Expoziția misterioasă UNFINISHED de la The Met Breuer conține peste 190 de lucrări, ce datează din Renaștere până în prezent. Aproape patruzeci la sută dintre ele sunt extrase din colecțiile muzeului Metropolitan (MET), completate fiind cu împrumuturi naționale și internaționale, fiindcă este foarte dificil să procuri opere neterminate, acest fapt e rarisim, ține de geniul unor colecționari care au achiziționat de-a lungul timpului și astfel de opere. O muncă sisifică. Evident, expoziția lansează un gen revoluționar de spectacol, care poate avea ca rezultat o mare impulsionare a creației, întrucât se dovedește că nimic nu este trecător, neimportant, totul contează în artă, până și crochiul pe care artistul îl aruncă la coș.
O artistă tânără, Holland Cunningham, a avut ideea să picteze numai fundaluri din operele lui Titian și Veronese. Și mă întrebam dacă istoria artei nu devine un fenomen de separare din momentul când artiștii moderni au descoperit arta abstractă. Imaginați-vă tablourile Renașterii fără portrete, doar din fundaluri. Așa face Cunningham, fiecare tablou al ei este ca un segment dintr-o frescă italiană (sferă mai familiară, fiindcă ea a studiat în Italia). Eliminând din arta clasică figurativul, apare non-figurativul. E limpede că tot claisicii au generat și arta abstractă, așa cum în operele polifonice descoperi germeni ai muzicii seriale.
Prin urmare, mi se pare că The Met Breuer își începe viața din piscul artei, dovedind că poate fi o mină de aur, un vast muzeu de colectare a valorilor, o pepinieră în care resursele curatoriale pot să prezinte arta modernă și contemporană într-un context istoric profund. Și e bine că se ia ca reper modelele clasice, punând în discuție cazurile cele mai răsunătoare din istoria artei, de la Sculptura ecvestră a lui Leonardo la Sagrada Familia a lui Gaudi, de la Mormântul Papei Iulius al II-lea și Schimbarea la față a lui Raphael la celebrul Palat al sovietelor (Boris Iafan, 1937), ce se voia cel mai mare monument din lume.
Expoziția analizează termenul „neterminat” de-a lungul istoriei artelor vizuale, în cel mai 
larg sens posibil, când include lucrări lăsate incomplete de către făcătorii lor, un rezultat care adesea oferă o perspectivă asupra procesului de creație, precum și lucrări care angajează un non-finito intenționat, neterminat, care îmbrățișează idei nerezolvate și astfel opera rămâne aperta, deschisă. La acest capitol trebuie inclusă și direcția lansată de Kandinsky, care și-a numit unele lucrări cu titlul Untitled. Acest lucru se întâmpla în anul 1910. Faptul a generat o întreagă mișcare a operelor numite „fără titlu”, fiind un alt mod de a exprima că o lucrare este neterminată. Însă sub această formulă s-au strecurat multe mediocrități și s-a dezvoltat dezinvolt arta kitsch, sub toate formele ei. De aceea, e bine să reținem un citat din Rembrandt van Rijn, pus ca un criteriu al expoziției: „O operă este completă dacă intențiile artistului au fost realizate’. Dacă nu ar fi acest criteriu ferm, ar însemna că orice epavă poate fi considerată operă de artă. Și toate mediocritățile s-ar da drept artiști, iar kirtsch-urile lor încurajate.
Interesant este cazul Reccviem-ului lui Mozart, rămas neterminat, dar Mozart, pe patul de moarte, a avut ideea de a-i destăinui unui elev secretele, care l-a terminat și, după moartea compozitorului, l-a prezentat ca fiind o operă terminată. Nu acest lucru se poate spune despre Simfonia neterminată a lui Schubert, dar cine, asculnd-o, spune că o astfel de simfonie ar fi neterminată?
Istoria artei este plină de astfel de exemple miraculoase. Iar The Met Breuer ne oferă prilejul de a rememora cultura din această perspectivă insolită. Artiștii care au explorat o astfel de estetică unfinished se numără printre cei mai mari practicanți, iar expoziția Unfinished îi aduce în prim-plan pe Titian, Rembrandt, Turner și Cézanne. Iar dintre artiștii moderni și contemporani, ne întâlnim cu lucrări neterminate de Janine Antoni, Lygia Clark, Jackson Pollock și Robert Rauschenberg, a căror operă nefinită a generat în întregime noi direcții ale artei, estompând alternativ distincția dintre a face din plăcere și a executa o comandă. Acest fapt a condus la extinderea limitelor artei în spațiu și timp, precum și la recrutarea de elevi, poate la nașterea de noi școli de artă, pentru a finaliza obiectele pe care acești artiști le-au început.
Și mă gândesc imediat la curentul pe care l-a generat grafia lui Jean-Michel Basquiat, și el prezent în expoziție, a cărui operă poate fi considerată un model pentru Unfinished, de operă neterminată. Tocmai ceea ce este non-finito, în cazul lui este definitiv finito. Și tot curentul graffiti este o lungă continuare, poate fără sfîrșit, a ceea ce Basquiat a lăsat doar mâzgălit. Bucuria acestei expoziții este cu atât mai mare cu cât Catalogul ei extinde subiectul pentru a include opere neterminate în literatură și film, precum și pentru a arăta rolul conservatorului în a elucida o înțelegere mai profundă a gândirii artistice pe tema neterminat.
