Cu gândul la Europa de mâine: Votul participativ

O cauză majoră a dezastrului european este falsa democrație instaurată în lumea noastră. La baza acesteia se află Carta Drepturilor Omului, un veritabil monument al demagogiei politice. Conceptul de bază vehiculat de această înșelătorie (sau utopie?!) planetară este egalitatea! Proclamarea egalității ca principiu de bază în organizarea unei societăți strident de nedreaptă este marea minciună și amăgire cu care „oculta mondială” își maschează existența și acțiunea. Iar forma concretă, pipăibilă a acestei diversiuni este VOTUL, declarat a fi „egal și universal”!

O dată la câțiva ani, cetățenii merg la vot și votează, conform regulei VOT UNIVERSAL ȘI EGAL! Suntem egali cu toții în fața urnei de vot! E corect oare? Este benefică pentru societatea în care trăim această mult pomenită și elogiată egalitate? Da, negreșit societatea poate și trebuie (să încerce) să asigure o egalitate de șanse pentru copiii care se nasc, pentru adolescenții care pășesc în viață: dreptul la educație și instrucție, dreptul la căutarea fericirii, a succesului profesional, este egal oferit tuturor tinerilor. Ei trebuie încurajați și ajutați să-și valorifice întregul potențial de efort și creativitate cu care Dumnezeu ne înzestrează pe fiecare!… Această egalitate trebuie riguros respectată și aplicată. Este vorba de egalitatea între tineri, între copii, între adolescenți!

Din păcate, Dumnezeu ne înzestrează diferit pentru viață, pentru succes! Astfel că, mai devreme sau mai târziu, această inegalitate naturală își face vizibile efectele. La vârsta maturității devine o certitudine evidentă faptul că „oamenii nu sunt egali” prin contribuția lor la propășirea societății în care trăiesc! Această realitate nu poate fi nesocotită! Ea trebuie să intre în calcul, atunci când proiectăm societatea în care vrem să trăim.

Putem postula: pentru persoanele mature care se prezintă la vot nu poate exista egalitate. Persoanele mature au deja un palmares socio-profesional la vârsta când capătă drept de vot. Acest palmares, odată cu înaintarea în vârstă, se modifică necontenit instituind o ierarhie socială, o inegalitate care se adâncește în chip fatal, deci natural! De această inegalitate sau ierarhie pe care o impune viața trebuie să țină seamă și organizarea societății atunci când instituie dreptul la vot! Votul reprezintă dreptul fiecărui cetățean de a interveni în viața publică. Acest drept este imprescriptibil și el se poate manifesta în mai multe feluri. Forma minimă de manifestare a acestui drept este votul.

Votul egal și universal, practicat azi, poate funcționa până la 22 de ani, iar pentru cei care au împlinit 22 de ani se impune supunerea la principiul votului participativ. Acest principiu ne este impus de faptul că persoanele care votează au contribuit în mod inegal la bunul mers al societății! Iar aceste diferențe trebuie să le regăsim în felul cum organizăm participarea fiecărui alegător la procesul de decizie politică. Repet: persoanele care votează au contribuit în mod inegal la bunul mers al societății!

În fapt, suntem în situația unor acționari, la o firmă oarecare. Toți avem drept de vot atunci când se ia o decizie importantă pentru firmă. Dar votul nostru nu este egal, căci fiecare acționar are o pondere proprie, dată de valoarea acțiunilor sale, de numărul acestora!

Acest model trebuie extins de la firme la întreaga societate națională. A institui o falsă egalitate între „acționarii naționali”, adică între alegători, este punctul de plecare și de reazem al demagogiei și diversiunii politice moderne. Încă o dată o spun: Votul egal nu poate fi echitabil atunci când cei care votează nu au adus o contribuție egală la viața publică, la buna funcționare a organismului social!

