Idealul educaţional. Cât de necesar este el elevilor?

Copiatul principiilor străine în organizarea şcolii naţionale reprezintă o molimă veche. Nu numai în epoca postsocialistă, dar şi în cea presocialistă. La 1935, un pedagog din Moldova de Est, referindu-se la şcoala din Regatul României, scria: „Socot că de acum înainte e necesar de lăsat principiile străine în organizarea şcoalei naţionale”. Cine era agentul patogen al aducerii  principiilor străine în România? Numai nu pedagogii de rând. Comandanţii, desigur.

În perioada interbelică din secolul XX, găsim la pedagogii români nominalizarea „patologiei şcolii noi”, şi anume:  curentul educaţiei individualiste. Pedagogii români declarau făţiş dezacordul  cu normele de viaţă impuse de comandanţii din pedagogia timpului. În moţiunea Congresului general al învăţătorilor (1936) era scris răspicat: „Învăţătorimea română consideră că poporul român nu poate fi teren adoptiv pentru norme de traiu importate, ci trebuie să-şi urmeze calea dezvoltării fireşti, potrivit cu structura sa psihologică şi mediul său geografic”.

Scopul principal al şcolii era văzut astfel: „Tineretul să fie viguros la corp şi sănătos la minte, călăuzit de idei şi sentimente generoase cu dor de muncă şi de viaţă trăită pentru binele şi fericirea semenilor, cu înţelegere şi respect pentru tot ce-i glorios în trecutul nostru, cu credinţă nestrămutată în viitorul Patriei, viitorul pe care trebuie să-l pregătească prin muncă şi jertfă”.

În această inspirată opinie găsim elemente necesare idealului educaţional, însă nu găsim modelul economic-politic pe care urmează să-l pregătească, prin muncă şi jertfă, tineretul.

Nu ne limitează cenzura, nu ne stinghereşte necesitatea tămâierii şefului statului, de ce să nu vorbim deschis despre proiectul dorit, realist al dezvoltării economice-politice, reieşind din structura psihică a  românimii vrednice şi a intereselor noastre comune? Dacă simte cineva o încorsetare în realizarea dreptului la exprimare a opiniei despre organizarea socială indicată poporului nostru –  să spună!

Trebuie să existe explicaţia neabordării chestiunii idealului educaţional aşa cum trebuie.  Oare nu doreşte nimeni o societate mai echitabilă, fără cangrena mafiilor, fără problema ineficienţei justiţiei corupte şi a conducerii de stat?!

Evitarea abordării teoretice de către pedagogi a proiectului de orânduire necesară poate fi explicată prin existenţa, la acest capitol, a ideii rudimentare „Noi vrem ca în Apus”. Însă şi acolo nu toate ţările sunt bogate. De ce Marea Criză Mondială a capitalismului  nu a afectat Norvegia, care nu este membră a UE? De ce Spania, Portugalia, Grecia nu se pot aburca în grupul ţărilor occidentale bogate?

Dacă se pune sarcina combaterii copiatului de către elevi la examene, trebuie să punem şi sarcina combaterii copiatului năzdrăvăniilor pedagogice occidentale, ele să nu ne fie impuse în învăţământ! Nu avem nevoie de transplant de norme străine.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*