*
Expoziția a fost posibilă datorită unor mari colecționari și fundații, pecum Leonard A. Lauder și Dr. Mortimer, Fundația Sackler, Fundația Estrellita Brodsky, Jane și Robert Fondul Carroll, Howard I. Hoffen & Sandra Hoffen, Kenneth și Rosalind Landis, Ann M. Spruill și Daniel H. Cantwell, Northern Trust. Iar tot demersul a fost sprijinit de o indemnizație a Consiliului Federal de Arte umaniste. „Unfinished este o piatră de temelie a programului inaugural Met Breuer și un mare exemplu de abordare Met, pentru a prezenta arta de azi”, a declarat la inaugurare Thomas P. Campbell, director și CEO al The Met. Și a continuat: „Expoziția noastră se întinde pe largi spații istorice și geografice, fiind rezultatul unei colaborări inter-departamentale, bazându-se pe expertiza curatorilor de la Metropolitan Museum. Sperăm că expoziția inspiră publicul să-și reconsidere procesul artistic atunci când se va conecta la experiențele împărtășite de artiști de-a lungul secolelor ”.
Sheena Wagstaff, președinte al Fundației Leonard A. Lauder de Artă Modernă și Contemporană, a adăugat: „Este rar ca o expoziție care acoperă un interval de timp larg să poată urmări o astfel de temă, ca fiind intimă și esențială pentru procesul de creație. Acest lucru mătură din istoria artei zgura, pune în focalizare clară preocuparea continuă a artiștilor despre «finishedness», idee pe care, în secolul 20, au reușit să o coopteze ca pe un instrument radical, care schimbă înțelegerea noastră asupra modernismului”.
Folosind opere de artă, precum și citate din gândurile unor artiști și critici, expoziția Unfinished: Thoughts Left Visibile ne implică profund, fiindcă încearcă să răspundă la patru întrebări: Când este o operă de artă terminată? În ce măsură un artist are libertate în luarea acestei decizii? În cursul cărei perioade din istoria artei, începând cu Renașterea, au experimentat artiștii ideea de Finito și Non-Finito? Ce impact are această traiectorie pentru arta modernă și contemporană?
Expoziția prezintă lucrări care se încadrează în două categorii. Prima include opere de artă, care sunt literalmente neterminat, a căror finalizare a fost întreruptă, de obicei, din cauza unui accident, cum ar fi decesul artistului. În unele cazuri, precum tabloul Saint Barbara (1437) de Jan van Eyck(foto sus), există încă dezbateri dacă artistul a realizat un desen finit, care ar fi fost considerat neobișnuit la vremea respectivă, sau dacă desenul a fost menit să fie un preparat pentru un tablou. Este un exemplu tipic pentru idea de „gânduri lăsate vizibile” întrucât astfel de lucrări lasă adesea vizibile scheletul și multe detalii care stau la baza schimbărilor, a ceea ce se înlatură în mod normal, în actul de finalizare. Aceste tablouri sunt apreciate pentru asigurarea unui acces la gândurile artistului, precum și la laboratorul său de creație.
A doua categorie cuprinde lucrări care apar neterminate în mod deschis, nerezolvate 
deliberat, imperfecte prin voința artistului, cum ar fi sculptura Lick and Lather (1993-94) de Janine Antoni. Antoni a folosit o matriță pentru a crea o serie de busturi pe ideea de auto-portret, jumătate fiind realizate din ciocolată și jumătate din săpun, materiale fragile care tind să se deterioreze rapid. După terminarea busturilor, a trecut la faza unfinishing, care a constat din lingerea bustului de ciocolată și la spălarea bustului din săpun, oprindu-se odată ce a ajuns la fizionomia care i s-a părut distinctivă.
Unfinishedness-ul obiectelor din această a doua categorie a fost dezbătut și apreciat uneori cu precizie, în locuri bine definite. Spre deosebire de arta istorică prezentată în expoziție, care include un număr semnificativ de obiecte cu adevarat neterminate, arta de la mijlocul secolului 20 este reprezentată aproape în întregime prin lentile Non- Finito.
Expoziția este organizată cronologic, cuprinzând etajele trei și patru de la The Met Breuer. Lucrările sunt subdivizate tematic, cu fiecare grup reprezentând un studiu de caz specific în unfinishedness – corespunzătoare ori specifice (cum ar fi renascentist, baroc, și perioadele moderne), media (printuri și sculptură), artiști (inclusiv Turner, Cézanne, și Picasso), și genuri (cea mai importantă fiind portretistica). O nouă instalație, bazată pe lumină, va fi creată special pentru expoziția Neterminat, de către artistul japonez Tatsuo Miyajima. Va fi punctul de vedere al lui Tony și Amie James Gallery și amplasată în holul lui The Met Breuer la sfârșitul lunii aprilie. Ce alte surprise ne mai oferă acest neobișnuit muzeu, vom mai vedea. Locuim aproape și, adeseori, când mergem în Central Park, trecem pe lângă el. E un privilegiu și o nesecată bucurie să ai în față un asemenea reper.
Lasă un răspuns