Nesimțirea care crește…

Observ, cu mare mirare, faptul că, în clipa în care sunt prinşi că încalcă legile, şi sunt arestaţi imediat, politicienii noştri devin nişte bolnavi în fază terminală! Și cerșesc mila publică! Ba, mai mult, majoritatea nici măcar nu are bunul simţ să tacă. Dar când aţi furat, când v-aţi bătut joc de noi plătitorii corecţi de taxe, când ați aranjat licitaţii, când sifonaţi bani pentru partid, când organizaţi chermeze pe banii publici, când vizitaţi cele mai năstrujnice locuri de pe planetă, pentru aşa zise „schimburi de experienţă”, când ne minţeaţi cu panseluţe şi borduri nu aveaţi această fobie a spaţiului închis numit arest? Nu simțeații semne de boală? Nu?! Păi, trebuia, în primul rând, când aţi fost aleşi în acele funcţii să vă gândiţi la cei care v-au votat nu la burdihanurile voastre şi ale învârtiţilor din partidul și clicile din care făceaţi parte.

Boala se dezvoltă în voi precum săpunul în casa spânzuratului. Credeţi că dacă nu suportaţi vă va merge cum v-a mers până acum? Un fel de soluţie de învârtiţi cu care sunteţi obişnuiţi. Dar uite că NU mai merge! Degeaba mint pentru voi doctorii care sunt obişnuiţi a li se turna bacnote toată viaţa în buzunare. Nu mai merge! Boala trebuie să fie boală iar minciunile voastre se prăbuşesc asemenea unui castel de cărţi măsluite. Aşa că acum trebuie să suportaţi. Face bine la conştiinţă!

Și tot de la un timp observ că avem și o creştere a… nesimţirii. Nu există în societate sau poate este cultivat acest lucru, nu ştiu, respectul pentru munca altuia. Te zbaţi continuu într-o mocirlă din care nu mai vezi ieşirea încercând să vezi luminiţa de la capătul tunelului. Totul e parcă apăsător iar munca ta nu e nici măcar respectată pentru a nu mai vorbi de a fi băgată în seamă la adevătata sa valoare. În plus, apar tot felul de nesimţiţi agramaţi care rup cu dinţii din puţinul pe care îl faci şi şi-l atribuie plin de mândria dobitocului care astfel a făcut şi el o mărgică uitând de fapt că cel care munceşte şi îşi cunoaşte munca produce punga de galbeni.

Furtul ca stil de viaţă constituie astăzi un fel de a fi iar cei care trăiesc din asta nu înțeleg în mintea lor îngustă că se descalifică pe ei, dar, mai ales, pe cei în jurul cărora stau şi care poate la un moment dat au avut încredere într-un astfel de specimen. Niciodată nu am avut pretenţii ori nu m-am crezut buricul satului dar măcar ce am scris şi am publicat am făcut-o cu responsabilitate şi mereu cu gândul că poate peste ani cineva daca citeşte să nu îmi poată reproşa puncte de vedere sau opinii ranchiunoase, nepotrivite sau deformante…

Nesimţitul modern fură de pe „facebook”, prin facebook!, rânjeste stupid din spatele unui ecran de calculator şi crede, în prostia lui masivă, că scrie istorie. Că așa se scrie Istorie! E doar un nesimţit care fură şi care cultivă o altă nesimţire: aceea a prostului. Căci, să fii şi prost şi nesimţit e maximul zilei de azi. Şi, din păcate, sunt tot mai mulţi, iar noi, ceilalţi, ar trebui să începem ai izola pentru că doar aşa nesimţirea va involua.

One Response to Nesimțirea care crește…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *