Deinotherium giganteum – strămoșul uriaș al elefanților, a revenit; în România!

Profesorul Vlad Codrea din cadrul Departamentului de Geologie, al Facultăţii de Biologie şi Geologie, a UBB, împreună cu o echipă de cercetători formată din reprezentanți ai Muzeului Vasile Pârvan din Bârlad (Drd. Laurențiu Ursachi) și ai Universității „Al. I. Cuza” din Iași (asist. dr. Bogdan Rățoi şi prof. dr. Mihai Brânzilă) au descoperit mai multe fragmente ale unui schelet de Deinotherium, în comuna Gherghești, din jud. Vaslui. Este vorba de un animal care poate fi considerat drept strămoșul elefantului de azi. Aceste animale au trăit în Moldova într-o perioadă în care clima era mult mai caldă decât cea de azi și era asemănătoare cu cea din savanele africane din prezent. „În urma prospecţiunilor geologice și paleontologice efectuate, în comuna vasluiană, în vara anului 2015 au fost descoperite elemente ale unui schelet parțial (fragmente ale craniului cu o parte dintre dinți, alături de elemente scheletice din porțiunea anterioară a animalului), care dovedesc prezența unui deinother de talie mare, strămoș colateral din Miocenul superior (Meoțian, cca. 11-12 milioane de ani) al elefanților actuali. Resturile fosile descoperite în nisipurile de la Gherghești aparţin speciei Deinotherium proavum (D. gigantissimum).

Un schelet complet din specie de Deinother a fost descoperit cu peste un secol în urmă la Mânzați, în județul Vaslui, de către celebrul paleontolog Gregoriu Ștefănescu. Scheletul este expus astăzi la Muzeul Grigore Antipa din București, spun reprezentanții Universității „Babeș-Bolyai. Cum erau „elefanții de Vaslui”? Aceste ierbivore mari au populat îndeosebi aria Europei Centrale și Orientale. De regulă, fosilele lor apar ca oase izolate și foarte rar ca schelete parțiale sau întregi, fapt ce conferă acestei apariții un caracter aparte. Descoperirea aduce un plus de cunoaștere asupra acestor animale și a mediilor în care au viețuit. La Ghergești exista pe atunci o luncă, cu siguranță bogată în vegetație. La finalul Miocenului, deinotherii au dispărut complet din România. Grupul acestor animale a dispărut în Africa mai târziu, în Cuaternar. „Punctele fosilifere de acest tip din Moldova justifică pe deplin o protecție adecvată, ca arii geologice protejate, fiind de importanță pentru paleontologia națională și europeană”, spun cercetătorii.

Pentru o mai bună informare şi cunoaştere a acestei descoperiri au fost montate, în comuna vasluiană, panouri explicative și indicatoare, iar localnicii vor fi informați asupra descoperirii prin conferințe pentru publicul larg, mai afirmă membrii echipei de cercetători condusă de Vlad Codrea. Deinotherium (Dinoteriul) însemnând în grecește animalul (therion) îngrozitor (deinos) a fost unul din cele mai mari mamifere care au existat vreodată, fiind înrudit cu elefantul de astăzi, fără să aparțină însă aceleiași linii de evoluție a proboscidienilor. A apărut în Africa în Miocenul mijlociu, răspândindu-se în Asia și Europa, și a dispărut brusc în Pleistocenul timpuriu. Înălțimea sa varia între 3,5 și cinci metri. Caracteristici sunt colții foarte mari îndreptați în jos și fixați pe maxilarul inferior, spre deosebire de cei ai elefanților de astăzi. Există trei specii recunoscute, toate de mari dimensiuni: Deinotherium bozasi, Deinotherium giganetum și Deinotherium indicumDeinotherium giganteumeste cea mai mare specie, fiind specia caracteristică continentului european. Majoritatea fosilelor sale au fost găsite în zona Mării Mediterane, în special în Franța, Grecia, Malta, Turcia, dar și în Germania.

Cele mai recente fosile ale sale au fost găsite în România. Deinotherium indicum este specia asiatică a dinoteriului și era întâlnit în Subcontinentul Indian. Se distinge de celelalte specii prin dentiția sa mai robustă. Cele mai recente fosile aparținând acestei specii au fost descoperite în India și Pakistan. Deinotherium bozasi este specia africană a dinoteriului, fiind întâlnit pe aproape tot continentul, mai ales în estul Africii. Craniul său este mai lung și mai îngust, iar simfiza mandibulară este mai scurtă decât la celelalte două specii. Spre deosebire de Deinotherium giganteum si Deinotherium indicum care au dispărut mai devreme, Deinotherium bozasi a supraviețuit în savanele africane până în Pleistocenul timpuriu. Cele mai recente fosile aparținând lui Deinotherium bozasi au fost găsite în Kenya.

Unicul schelet complet de Deinotherium giganteum din întreaga lume a fost descoperit în România, în anul 1894, de către geologul Grigoriu Ștefănescu, în apropiere de localitatea Mânzați, județul Vaslui. Scheletul acestui dinoteriu (cum scriau în mod curent Grigore Antipa sau Emil Racoviță), cu o înățime de 4,50 m, este expus la Muzeul „Grigore Antipa” din București. În anul 2015, paleontologii bârlădeni și cei ieșeni au găsit în malul unui drum comunal de la ieșirea din localitatea vasluiană Gherghești fragmente dintr-un nou schelet, fildeși, femur, tibie și centura pelviană din specia Deinotherium giganteum, care a trăit în epoca Miocenului Superior, la noi în țară. Animalul avea peste patru metri înălțime și aproximativ 3,5-4 metri lungime.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*