*

Problema care se naște din recunoașterea și acceptarea acestei inegalități inevitabile este modul în care vom contoriza și cuantifica „contribuția fiecărui cetățean la funcționarea organismului social”! Oricât ar fi de dificilă această operațiune, ea trebuie făcută, știind de la bun început că va fi imperfectă, va stârni controverse și adversități! Dar aceste dificultăți nu trebuie să ne îndepărteze de principiul inegalității: în fața urnelor, puterea de decizie a votului, diferă de la un alegător la altul, în funcție de valoarea prestației personale, în plan profesional, familial, social etc.

*

*       *

Mai departe, dacă acceptăm principiul in-egalității ca fatalitate, ca realitate inevitabilă și evidentă, discuția devine tehnică și de detaliu. Ar urma așadar că fiecare cetățean să primească un număr de „acțiuni”, de voturi pe care să le depună în urnă. Vom numi acest sistem vot participativ! Numărul de voturi pe care le depunem în urnă va varia așadar de la un alegător la altul în funcție de niște parametri cât de cât recunoscuți de toată lumea, după o dezbatere publică serioasă. De exemplu, va conta cu siguranță numărul de copii pe care îi crește sau i-a crescut persoana în cauză. Va conta și mărimea impozitului plătit de-a lungul anilor. Ori nivelul de educație, performanțele profesionale, titlurile academice etc.

Alte împrejurări pot duce la depunctarea cetățeanului! Abandonul copiilor, de exemplu, trebuie sancționat în acest fel cât se poate de drastic. Vor fi mai multe sancțiunile care pot duce nu numai la anularea dreptului la vot, cum se întâmplă deja în legislația de azi, dar vor fi și motive pentru diminuarea puterii de vot! Așadar, puterea de vot va fi inegală, nu va fi aceeași la toți membrii societății! Ea poate spori sau scădea de-a lungul existenței fiecăruia dintre noi, în funcție de valoarea publică, socială, a prestației noastre.

După mintea mea, fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul să voteze, fără nicio restricție. Acest drept asigură o putere de vot etalon minimă: un vot! Mai departe, în funcție de parametrii amintiți, puterea de vot poate să crească, promovând principiul conform căruia puterea de decizie se împarte inegal între alegători, în funcție de contribuția fiecăruia la funcționarea și propășirea comunității respective.

Ce legătură ar avea instituirea acestui principiu și problemele Europei? Printre altele, se va putea stabili astfel că dreptul de a decide soarta unei țări nu poate fi egal între un autohton și un emigrant născut în altă țară sau aflat la prima generație născută în țara respectivă! Demagogia politicianistă din zilele noastre a făcut deja ravagii în țări ca Franța, unde candidații la diverse funcții acceptă sau chiar promovează politici favorabile emigranților de dragul voturilor venite din partea acestora. Autohtonii, cei care de nenumărate generații și-au legat existența de comunitatea în care s-au născut trebuie să aibă o putere de vot mai mare decât a unor nou veniți prin emigrație sau încetățenire. Un asemenea principiu va fi contestat, va stârni oroare celor care preamăresc așa numita „corectitudine politică”! Dar valabilitatea distincției dintre autohtoni și emigranți nu poate fi negată dacă privim situația în complexitatea ei, dacă ne raportăm la gravitatea problemelor cu care ne confruntăm și încercăm să le rezolvăm apelând la votul cetățenilor!

Nota bene: în Grecia antică, patria așa zisei democrații, experimentul democratic a fost abandonat atunci când s-a înțeles că „nimic nu poate fi mai nedrept decât să instiui egalitatea între oameni inegal înzestrați” (apud Aristotel). În istoria omenirii, revenirea la democrație s-a petrecut după „revoluția” franceză, în cadrul unei vaste și secrete opere de manipulare, prin care s-a urmărit de fapt introducerea unei noi inegalități, bazată pe minciună și rapt!

One Response to Cu gândul la Europa de mâine: Votul participativ

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *