Un bătrân oier, unul dintre vrednicii fii de astăzi ai Răşinarilor Mărginimii Sibiului, îmi povestea că îşi aminteşte cum, copil fiind, tare mult îi admira pe colegii săi de şcoală şi de joacă ai căror părinţi, bunici şi străbunici erau mai sărăcuţi şi puţin ştiutori de carte, dar care mereu îşi îndemnau urmaşi să fie harnici la învăţătură şi cuminţi în ascultarea sfaturilor dascălilor şcolilor şi preoţilor bisericilor mândrului sat de munte. Iar ca dovadă că pruncii răşinărenilor respectau strămoşeasca rugăminte şi poruncă, Baciu’ Toader prinde a-mi povesti una dintre vechile şi plăcutele sale amintiri.
Ia ascultaţi-o şi dumneavoastră: „De cum se intra în postul sfintelor sărbători creştine ale primăverii, draga noastră dăscăliţă ne punea pe fiecare copil să învăţăm, pe de rost, o poezie din scrierile unuia dintre fiii de frunte ai satului. Ca urmare, aveam de învăţat, cu toţii, la un loc, 25 de poezii. Apoi, după o vreme, doamna învăţătoare ne asculta recitând, unul câte unul, de faţă cu toţi ai clasei, alegând câte-o strofă-două din fiecare poezie, pentru a pregăti serbarea şcolară dedicată cinstirii zilei de naştere a poetului Octavian Goga, consăteanul nostru drag. Şi cum acea zi de sărbătoare a poeziei şi a primăverii cădea în data de 1 aprilie, curtea acelei mândre şcoli pe care Mitropolitul Ardealului, Sfântul Andrei Şaguna, a înzestrat-o cu hramul de cinstire al „Bunei Vestiri”, acea curte era, de fiecare dată, neîncăpătoare pentru mulţimea doritorilor de a ne vedea îmbrăcaţi în haine româneşti, recitând poezii, acompaniaţi de cel mai vestit diplaş al Prisloplui, cătun situat la doar o palmă de loc de Răşinari. Aşa se face că gătând șapte clase primare am reuşit să învăţ şi să pricep nu numai poeziile care îmi reveneau mie pentru a le recita, dar şi cele ale colegelor şi colegilor mei de clasă. Şi cu toate că am trecut pragul a 90 de ani de viaţă, pe unele dintre ele încă le mai ţin minte şi acum”.
Dovadă că atunci când dau să ne despărţim, numai că-l văd pe Moş’Toader că îşi coboară privirea peste filele îngălbenite ale unui caiet cu părăţele din clasa a 4-a, cu scrisul stângaci al creionul chimic, recitând-mi cu glas domol şi răguşit: „Bisericuţă din Albac,/ Tu eşti al vremurilor semn,/ Tot bietul nostru plâns sărac/ E-nchis în trupul tău de lemn”; „Rătăcitor, cu ochii tulburi,/ Cu trupul istovit de cale,/ Eu cad neputincios, stăpâne,/ În faţa strălucirii tale/ În drum mi se desfac prăpăstii/ Şi’ n negură se ’mbracă zarea,/ Eu în genunchi spre tine caut:/ Stăpâne-orinde-mi cărarea!”; „La voi aleargă totdeauna/ Truditu-mi suflet să se ’nchine;/ Voi singuri străjuiţi altarul/ Nădejdii mele de mai bine./ Al vostru-i plânsul strunei mele:/ Creştini ce n’aveţi sărbătoare,/ Voi cei mai buni copii ai firii,/ Urziţi din lacrimi şi sudoare… În coapsa grăitoarei mirişti,/ De vreme plugul vostru ară;/ E primăvară pe câmpie/ Şi ’n ochiul vostru-i primăvară… Şi nimeni truda nu v’alină,/ Doar’ unul cerului părinte,/ De sus, pe frunte vă aşază/ Cununa razelor lui sfinte”; ”…Eu plâng atunci, căci tu-mi răsari în zare,/ A vremii noastre muceniţă./ Copil blajin, cuminte prea de vreme,/ Sfielnică, bălaie dăscăliţă.”
Urându-i să aibă parte, în continuare, de sănătate şi de multă minte limpede, l-am rugat pe baciu’ Toader, să-mi spuie titlurile poeziilor „răsfoite” cu privirea sa clară, după care am prins a nota: „Bisericuţa din Albac”, „Poveste veche”, „Rugăciunea”, „Plugarii” şi „Dăscăliţa”.
Lasă un răspuns