înălţime. Un martor ocular, Ioniţă Florea, a declarat că a văzut cu ochii lui schelete de uriaşi. Bărbatul a povestit că a dezgropat cu mâna lui un craniu incredibil de mare, mult mai mare decât cel de om; osemintele erau urcate într-un camion şi duse în altă parte, fără să se ştie unde. Se spune că în total au fost descoperite peste 80 de schelete.Si Lucian Cozma, autorul cartii „România Secretă“, (Editura „Obiectiv” Craiova), vorbeste, printre altele, despre acest subiect. În regiunile sit-ului arheologic Argedava, la Posesti, Costești, Popești, Scăieni, Nucet, osemintele preistorice au relevat existența unei populații compuse din ființe gigantice. Există un folclor arheologic că scheletele de uriași descoperite de Radu Vulpe au fost luate de specialiștii ruși și duse în URSS. Persistă și teoria istorică că în urmă cu 10-12.000 de ani, uriașii, împinși si de fenomenele catastrofale care au marcat începutul sfarsitului ultimei glaciatiuni, au înființat colonii în nordul Africii, de pilda, pe teritoriul Egiptului preistoric. De remarcat ca la data la care „atlanții” au intrat pe teritoriul Egiptului, adusi de „pasărea” pilotată de Thot, ei deja colonizasera, de cel puțin 10.000 de ani, teritoriul Europei Centrale, mult mai bogat în resurse naturale decât cel nord-african.Pe teritoriul Daciei, „jidovii” ar fi făcut prospectiuni și exploatări miniere și constructii sau amenajari subterane de mari dimensiuni.
Arhaismul „jidov” nu a avut la origine intelesul pe care î-l dă astazi DEX-ul, adica „evreu (popular si peiorativ)”. In trecut, cuvântul „jidov” insemna urias, gigant, dar nu orice om de mari dimensiuni, ci doar apartinatorii la o anumită populație cvasimitologică despre care se știa din bătrani că ar fi trecut pe meleagurile țării noastre într-un trecut foarte, foarte îndepartat. La un moment dat, uriașii au dispărut brusc din istorie, ca si cum s-ar fi volatilizat. În urma plecării lor au rămas doar unele grupuri răzlețe care s-au statornicit în cătune numai ale lor, cum ar fi cele enumerate la început, Posesti (Prahova), Scăieni (Buzau) etc. Au rămas, în judeţul Gorj, numele localităţii Novaci (azi oraş) şi denumirile Jidova, Jidoviţa, Jidvei (comună în judeţul Alba). În Carpaţii Orientali, pe versantul vestic a muntelui Ceahlău, pentru defileul traseului spre Cheile Bicazului s-a menţinut foarte mult timp denumirea Valea Jidovului, schimbată abia în secolul al XVI-lea în Jgheabul lui Vodă. În anul 1976 s-au descoperit la minele de la Roșia Montana schelete de uriași, fapt ce confirmă ideea că aceștia s-au ocupat cu mineritul. Dacul hiperborean descoperit a fost dus de urgență la Moscova. În 2012 s-a excavat de către o echipă de geologi româno-canadiană o lespede auriferă făcută de mâna omului cu o lungime de 12 metri așa cum ne spune cercetătoarea clujeană Viorica Crișan. Lespedea a fost dusă într-o zonă necunoscută, iar SRI și Armata a cimentat intrarea în puțul unde s-a găsit această lespede auriferă făcută se pare de strămoșii giganți. Cum au dispărut acești „jidovi” uriași a rmas un mister. Posibil să fi fost un cataclism? Nicolae Densușianu a păstrat o legendă din Vlașca: “În timpul uriaşilor, munţii şi câmpiile au ars trei ani, apoi uriaşii „Jidovii” au fost înecaţi de o ploaie mare, care a ţinut mult timp” (referire la potopul lui Noe?).
