În Palatul Apostolic, adică în chiar reședința oficială a Papei de la Roma (Vatican), în care am avut onoarea să calc în minunata vară a acestui an (2015), pe lângă alte taine ascunse, se află o pictură ce încă o dată îmi dovedește valabilitatea teoriei mele legate de existența Geților de Aur primordiali și a religiei lor, Vechea Biserică Valaho-Egipteană. Pentru a ne apropia de această taină trebuie să știm că o mică parte din acest palat imens și superb este alcătuit din așa-numitul „Apartament Borgia”, adică o serie de camere care au fost restaurate și folosite de către papa Alexandru al VI-lea (1431 – 1503).
Pe numele său adevărat, Rodrigo Borgia, cel cunoscut ca papa Alexandru al VI-lea a fost papă între anii 1492 – 1503, fiind considerat de către mulți istorici ca fiind unul dintre cei mai malefici suzerani pontifi. La sfârșitul secolului al XV-lea, papa l-a însărcinat pe pictorul italian Bernardo di Betto (Pinturicchio) să decoreze acest apartament cu diverse fresce. Ele au fost executate între 1492 și 1494, constituind o complexă reprezentare iconografică, ce a folosit diverse teme din enciclopediile medievale. Cele cinci camere ale „Apartamentului Borgia” sunt numite astfel: „Camera Sibilelor”, „Camera Crezului”, „Camera Artelor Liberale”, „Camera Sfinților” și „Camera Credinței”. Dacă în celelalte camere, majoritatea picturilor și frescelor sunt de natură religioasă, în „Camera Sfinților” vom avea parte de o mare surpriză. Pe tavanul acesteia vom descoperi cu privirea uimită pictată chiar povestea mitului lui Isis, Osiris și Horus, baza Vechii Biserici Valaho – Egiptene a Geților de Aur primordiali. Existența acestei picturi aici, în inima Vaticanului, este explicitată de specialiști ca un rezultat al gustului lui Alexandru al VI-lea pentru ezoterism, dar, alegînd această temă, reprezentantul de frunte al Bisericii pare a declara de fapt că miturile antice au prefigurat de fapt dogmele creștine de mai târziu. Prin acest gest, papa a dorit să glorifice și orgoliul său dinastic, pentru că Osiris, frate și soț al zeiței Isis, a fost metamorfozat după moarte într-un animal sfânt – Taurul Apis -, iar prin reactualizarea acestei legende se putea să fie așezat la loc de onoare și animalul symbol al neamului Borgia, respectiv taurul. Exista un fel de linie genealogică, sau mai degrabă o relație de tip totemic, ce s-a stabilit între papă și anticul zeu egiptean; aceasta este explicația promovată de o lucrare recentă despre Vatican. Dar, în epoca lui Alexandru al VI-lea, dacă umaniștii puteau înțelege această aluzie, majoritatea credincioșilor erau șocați de reprezentarea vechilor idoli, acolo unde își avea reședința șeful suprem al creștinătății.
Preludiul aventurii zeiței Isis ocupă cele cinci cadre octogonale din marea arcadă a încăperii. Io (IO-ropa), prefăcută în vacă, este dată în paza lui Argus, cel cu trupul acoperit de ochi. Regele zeilor (Zeus), cel îndrăgostit de Io, îl trimite pe Mercur care, cântând din fluier, adoarme paznicul. Mercur îl ucide pe Argus și i-o duce pe vaca Io lui Zeus. Zeus încredințează Herei vaca pentru a o păzi, apoi o trimite în Egipt unde, prefăcând-o din nou într-o tânără și frumoasă femeie, este proclamată regină sub numele de Isis. Istoria se continuă în medalioanele pictate pe boltă. Isis se căsătorește cu fratele său, regele Osiris, fiul cel mare al Cerului și al Pământului, cel care îi învață pe oameni să are pământul, să planteze vița de vie și pomii fructiferi. Dar această operă de binefacere trezește gelozia fratelui acestuia Set (sau Tyfon), zeul abisului și al focului; el îl omoară pe Osiris și îi taie cadavrul în bucăți. Isis, îndurerată, adună părțile risipite ale trupului soțului său și-l reconstituie. Osiris revine la viață pentru o clipă și concepe cu Isis un fiu, Horus, care-I va urma la tronul Egiptului, în timp ce el se va întoarce în regatul de dincolo de moarte pentru a trăi acolo în eternitate, sub chipul taurului sacru Apis, adorat de generații întregi. La cererea papei Alexandru, umanistul Pomponius Laetus scrie un comentariu despre aceste fresce cu scopul de a risipi orice ambiguitate și de a arăta că istoria reprezintă misterul morții și al învierii. Ființa omenească, scăpând din capcana demonului – răutăciosul Typhon – ar putea, ca și Osiris, să renască pentru eternitate. Osiris, Isis și Horus, ca Trinitate, prevestesc apariția Treimii creștine (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), cu acea mică diferență că una din aceste persoane, Isis, era femeie, o femeie pioasă, dar și pătimașă, în același timp, așa cum îi plăcea papei Alexandru.
Iată cum aflăm de dovezile nepieritoare ale religiei primordiale postapocaliptice, aflate în locuri atât de neașteptate. Acest fapt ne face să ne încredem în providență și în șansa de a afla în cele din urmă adevărul adevărat.
Lasă un răspuns