Una dintre galeriile cele mai originale din superoriginalul Manhattan este Hauser & Wirth, o cunoștință mai veche, despre care am scris nu o dată. Aflată în plin Midtown, o concurează pe Gagosian Gallery, cel puțin prin spațiul fantastic de generos: trei etaje foarte largi, cu vedere spre 69 Street și Madison Avenue.
De data aceasta, galeria a venit cu o altă surpriză: tânărul artist nonconformist Stefan Brüggemann, care s-a desfășurat în toate spațiile galeriei, prin genul installation, pe bază de texte, începând cu texte scrise direct pe perete, în maniera graffiti a lui Jean-Michel Basquiat, apoi scrise pe oglinzi și terminând, la ultimul etaj, cu texte scrise direct pe plastic. Sigur, această manieră își are sorgintea în avangardismul francez, iar în America este reprezentată de doi corifei ai artei moderne, John Baldessari și Glenn Ligon. Limbajul este intertextual și explorează tot ce înseamnă ideea de rasă, limbă, voință, sexualitate, individualitate.
Stefan Brüggemann, care mi-a spus că e născut în Mexico City, în 1975, dar trăiește și lucrează și la Londra, și în Germania, actualizează toate aceste experiențe și adaugă ceva în plus, spectacolul manifestului. Totul este manifest existențial și politic, dar în maniera enigmatică a plasticianului, care învăluie textele în oglinzi și pastă de culoare. Trebuie să faci slalom în toată expoziția ca să deduci că e vorba despre o atitudine, în maniera furioșilor englezi. Actualitatea este recognoscibilă prin frânturi de gânduri ca acestea: „Maybe the next one the islamist” (scris pe fundal negru, cu roșu și alb), „Promise you won’t forget me” (roșu pe negru), „Good news hidden data” (negru pe alb), „What in the world no place” (alb pe negru), sau ironii de tipul: „Never doubt forget your passwort”, „Gigantic hole in my heart”, ca să existe și mesaje directe pentru vizitator, cu scuzele și mulțumirile de rigoare: „I’m sorry” și „Thank you”.
La parter, Stefan Brüggemann folosește replici de dialog din filmul classic al lui Orson Welles- Citizen Kane (1941), pictând literele direct pe perete, cum am spus. I-am sugerat artistului să creeze un racord cu celălalt mare film al timpului, Que Viva Mexico! (1931), proiectul mexican al lui Serghei Eisenstein, total mutilat de cenzura stalinistă (a fost reconstituit de Alexandrov în 1979, când a avut loc premiera americană). De regulă, intertextualiștii folosesc această manieră pictografică pentru a relata povești, cum face Ligon cu Decameronul. Dar aici avem cuvinte caligrafiate peste care se suprapun titluri de texte publicitare apărute în mass-media timpului. Ideea a prins contur în 2009, iar de atunci artistul tot inovează, adaugă noi linii în funcție de locurile unde expune, adaptându-se la realitate sau obligând realitatea să se muleze pe forma instalației sale, care este serială, având numele Headlines and Last Lines in the Movies.
Fapt care se vede și mai pregnant la etajul trei, unde penelul este folosit mai intens, 
trăsăturile de pensulă astupând sau amestecând textele, de un lirism evident. Ca și Basquiat, Brüggemann este poet, apelează și la cuvânt. În acest fel, se poate spune că instalațiile artistului sunt vii, nu sunt fixe, sunt mereu în derulare.
Etajul doi, care revoluționează maniera intertexualistă, oferă un spectacol pe zeci de oglinzi, pe care se află fragmente dintr-un poem, Timeless, scris cu litere de tipar, font Arial, pe care l-am putut reconstitui cuvânt cu cuvânt. El sună astfel:
Din clipă în clipă, în cel mai scurt timp
Din când în când, în cel mai scurt timp
De la idee la idee, în cel mai scurt timp
Din loc în loc, în cel mai scurt timp
De la gând la gând, în cel mai scurt timp
De la sărut la sărut, în cel mai scurt timp
De la coca-cola la coca-cola, în cel mai scurt timp
De la viață la moarte, în cel mai scurt timp
Expozițiile lui Stefan Brüggemann sunt teribiliste, atrag lume pestriță, sunt căutate, sunt aclamate, dovadă că le găsim pretutindeni, la Londra, Paris, Madrid, Dublin, New York, Mexico City, Guadalajara, Berlin, Toronto, Manchester, Dubai, Seattle, Düsseldorf, Shanghai, Venice, Torun, Basel, Miami, Sao Paulo, Porto, Cork, Geneva, Praga, Liverpool, Seul, Caracas, Nottingham, Montreal, Vancouver, Chicago, Frankfurt, Reykjavik, Antwep, Lisabona, Berna, Rio de Janeiro, Barcelona sau Roma. Iar în multe din aceste locuri, instalațiile lui Stefan Brüggemann se află în muzee sau colecții particulare. Oare de ce? Ca în orice succes, răspunsul rămâne un mister.
Lasă un răspuns