Necropola de uriasi de la Argedava (Cetatea lui Burebista) a fost pomenită pentru prima dată în anul 2003, la Congresul al III-lea de Dacologie, de către profesorul Gheorghe Bardan Raine și cercetatorul Gheorghe Șerbana. Scheletele a 80 de uriasi fuseseră deshumate la Nucet. Osemintele aratau ca era vorba despre ființe umanoide cu o înălțime de aproximativ cinci metri. Lucrul cel mai ciudat, scheletele erau de culoare roz, ca si cum ar fi fost iradiate! Unica probă prezentată atunci (la congres) este o caseta video. Secretomania istoriografică privind acești uriași umanoizi nu e specifică doar României, ci și în India sau SUA s-au acoperit cu tăcere și ignoranță rapid astfel de descoperiri arheologice. În 2005, s-au mai gasit doua schelete gigantice, sub mănăstirea Negru Voda, la Pantelimon – Lebada, 20 de schelete, la Scaieni (1985), județul Buzau, două schelete. La fel, autoritățile au preferat sa pastreze tacerea. „Arheologii” din Argedava, „cu mainile la spate, vorbind cand in romaneste, cand in nemteste”, au pus copiii saraci, in special fetitele, sa spele „ciotoaiele si capatanile ale mari”, dupa care micutii erau pusi sa le boceasca. Intrebati de localnici, „arheologii” le-au spus ca acei uriasi sunt …Jidovii. Așa ne-au relatat octogenarul orb Manolache Manole, Ghencea Ioana si Ghencea Marin din satul Popesti, participanti la săpăturile arheologice, conform istoricului cercetator Gh. Serbana si a profesorului de istorie si filosofie Gheorghe Bârdan Raine.
În 2009, in cadrul emisiunii „Acces Direct” de la Antena 1, prezentatorul Madalin Ionescu a realizat o serie de emisiuni pe tema „Uriașii din Bucegi”. Descoperirea inedită în Masivul Bucegi din August 2003 a rămas puțin cunoscută: o sală săpată în munte numită Sala Proiecțiilor. Structura tunelului din interiorul Masivului Bucegi este următoarea: acesta se afla intr-o pozitie perfect paralelă cu baza Masivului Bucegi, plecând de la o treime de bază, are o lungime de 280 m, după care cotește brusc spre dreapta într-un unghi de 26 de grade, continuând apoi cu 300 m lungime, in cele din urma cotind spre stanga de data asta pentru patru metri, terminându-se în interiorul unei aule gigantice în interiorul Masivului Bucegi. Aula are un diametru de o sută metri și o înălțime de 30 m. Verticala la suprafața corespunde stâncilor de pe creasta care poartă denumirea de Babele. Mituri despre uriași au existat și în Munții Apuseni în satul hunedorean Ardeu. Etnologul Marcel Laptes explica apariția si conservarea mitului uriasilor în Apuseni: „Acești uriași nu erau personaje malefice. Ei îi pedepseau pe oameni daca aceștia nu respectau un anumit regim de viata și erau proprietari ai comorilor naturii, pe care, desigur și le păzeau singuri”. Cred că istoria uriașilor, un fel de populații hiperboreene, care au trăit acum câteva mii de ani în mijlocul populației autohtone dace ar trebui lămurită într-un studiu istoric complex și complet. Existența lor depășește mitul, deoarece dovezile arheologice, chiar dacă ținute la „secret”, confirmă existența acestor populații de oameni înalți, numiți la noi și „novaci” (oameni puternici și înalți – Brazda lui Novac) cu un termen slav, care au trăit alături de poprul dac, unii chiar în capitala lui Burebista, cetatea întărită Argedava.
Românii au avut de-a lungul istoriei personaje foarte înalte fizic, de la Radu Vodă, la Mihai Viteazul sau interbelicul Gogea Mitu de 2,5 m care a fugit în munți ca să nu mai fie privit ca o ciudățenie. Istoria uriașilor din mijlocul populației traco-getice trebuie redescoperită și scrisă pentru a înțelege anumite caracteristici ale poporului nostru în durata lungă.
Lasă un răspuns